Sari direct la conținut

Reacția lui Vladimir Putin după uciderea liderului rebelilor din Ucraina: Un act „diabolic”

HotNews.ro
Vladimir Putin, Foto: en.kremlin.ru
Vladimir Putin, Foto: en.kremlin.ru

Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că uciderea lui Alexander Zaharchenko, liderul rebelilor separatiști din estul Ucrainei este un act „diabolic”, menit să destabilizeze pacea fragilă din regiune, relatează Reuters.

Vladimir Putin nu a acuzat guvernul Ucrainei de orchestrarea atacului mortal. Acesta a trimis condoleanțe familiei lui Zaharchenko.

Moscova a acuzat mai devreme Kievul că ar fi în spatele exploziei care l-a omorât pe liderul separatist.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Rusia, Maria Zakharova, a declarat că moartea liderului arată că autoritățile din Kiev au decis să se implice într-o „luptă sângeroasă” și și-au încălcat promisiunile de pace.

Pe de altă parte, Serviciul de Securitate al Ucrainei crede că moartea liderului separatist este rezultatul conflictului dintre ”teroriști și sponsorii ruși”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro