REPORTAJ. „Chiar dacă am cetățenia, n-o să mă simt niciodată italiancă. Noi, copiii născuți aici cu părinții din altă țară, avem o criză de identitate”. La 20 de ani, Alessandra Beldean coordonează corul de copii al Bisericii Ortodoxe din Forli

Jurnaliștii Elena Stancu și Cosmin Bumbuț (Teleleu.eu) călătoresc de șase ani cu autorulota prin Europa și documentează comunitățile de români din diaspora. De aceste sărbători de iarnă, au vorbit cu românii din Forli, Italia. Aceasta este povestea Alessandrei, o tânără româncă, născută în Italia.

• Două dintre poveștile românilor din diaspora publicate pe Teleleu.eu (și pe Hotnews și Libertatea) au fost nominalizate pe lista scurtă la True Story Award, o prestigioasă competiție globală care premiază jurnalismul narativ.

„Facciamo încă o dată. Ascultato bene la pronuncia: «Vântul dulce tragănă».
„Când cântăm, vă rog să stați così. Ripetiamo la seconda strofa.”
„Allora facem a treia strofă: «Cântă îngerii în cor/Să vestească tuturor».”
„Bambini, fiți atenți! Voi due non cantate.”
„Allora, ultimo ritornello. Io ho dato un’indicazione l’ultima volta.”
„Va benissimo! Facciamo de la capăt.”

Alessandra Beldean, 20 de ani, coordonează corul de copii de la Biserica Ortodoxă Sf. Grigorie Teologul din Forlì. Cei 28 de copii au între 4 și 14 ani, iar cei mici își pierd repede răbdarea și concentrarea. Alessandra îi lasă să se așeze pe covor când obosesc, însă energia le revine la pauză, când Bianca îi servește cu biscuiți. Mâine vor participa la Festivalul de Colinde de la Ravenna și nimeni nu se așteaptă să fie perfecți.

Copiii vin la școala parohială ca să socializeze cu cei de vârsta lor și să nu uite limba română. 

Părintele Florin îi încurajează mereu să vorbească românește, chiar dacă știe că între ei preferă italiana. Alessandra face parte din prima generație de la școala parohială, tineri care fac acum activitățile cu copiii în locul adulților.

„În viața mea am întâlnit mai multe persoane de vârsta mea care nu știau nici măcar un cuvânt în română – și chiar voiau să ascundă că erau români –, decât persoane care ziceau: «Da, știu să vorbesc»”, spune Alessandra. „Ce am trăit eu și ceilalți de vârsta mea e că nu ești foarte apreciat dacă ești străin și sunt prejudicii mai mari dacă ești din Est.”

Alessandra este studentă în anul II la Arhitectură la Universitatea din Bologna. Ea și cele două surori ale ei, Elisabetta, 16 ani, și Sofia, 15, s-au născut în Italia, așa că Alessandra a primit la 18 ani cetățenia italiană.

„Chiar dacă am cetățenia, n-o să mă simt niciodată italiancă. Noi, copiii născuți aici cu părinții din altă țară, avem o criză de identitate. Acasă părinții îți spun că ești româncă și de fiecare dată când mergi în lume, aici, în Italia, ești înconjurată de italieni, dar ei nu te consideră italiancă. Nu am avut o viață în România, dar nici aici n-am avut o viață ca un italian adevărat. E foarte confuzionar câteodată. Adică mă gândesc și zic «Da, sunt româncă», dar îmi lipsește partea de a trăi în România. Tot ce știu despre România învăț aici.”

Mama ei este din satul Fundoaia, județul Bacău, iar tatăl din Ghiroda, de lângă Timișoara. În primii ani, mama ei a lucrat la curățenie, iar acum face serigrafie. Tatăl său lucrează la o fabrică de camioane. Părinții au vorbit întotdeauna cu fetele lor în limba română, dar surorile comunică între ele într-un mix de română și italiană.

„Modul meu de-a fi în comportament este mai mult italian, pentru că am văzut fete italience în jurul meu și încerc să iau ce e mai bun de la fiecare. Am mai multă cultură italiană, pentru că nu știu bine despre România cum știu despre Italia. Și la vorbit mă exprim mai bine în italiană decât în română. Dar credința este română.”

Continuarea poate fi citită aici.