Rectorii parlamentari au intrat in incompatibilitate. Se impune interventia ministrului
Au trecut cateva zile de cand rectorii care sunt si parlamentari au intrat in ilegalitate. De la primul semnal publicat aici n-a miscat nimeni un deget.
Asupra aspectelor juridice nu exista nicio urma de indoiala, conform comunicatului ANI (Agentia Nationala de Integritate), institutie cu atributii in domeniu:
„În cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii educaţiei naţionale sau, după caz, în funcţie de prevederile din regulamentele specifice care reglementează funcţia sau demnitatea publică, persoanele care deţin funcţia de rector trebuie să opteze între această funcţie şi funcţia de conducere sau de demnitate publică şi/sau funcţia de conducere în cadrul unui partid politic, deţinute“
Ce mai este de comentat?
Cei patru rectori, persoane cu maxima vizibilitate publica, membri in partide politice importante, PSD, PNL, PD-L (Ecaterina Andronescu, rector al Universităţii Politehnice din Bucureşti, Nicolae Robu, rector al Universităţii „Politehnica“ din Timişoara, Ştefan Iosif Drăgulescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“ din Timişoara, dar şi Florian Popa, rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti), fac un deserviciu imens statului de drept, fiind un exemplu viu de nerespectare a legii.
Ce sa inteleaga simpli cetateni din astfel de comportamente?
Ca legea e facultativa, ca daca astfel de persoane, la un asemenea nivel, isi permit sa incalce legea, in alte cazuri marunte, de evaziune fiscala, de incalcare a normelor de circulatie rutiera, etc., ei, simpli cetateni, ar trebui sa nu pateasca nimic. Ca pot incalca linistiti legea.
Aceasta a fost si ramane principala problema a societatii romanesti. Ca legea e obligatorie pentru „prosti”, iar cei mari, cu functii de conducere, o respecta doar atunci cand au chef, cand le serveste sa-si regleze conturile cu adversarii politici sau cand interesele de grup sau de partid pot fi promovate prin lege. De exemplu, s-au facut privatizari mai mult decat dubioase sub acoperirea unor legi promovate de parlament, asa incat nimeni nu mai poate fi tras la raspundere de prejudicierea intereselor nationale.
Modul de elaborare a legilor este si el deficitar. Pentru ca ele, legile, nu contin sanctiuni drastice pentru incalcarea fiecarui articol. Stiind ca nu patesc mai nimic, eventual vreo amenda modica, de ce s-ar deranja cetatenii, mai simpli sau aflati in fruntea tarii, sa le respecte?
In alte tari sanctiunile pentru nerespectarea legilor sunt drastice. Am platit la Viena o amenda de circulatie de 200 euro, o treime din bugetul excursiei. M-am lecuit, a doua oara n-am mai riscat vreo abatere de la reguli.
Partea pozitiva a lucrurilor consta in faptul ca unele universitati se conformeaza deja legii.
Iata, pentru respectarea
Art. 295. (4) După intrarea în vigoare a prezentei legi se interzice ocuparea concomitentă de către soți, afini și rude până la gradul al III-lea inclusiv a funcțiilor prin care unul sau una se află față de celălalt sau cealaltă într-o poziție de conducere, control, autoritate sau evaluare instituțională directă la orice nivel în aceeași universitate.
La Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, „Biroul Senatului hotaraste ca pana la data de 24.03 2011 facultatile care au cadre didactice aflate in vreo situatie de incompatibilitate prevazuta de legea 1/2011-Legea educatiei nationale, sa prezinte modalitati de inlaturare a acestor incompatibilitati, declarate pe proprie raspundere”. (aici)
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro