Sari direct la conținut

Războiul elevi vs. Ministerul Educației, pe tema eliminării tezelor. Mesajul unui secretar de stat: „Afirmația că teza poate fi folosită drept pedeapsă este o jignire adusă întregului corp profesoral”

HotNews.ro
Examen scolar, Foto: Freepik
Examen scolar, Foto: Freepik

​„Orice formă de evaluare, orice concurs, orice examen, implică o anumită doză de emoție, se întâmplă dintotdeauna și asta nu se va schimba prea curând, că ne place sau nu, și nu numai în școală, ci în orice moment al vieții”, scrie miercuri pe Facebook Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, în replică la petiția prin care se cere eliminarea tezelor la final de semestru în acest an, care a strâns aproape 300 de mii de semnături.

Postarea oficialului din minister pe contul său personal vine după ce marți seară Ministerul Educației a publicat pe site-ul oficial o poziție prin care justifică menținerea tezelor.

Amintim că mai multe asociații de elevi au cerut Ministerului Educaţiei să elimine tezele pe motiv că acestea sunt „inutile” și să fie înlocuite cu un test sumativ cu subiect unic, care să nu fie trecut obligatoriu în catalog. În același timp, o petiție postată pe Declic a strâns aproape 295.000 de semnături până în prezent.

„Tezele s-au dovedit a fi inutile din punctul de vedere al scopului limitat pe care îl au, comparativ cu o testare sumativă la nivel național. Pe lângă acestea, lipsa continuității decizionale este în detrimentul elevilor, cauzând confuzie și panică. Învățământul nu se face cu forța, iar în contextul actual, amânarea încheierii mediilor în funcție de susținerea tezelor nu avantajează nici elevii nici pedagogii”, spun inițiatorii petiției.

  • Și Federația națională a părinților ceruse, săptămâna trecută, renunțarea la tezele de la finalul semestrului, acuzând faptul că a fost o perioadă scurtă de predare, fragmentată de vacanță și de perioade de școala online.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a transmis marți seara o poziție prin care argumentează menținerea tezelor „ca formă de evaluare a nivelului de cunoștințe și competențe dobândite de elevi.”

„Dacă am face o petiție pentru eliminarea impozitelor și amenzilor, s-ar putea să strângă aproape 20 milioane de semnături. Acest lucru ar însemna că trebuie eliminate impozitele și amenzile/înlocuite cu simple avertismente?” se întreabă acesta în textul publicat pe edu.ro.

Citește și:

Ce spune secretarul de stat Sorin Ion în postarea sa:

  • Îmi permit să deschid o discuție despre oportunitatea susținerii tezelor, cu speranța că nu voi primi ca argumente obișnuitele invective, atât de la îndemână. Nu mi-am pierdut încă speranța că în spațiul public poate avea loc un dialog civilizat.
  • Pornesc de la petiția unor grupuri de elevi care reclamă eliminarea tezelor pe motiv de irelevanță, stres etc.
  • Prima observație ar fi că, în această ecuație, se pornește de la premisa falsă că profesorul, cel care concepe și aplică o lucrare scrisă, ar fi rupt de realitate, de specificul clasei sale, de istoricul recent în ceea ce privește modul de derulare a cursurilor. Nu ne putem imagina că subiectele unei teze nu reflectă exact competențele vizate, în limitele materiei parcurse, raportate la condițiile excepționale în care ne desfășurăm activitatea.
  • În al doilea rând, se invocă presupusul stres generat de susținerea unei teze. Dar nu orice formă de evaluare, orice concurs, orice examen, implică o anumită doză de emoție? Este firesc, se întâmplă dintotdeauna și asta nu se va schimba prea curând, că ne place sau nu, și nu numai în școală, ci în orice moment al vieții.
  • În plus, elevii care dau astăzi teze vor susține la finalul ciclului de învățământ un examen național, scris. Este sau nu teza și o pregătire în acest sens? Răspunsul este, cred, evident. Iar afirmația că teza poate fi folosită drept pedeapsă este o jignire adusă întregului corp profesoral. În 30 de ani am aplicat sute de teze, dar niciodată nu mi-a trecut prin cap să folosesc teza pentru a ”vâna” elevii. Dragi elevi, puțină încredere în profesorii voștri n-ar strica.
  • Da, vor fi situații diverse, vor fi cazuri în care susținerea tezelor va fi dificilă, în perioade atipice, dar nu de la cazurile de excepție trebuie să pornim în stabilirea unor reguli generale. Va depinde de fiecare profesor în parte să găsească cea mai bună soluție.
  • Se cere imperios înlocuirea tezelor cu ”evaluări sumative”. Trecând peste faptul că aceasta este definiția unei teze, mă întreb, oare scăpăm astfel de stres, irelevanță, condiții speciale?
  • Nu mai reiau aici calcule elementare care arată că, în realitate, în condițiile actuale, nota obținută la o teză are pondere mai mică în calculul mediei decât o notă obținută la evaluările curente. Dar este importantă mențiunea pentru a înțelege că, în realitate, adevărata miză nu constă în nota în sine, ci în modul de obținere a acesteia.
  • În concluzie, ”încăpățânarea” ministerului de a păstra în acest an teza ca metodă de evaluare are, pe lângă valoare de simbol pentru revenirea la normalitate, și argumente care, în realitate, sunt în interesul elevului și al sistemului în general.

Poziția ministrului Educației: „Școala te pregătește pentru viața reală”

Redăm poziția ministerului Educației de pe edu.ro:

Școala, ca instituție, nu trebuie să asigure doar transmiterea de cunoștințe, ci și cultivarea unor valori (precum realismul și responsabilitatea) și a unor atitudini (precum rezistența la frustrare și reziliență, anduranță în fața limitărilor pe care le pot aduce anumite perioade, independent de voința elevilor, a părinților, a profesorilor sau a autorităților). Școala te pregătește pentru viața reală.

În sistemele performante de învățământ sunt evaluări săptămânale, evaluări lunare, evaluări semestriale (teze) și evaluări anuale. Contextul pandemiei ne obligă să fim mai responsabili și reperele de bune practici din sistemele performante de învățământ sunt relevante.

  • Dacă am face o petiție pentru eliminarea impozitelor și amenzilor, s-ar putea să strângă aproape 20 milioane de semnături. Acest lucru ar însemna că trebuie eliminate impozitele și amenzile/înlocuite cu simple avertismente?

Dreptul la educație este un drept reglementat la nivel constituțional, nefiind opțional. Acest lucru este reflectat și în articolul 16 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, care prevede că învățământul este obligatoriu.

Importanța evaluărilor în educația elevilor. Tezele susținute cu prezență fizică sunt ultimul bastion în calea scăderii relevanței notelor acordate de când s-a declanșat pandemia.

  • Teza este o evaluare sumativă efectuată la finalul fiecărui semestru, fiind relevantă prin raportare la conținutul programei școlare parcurse într-un semestru.

Toate tipurile de evaluări au drept scop stabilirea nivelului atins de elev la un moment dat, precum și modalitățile de intervenție acolo unde se constată regres școlar și, de asemenea, sunt mijloace în stabilirea progresului elevului. Totodată, evaluările reprezintă și un instrument prin care profesorul își poate ajusta actul didactic. Evaluarea elevilor nu doar măsoară nivelul lor de învățare, dar îl și susține. O evaluare eficientă pune la dispoziția elevilor, a cadrelor didactice și a responsabililor de politici educaționale informații referitoare la nivelul de cunoștințe și competențe ale elevilor, contribuind la identificarea aspectelor ce necesită îmbunătățiri la nivelul strategiilor de predare – învățare și la nivelul politicilor educaționale.

Legea educației definește unitatea de rezultate ale învăţării ca parte a unei calificări care cuprinde un set coerent de cunoştinţe, deprinderi şi competenţe generale ce pot fi evaluate şi validate. Validarea rezultatelor învăţării reprezintă procesul prin care se confirmă că rezultatele învăţării dobândite de o persoană, evaluate şi certificate, corespund cerinţelor specifice pentru o unitate sau o calificare.

Evaluările trebuie să fie etapizate pornind de la evaluarea inițială, care stabilește nivelul cognitiv al elevului și care se face la fiecare nou început de ciclu de învățământ, an, semestru pentru ca profesorul să poată stabili o anumită strategie în actul didactic.

Dacă nu ai periodic rezultatul unor evaluări corecte, cum știi să faci alegeri pentru viitor?

Evaluarea formativă este un proces continuu prin care profesorul constată gradul de întelegere al elevului prin feedback-ul pe care îl primește. Evaluarea sumativă se realizează la finalul unei unități de învățare. Fiecare unitate de învățare are mai multe conținuturi pentru care se alocă un anumit număr de ore, într-un interval de una până la mai multe săptămâni.

Specificul claselor de elevi este diferit, ritmul de învățare/predare este diferit, prin urmare cât de relevante ar putea fi aceste evaluări sumative organizate doar la nivel național?

  • Nu înțelegem cum stabilirea și respectarea unor etape clare, graduale în procesul de predare-învățare-evaluare pot fi interpretate ca fiind generatoare de ,,confuzie și panică”.

Apreciem că orice elev trebuie să-și cunoască nivelul real de cunoștințe și deprinderi dobândite. Evaluarea sumativă cu subiecte unice are dezavantajul că nu poate fi organizată decât la o anumită dată, iar în contextul în care avem decizia descentralizată la nivelul școlilor, în data în care se susține această evaluare, în funcție de situația epidemiologică specifică, teza cu subiecte elaborate la nivelul școlii este soluția cea mai potrivită.

  • Ministerul Educației a stabilit măsuri de adaptare, luând în considerare efectele școlii online.

Am luat în considerare efectele școlii online, în contextul în care școlile au desfășurat deopotrivă activitate cu prezență fizică și activitate în sistem online, drept urmare a fost redus la 2 note numărul minim necesar pentru încheierea situației semestriale (adică 2 note, cu o pondere de 75% la disciplinele la care se susțin tezele). Teza completează a 3-a notă, cu ponderea cea mai mică, 25% față de 37,5%, ponderea fiecăreia din cele 2 note care pot fi date și în online.

  • Teza, ca orice evaluare, nu este o pedeapsă, ci ne ajută să înțelegem unde ne situăm cu adevărat, fară a ne minți pe noi înșine.

Procesul instructiv-educativ a fost gândit, inclusiv în ceea ce priveşte evaluările, pe etape. Fiecare dintre aceste etape urmăreşte atingerea potenţialului maxim al fiecărui elev, iar acest lucru nu se poate realiza arzând etape. Competenţele specifice, derivate din competenţele generale, se formează pe parcursul întregului an de învăţământ. Prin urmare, în scopul realizării competenţelor, activităţile de învăţare constituie modalităţi de organizare a activităţii didactice. Evaluarea este o componentă indispensabilă a procesului de învăţământ. În contextul unui demers didactic centrat pe competenţe, evaluarea continuă, formativă ocupă un rol primordial. Se pot folosi atât forme şi instrumente clasice de evaluare, cât şi complementare (observarea sistematică a activităţii şi a comportamentului elevului, autoevaluarea etc.). Un învăţământ de calitate se poate face tâținând cont de anumite rigori și stabilind repere clare.

Ministerul Educației susține interesul superior al elevilor, fără discriminare, susține o educație prin care elevii dobândesc competențele necesare și valorile adecvate pentru a forma societatea de mâine.

  • Faptul că elevii nu au susținut teze de trei semestre, adică au fost privaţi de o evaluare importantă, acea singură evaluare care reflectă în mod corect nivelul elevilor la final de semestru are repercusiuni grave asupra stabilirii nivelului cognitiv al elevului. De asemenea, lipsa acestei evaluări importante pune în dificultate şi profesorul, care nu va putea să îşi stabilească o strategie didactică ulterioară adecvată. Dacă nu cunoști exact nivelul elevului la momentul T0, cum știi, mai departe, unde are nevoie elevul de intervenţie suplimentară?

Generația de elevi aflată acum în clasa a VIII-a este profund afectată de faptul că nu a susținut nici Evaluarea Națională din clasa a VI-a (EN VI), evaluare ce avea, de asemenea, rolul de a monitoriza gradul de asimilare de către elevi a curriculumului și de stabilire a măsurilor remediale.

În concluzie, din considerente de ordin educațional, având ca temei argumente fundamentate pe studii ale specialiștilor în științele educației, Ministerul Educației menține tezele ca formă de evaluare a nivelului de cunoștințe și competențe ale elevilor.”

Când se dau tezele și ce pondere are nota la teză

Tezele la gimnaziu și liceu vor putea fi susținute începând cu data de 6 decembrie 2021. „Va fi la latitudinea fiecărui cadru didactic așa încât elevilor să le rămână timp pentru corectarea situației”, afirma ministrul Educației pe 1 noiembrie.

Tot atunci, acesta a anunțat că s-a redus numărul de teze. La clasa a opta: în loc de trei teze, doar două teze. La liceu, am redus numărul de teze, de la patru, la trei.

Pentru elevii care nu vor putea să susțină teze cu prezență fizică din motive independente de voința lor, cazuri de infectare și carantinare, acest lucru se va putea face, există bază legală, după revenirea la școală, chiar dacă revenirea se va face în semestrul al II-lea.

Prin reducerea numărului de note necesare pentru încheierea mediei la două, nota la teză va avea o pondere mai mică în raport cu oricare dintre notele pe care elevul le va primi. Fiecare notă va avea o pondere de 37,5%, nota la teză – 25%.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro