Sari direct la conținut

Romania, printre codasele Uniunii Europene la productivitatea muncii

HotNews.ro

Romania se situeaza pe penultimul loc in randul statelor Uniunii Europene in functie de productivitatea muncii pe angajat, inaintea Bulgariei, conform Eurostat, biroul european de statistica. Studiul se refera la anul 2005 si se raporteaza la media productivitatii muncii din cele 25 de state, cate erau la acea data in Uniunea Europeana.

Astfel, potrivit studiului, nivelul productivitatii muncii pe angajat in Romania anului 2005 reprezenta 39,2% in raport cu media UE – 25, in timp ce in Bulgaria procentul era de 32,9%.

Inaintea celor doua tari se situau Letonia (46,2%), Lituania (52,5%), Estonia (55,9%), iar primele trei locuri ale clasamentului erau ocupate de Luxemburg (160,8%), Belgia (128,1%) si Irlanda (126,77%).

In intervalul 2000-2005, Romania a inregistrat cresteri constante in ceea ce priveste productivitatea muncii pe angajat. La inceputul acestei perioade, acest nivel se situa la 27,9% din media UE, majorandu-se pana la 29,8% in 2001.

In 2002, nivelul productivitatii muncii a ajuns la 32%, pentru ca in anul urmator sa atinga valoarea de 34% din media UE. In 2004 si 2005, productivitatea angajatilor romani a ajuns la 36,3%, respectiv 39,2% din media UE.

Biroul european de statistica estimeaza ca productivitatea muncii din Romania a ajuns, la sfarsitul anului trecut, la 40,9% si prognozeaza ca va atinge nivelul de 42,5% in acest an si 44,2% in 2008.

Eurostat calculeaza productivitatea muncii ca raport intre produsul intern brut (PIB) si numarul mediu de salariati.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro