Românii. Defazați privind referendumul "familia tradițională". Anacronici privind libertățile sexuale – VIDEOinterviu Andrei Oișteanu, partea a doua / Love Story Education

Vaginul și penisul au o istorie culturală. Ne-o explică istoricul mentalităților Andrei Oișteanu, în partea a doua a videointerviului LOVE STORY EDUCATION. Din istoriile astea frica de femeie și de vagin dau o Românie plină de prejudecăți. În prima parte a interviului Andrei Oișteanu ne-a dezvăluit riscurile meseriei de antropologie culturală a sexualității, dar și fragmente din anii libertății hippie. Acum, pornind de la cartea sa de antropologie a sexualității discutăm despre esențe: omul și primordialul lui sexual, complexul matern, haita umană ca cea lupească, masturbarea, homosexualitatea, rostul înjurăturii de aia mă-sii, defazatul referendum privind familia tradițională. Citește campania Perspektiva LOVE STORY EDUCATION

Referendumul familie tradițională – atitudine defazată

FOTO: Oișteanu, Regele Mihai, Horia Bernea, Horia Roman Patapievici, Andrei Cornea

Reporter: Avem în 2018 o dezbatere în interiorul societății privind familia tradițională. Va urma un referendum. Acum, în 2018, când pare-se am evoluat, am trecut de o revoluție sexuală şi suntem într-o eră a internetului în care jubilăm de libertăți.

Andrei Oișteanu: Suntem ultimii mari tradiționalişti şi conservatori. Intră la capitolul „efecte negative”. Reporter: Să ne apărăm copilele, copiii.

Andrei Oișteanu: Da, să ne ascundem femeile în Peştera Muierilor, că vin turcii. (În paranteză fie spus, turcii căutau şi băieți, nu numai fete). E o atitudine defazată. Ăsta este, cred, termenul adecvat. O atitudine de secol XIX. În condițiile în care, dimpotrivă, în toată lumea libertățile în această privință sporesc, noi venim cu o tendință opusă, tradiţionalistă şi ultra-conservatoare.

Reporter: Şi punitivă, pare-se, dat fiind că se modifică un articol din Constituție.

FOTO: Andrei Oișteanu, Horia Roman Patapievici

Andrei Oișteanu: Dacă nu e chiar explicit, e implicit punitivă. Ceea ce este mai sinistru este faptul că purtătorul de drapel al acestei manifestări este un partid social-democrat. Peste tot în lume social-democrația este protectoarea libertăților sexuale şi de orientare sexuală. Nu întâmplător mişcările social-democrate din Europa critică PSD-ul românesc pentru acest tip de manifestare. Şi de aici întârzierea declanşării referendumului, a schimbării Constituției. De asemenea, PSD-ul amână referendumul pentru „familia tradiţională” ca să se apropie în timp de evenimentele electorale din 2019. Domnul Dragnea şi acoliţii săi nu vor abandona acest proiect. Şi asta pentru că Partidul contează pe un anume Volksgeist, pe un anume „spirit popular”. PSD va merge până la capăt, chiar dacă îşi va deteriora relațiile cu colegii social-democrați europeni. Relaţii care sunt oricum proaste. Mai ales din cauza cleptocrației şi a protejării penalilor, manifestări inadmisibile în mentalul social-democrat european. PSD român este de fapt un partid populist, naţionalist, ortodoxist (nu întâmplător milioanele de semnături pentru „familia tradiţională” au fost strânse cu ajutorul BOR), cleptocrat şi i-liberal. Caracteristici străine social-democraţiei. Peste acestea se adaugă acum şi atitudine anacronică în ceea ce priveşte libertățile privind orientarea sexuală.

Somnul libertăţii sexuale naşte monştri

Reporter: Iată că sexul creează şi astfel de monştri.

Andrei Oișteanu: Somnul libertăţii sexuale naşte monştri. După părerea mea, este o mişcare foarte de dreapta, ca să mă exprim eufemistic. E o mişcare susţinută (dacă nu chiar iniţiată) de neolegionari. De altfel, în fiecare an când în Bucureşti se desfăşoară „Parada Gay” (Gay Pride Parade), se organizează de Partidul Noua Dreaptă şi o manifestare paralelă. Tineri îmbrăcaţi în costume populare, ţinând în mâini icoane ortodoxe, poartă pancarte cu lozinci homofobe. Există în acest caz o întârziere şi o defazare comportamentală şi mentalitară.

Vaginul este văzut de bărbat ca un organ care produce atracţie şi respingere, love and hate

Reporter: Să ne întoarcem la origini. Vaginul şi penisul. De ce trebuie să fii inițiat?

Andrei Oișteanu: Totul pleacă de la imaginea femeii în cultura română. În mod tradiţional, imaginea este negativă. Putem vorbi de ginofobie. Există şi o vaginofobie. Vaginul este văzut de bărbat ca un organ care produce atracţie şi respingere, love and hate. E dorit, dar şi urât. Este un organ disprețuit mai ales pentru misterioasele scurgeri de sânge: fie ele himenale, menstruale sau placentare (din timpul naşterii). Toată mitologia din jurul himenului este foarte puternică, încă din Antichitate. În timpul căsătoriei erau dedicate ode zeului căsătoriei, numit Hymenaios. Cântecele acestea către Hymenaios au creat cuvântul „imn”, în foarte multe limbi moderne.

FOTO: Oișteanu și Jean Delumeau, istoric al mentalităților

Deci, „imn” vine de la „himen”, iar „himen” vine de la Hymenaios. Femeia este singura femelă din natură dotată cu himen. O membrană absolut insignifiantă, care nu are nicio valoare anatomică, a creat o mitologie şi o ritologie fenomenale. Toată ideea de castitate a femeii, de păstrare a virginităţii, este atât de prezentă în cultură, în folclor, în literatură, în religie. Creştinismul se bazează pe acest aspect fundamental, al Fecioarei Maria care rămâne castă, dând naştere lui Isus fără contact sexual şi fără să îşi piardă virginitatea. Sunt deci religii care îşi bazează întreaga dogmă pe existența şi valoarea uriaşă a acestei membrane. Mai mulţi zei şi eroi mitici (Isus, Attis, Buddha ş.a.) se nasc din mame rămase fecioare (gr. partheno-genesis). Ei sunt produsul mitologic şi bio(i)logic al unei “fecundări sine concubitu”.

Doar oamenii fac dragoste „faţă-n faţă”. Ceea ce modifică aspectele fizice, dar mai ales „culturale” ale sexualităţii umane

Reporter: Existenţa himenului este singura deosebire sexuală între om şi animal?

Andrei Oișteanu: Evident că nu. Toate animalele, chiar şi insectele, se împerechează sexual în poziţia „faţă-n spate”. Doar oamenii fac dragoste „faţă-n faţă”. Ceea ce modifică aspectele fizice, dar mai ales „culturale” ale sexualităţii umane. Contactul sexual se îmbogăţeşte cu o serie de noi elemente esenţiale: privirea ochi în ochi, sărutul, îmbrăţişarea reciprocă. Sânii capătă, din punct de vedere sexual şi „cultural”, o valoare specială. Dar şi gura, limba, buzele, sărutul reciproc – atât de valorizat în artele plastice moderne (Rodin, Klimt, Toulouse-Lautrec, Munch, Magritte, Brâncuşi, Picasso etc.).

Primul contact cu o femeie, actul de dezvirginare a fecioarei, este profund malign pentru bărbat şi că acesta din urmă ar trebui să fie protejat

Reporter: Să revenim la frica bărbatului de femeie.

Andrei Oișteanu: Ginofobia (frica de femeie) a dat naştere concepţiei că primul contact cu o femeie, actul de dezvirginare a fecioarei, este profund malign pentru bărbat şi că acesta din urmă ar trebui să fie protejat. Mirele ar trebui să fie înlocuit de un suplinitor sexual, unul care are capacitatea de a înfrunta maleficul pe care, chipurile, îl deține femeia şi organul ei sexual. Acesta era marele preot, şamanul etc., până la formele non-sacerdotale: şeful de trib, regele, feudalul etc. În aceste cazuri, „drepturile” sexuale ale acestora, devin „obligaţii”.

Fetele (vorbesc de inițierile sexuale aşa-zicând „primitive”) erau izolate în pădure, într-o colibă anume, unde erau dezvirginate de marele preot care câteodată se suprapunea cu şeful de trib.

În unele cazuri, nu le dezvirgina cu popriul său falus, ci cu ajutorul unui falus artificial făcut din lemn, os, fildeş sau piatră. Sau, dimpotrivă, în Istoriile lui Herodot şi ale altor istorici antici, apare ideea folosirii – ca suplinitor sexual – a unui personaj de rang inferior, de tip prizonier, infirm, condamnat la moarte. Un om de care societatea se poate dispensa şi care oricum va muri este pus să dezvirgineze mireasa. Există în mitologia care îl încojoară pe Alexandru Macedon legenda că undeva, în India, o mamă şi-a hrănit fata de la naştere cu otravă. Adolescentă fiind, ea fost trimisă să se culce cu Alexandru cel Mare pentru a-l omorî, pentru că vaginul ei era otrăvit.

Dar Aristotel, maestrul lui Alexandru, a intuit acest scenariu şi i-a spus lui Alexandru: „Lasă un soldat să o dezvirgineze.” Şi, într-adevăr, soldatul a murit.

Acest mecanism al deflorării prin intermediul unui suplinitor al mirelui, a unui inițiator sexual, a evoluat în direcții destul de diferite, ajungând până la le droit de seigneur, the right of the first night, ius primae noctis, „dreptul primei nopți”, pe care îl avea seniorul. Subiectul apare atât de evident, fiind chiar scenariul piesei, în „Nunta lui Figaro”, a lui Beaumarchais (1781), pusă pe muzică de Mozart.

Naşul era The Godfather. El avea posibilitatea să preia asupra lui efectele malefice ale dezvirginării.

Reporter: Atâtea milenii de frică?

Andrei Oișteanu: Începem cu Legenda lui Ghilgameş (în care eroul practică „dreptul sexual al regelui”), la câteva mii de ani înaintea erei noastre, până la 1800. Naşul era The Godfather. El avea posibilitatea să preia asupra lui efectele malefice ale dezvirginării. Până la ce epocă se întâmplă acest lucru nu ştim. Este un obicei arhaic. Sigur că iluminismul şi modernismul au dus la reducerea acestor fenomene şi mentalităţi, dar ele au rămas în proverbe: „O dată vede naşul vaginul finei” sau „Naşul botează, naşul cutează”. E o întreagă cercetare paremiologică, dar şi de alte manifestări folclorice: legende, basme, povestiri, snoave, strigături de nuntă. Nimeni nu a cercetat aceste strigături, de pildă, care de regulă sunt obscene, cu trimiteri explicite la capacitățile sexuale ale naşului față de fină. Am făcut-o eu în volumul „Sexualitate şi societate”, într-un capitol riscant, intitulat chiar „Dreptul sexual al naşului”. Este unul dintre riscurile pe care mi le-am asumat, despre care vorbeam la începutul discuţiei noastre.

Penisul

Reporter: Am vorbit despre vagin. Să trecem la penis. Care e istoria penisului? Şi care sunt legendele fondatoare?

Andrei Oișteanu: Una dintre legende, teoretizată şi analizată de Freud, este frica de castrare (castration anxiety). Un element esențial în psihanaliza lui Freud şi care se asociază foarte bine cu ginofobia amintită anterior. Pentru că legendele celor două sexe sunt cuplate, cum sunt (a)cuplate şi cele două sexe. De fapt, ginofobia creează frica de castrare. Cred că o astfel de discuție ar trebui să înceapă cu comportamentul masculului alfa. O descoperire a lui Charles Darwin, preluată şi de Freud.

Darwin a teoretizat şi analizat comportamentul mamiferelor. A observat că în cadrul haitei de lupi (dar acelaşi mecanism funcționează şi la bovine şi la orice alt tip de mamifere) există o organizare socială bazată pe aptitudinile sexuale şi nu numai, pe abilitățile de forță şi inteligență ale masculului dominant.

Se produce o selecție naturală a masculilor în cadrul grupului. Se luptă între ei până ajunge să se impună cel mai puternic şi cel mai abil (lup, cerb, berbec etc.). El devine masculul alfa, care are privilegii sexuale şi de altă natură. Acest mascul se culcă cu toate femelele din haită (cireadă, turmă etc.), fiind bine dotat, dar şi pe motiv de eu-genie, de „bună naştere”. Genele transmise de masculul dominant femelelor sunt foarte bune, de fapt sunt cele mai bune din haită.

O dată ce masculul alfa este cel mai bun exemplar, el va transmite genele cele mai bune femelelor.

El are evident şi responsabilități: trebuie să găsească apă, hrană, trebuie să-i apere pe membrii haitei. El este pândit mereu de lupii tineri. Această expresie din politică şi societate vine din modul de organizare a haitelor. Lupii tineri sunt fiii masculului alfa, făcuţi cu femelele haitei Ei îl pândesc pe masculul dominant şi, la primele simptome de slăbiciune (mai ales sexuală), îl atacă şi îl sfâşie. Un altul dintre ei va deveni noul mascul alfa şi se va împerechea cu femelele, dintre care una este mama lui. A-ți omorî tatăl şi a te culca cu mama este chiar „complexul oedipian”, cum l-a numit Freud. El are ca model legenda lui Oedip, personajul mitologic care şi-a ucis tatăl şi s-a culcat cu mama sa. Acest sistem de organizare a haitei şi apoi a tribului a generat cutuma numită „dreptul seniorului” sau „dreptul primei nopți” (ius primae noctis).

Eu am ales calea de mijloc şi am încercat să arăt unde este vorba de ficțiune, de invenții

Reporter: Este ficţiune sau non-ficţiune?

Andrei Oișteanu: Existenţa (şi persistenţa) acestei cutume este extrem de controversată. Unii cercetători (i-am numit minimalişti) consideră că este doar o legendă şi că nu a existat în istorie o manifestare concretă de acest tip. Alții (i-am numit maximalişti) cred că toate legendele, poveştile, basmele şi textele literare cu acest subiect sunt adevărate. Eu am ales calea de mijloc şi am încercat să arăt unde este vorba de ficțiune, de invenții, de exagerări şi unde ar putea fi vorba de realități concrete. Cam ăsta este firul roşu al cărții mele şi îl studiez şi în manifestările culturii române. Domnitorul avea drepturi şi prvilegii de acest tip, dar şi marele boier, boiernaşul, vătaful etc. Fiecare feudal era rege pe domeniul său şi prelua toate comportamentele regale.

Majoritatea cererilor de divorț făcute de femei aveau ca motiv impotența sexuală a bărbatului

Reporter: Neputința?

Andrei Oișteanu: Am vorbit despre impotență la povestea cu masculul alfa. Atunci când apar primele semnele de neputinţă sexuală acesta este sfâşiat de lupii tineri, care sunt în plină potență. E important de spus că impotența a fost din cele mai vechi timpuri motivul de divorț acceptat de toată lumea, chiar şi de Biserică. Există în arhiva Mitropoliei o secțiune cu „Acte de divorț”. Dacă le iei la mână, aşa cum a făcut-o colega mea, Constanța Vintilă-Ghițulescu, de la Institutul de Istorie al Academiei, observi că majoritatea cererilor de divorț făcute de femei aveau ca motiv impotența sexuală a bărbatului: fie neputinţa mirelui de a-şi dezvirgina mireasa, fie impotenţa soţului de a-şi satisface sexual nevasta. Acestea erau considerate obligaţii ale bărbatului: În 1836, de pildă, boieroaica Ruxandra Balş se plângea că soţul ei, hatmanul Başotă, „o lipseşte de plăcerile însoţârei [sexuale]” pentru că, de cinci ani, „cel mai înainte bărbat al mieu nu-mi cunoaşte patul”. Sunt şi cereri de divorț cauzate de homosexualitatea soțului: „o dişănţată îndărăpnicie a soţului l-au rătăcit întru pidosnică hotărâre”.

Dar cele mai multe motive sunt fie că nu s-a produs dezvirginarea, fie că după aceea s-a produs o despărțire sexuală.

Aceste fenomene trebuiau însă probate pentru că mitropolitul nu îşi putea da aprobarea pe o simplă cerere în care se spunea că bărbatul este impotent. Orice femeie putea să ceară divorțul pe acest motiv. Acuzaţia trebuia să fie probată. Nu numai în România, dar şi în Franța, în Rusia. Trebuia adus cuplul să trăiască împreună cu câte un episcop care îi monitoriza. Bărbatul învinovăţit trebuia să dovedească faptul că femeia minte şi că el este potent sexual. Ceea ce era greu de demonstrat în lipsa intimităţii, sub privirile scrutătoare ale episcopului.

FOTO: Verificarea potenței/impotenței. Ilustrație medievală

Reporter: Neputința era legată, în primul rând, de moştenitori, nu? Strict de procreare?

Andrei Oișteanu: Nu neapărat. Există în credința iudaică un contract scris frumos care se înmânează în timpul nunții, „Ketubah”, care este înrămat şi pus în casă la loc de cinste. Este un fel de contract de drepturi şi obligații scris în formule foarte religioase. Printre altele este şi obligația (şi subliniez acest cuvânt) bărbatului de a-i oferi plăceri sexuale nevestei. Şi aici, întreruperea acestei exercitări duce la divorț.

Bătrânii sunt sfâşiați de lupii tineri

Reporter: Cum sunt văzuți bătrânii în toată povestea asta?

Andrei Oișteanu: Bătrânii sunt sfâşiați de lupii tineri. Acesta este orizontul lor de aşteptare. În Grecia, exista o stâncă de pe care erau aruncați (sau se aruncau singuri) bătrânii în mare. Bătrânii impotenţi erau ucişi sau se sinucideau. Vezi „Gerontobrahos” (stânca moşnegilor) din Parnas. Însuşi regele Egeu – fostul mascul alfa – s-a arncat de pe munte în marea care de atunci se numeşte Egee. A făcut-o din cauza fiului său, neo-basileul Tezeu.

Zburătorul (incub & sucub), zoofilia, homosexualitatea (dobândită, nu înnăscută), masturbarea

Reporter: Cum ați abordat în carte celelalte: Zburătorul (incub & sucub), zoofilia, homosexualitatea (dobândită, nu înnăscută), masturbarea (manus turpare)?

Andrei Oișteanu: Acestea sunt manifestări sexuale datorate unor perioade prelungite de recluziune, forţată sau nu: armată, închisoare, călugărie, orfelinat, păstorit etc. Legenda spune că zeul Hermes, tatăl lui Pan, l-a învăţat să-şi aline frustrările sexuale (cauzate de refuzul nimfei Echo), masturbându-se. La rândul său, Pan a transmis remediul autoerotismului tuturor păstorilor de turme. Vasile Voiculescu are pagini memorabile despre masturbarea în ocnă (Zahei orbul). Geo Bogza are un poem superb în volumul său interzis, „Poemul invectivă” (1933), despre ciobanul care se autosatisface liber undeva în Munții Carpați. Pentru acest volum Bogza a fost arestat şi judecat în anii ’30, pentru „pornografie”. Are publicată o ediție „cu amprentele digitale ale autorului”, prelevate de Poliţie. Ca să citesc această carte în perioada comunistă, a trebuit să fac rost de o trimitere specială de la editura Minerva (unde pregăteam un volum) la Biblioteca Academiei. Era o carte „arestată” la Fondul „S” (Secret), unde găseai literatură legionară, „pornografică” sau discursuri de-ale lui Ceauşeşcu din anii 1965-1970. Acestea din urmă erau mult mai „liberale” decât discursurile sale din anii ’70-’80 şi puteau fi citate împotriva dictatorului din perioada sa „naţional-comunistă”.

Mircea Cărtărescu a spus: „Este de mirare că o asemenea carte, despre sexualitate, nu s-a scris mai devreme

Reporter: Cum vedeți peisajul lui 2018? Cum funcționează astăzi tinerii? Cine îi învață?

Andrei Oișteanu: Cartea mea a apărut într-o perioadă foarte adecvată. Volumul potrivit la momentul potrivit. La lansarea cărţii, la Bookfest 2016, Mircea Cărtărescu a spus: „Este de mirare că o asemenea carte, despre sexualitate, nu s-a scris mai devreme. Este de mirare că savanţii din domeniul studiilor culturale nu au abordat pînă acum mai des și mai amplu acest subiect.”

De fapt, această carte (pregătesc pentru octombrie 2018 o ediţie nouă, mult îmbogăţită şi ilustrată) apare într-un moment în care problemele sexuale, în toate formele lor, sunt foarte concrete şi actuale. Avem problema homosexualității şi cea a homofobiei, prea agresivă în societatea ultra-conservatoare a României.

Există problema „Me too”, a hărțuirii femeilor de către bărbaţi, care a explodat formidabil în ultimul an şi a făcut foarte fierbinte acest subiect, ba chiar cu exagerările de rigoare, de demonizare a masculului şi a primelor gesturi, permise, de apropiere erotică între bărbat şi femeie.

Avem tema „familiei tradiționale”, deci o problemă referendară şi constituțională, puternic politizată. Avem problema educației sexuale în şcoli nerezolvată, ca şi cea a religiei şi a educaţiei civice. Avem, în fine, problema sloganurilor licenţioase anti-PSD, a înjurăturilor populare într-un mediu socio-politic. Deplâng în cartea mea faptul că nu avem nici o antologie de ivective populare şi niciun studiu serios despre înjurăturile la români. Este o temă etnologică, înjurătura fiind o specie folclorică. Etnologii nu au înțeles acest lucru.

Înjurătura

Reporter: Ce face înjurătura?

Andrei Oișteanu: Începem cu blestemul de mamă, cel mai puternic, înjurătura de mamă, cea mai puternică, dar şi formele pe care le iau înjurăturile, apelul la elementele religioase, înjurătura de sfinți, de Isus, de apostoli, de grijanie, de Paşte. Aspectele religioase ale înjurăturii nu au fost studiate. Trimiterea la origini, aşa-zicând înjurătura națională, despre care câteva glose a scris Alexandru Paleologu (un aristocrat care s-a aplecat asupra acestui fenomen), este o discuție în sine extrem de importantă. Există dicționare de înjurături în engleză, franceză, germană, cu studii foarte serioase. Noi retragem mâna ca fripți în această privință.

Reporter: La ce foloseşte înjurătura?

Andrei Oișteanu: Înjurătura este o formă de alungare magică a unor persoane sau fenomene şi are atâtea funcții că nu mă apuc acum să scriu studiul despre care am spus că nu s-a scris. Dar am un capitol în carte pe acest subiect, care se intitulează chiar „Du-te-n mă-ta!”.

Modernitatea în această privință se grăbeşte încet

Reporter: Suntem la fel de primitivi ca în zorii istoriei?

Andrei Oișteanu: Modernitatea în această privință se grăbeşte încet. Cu câteva decenii în urmă încă se mai culegeau manifestări folclorice autentice. Se foloseau enclavele, comunităţile izolate, care erau mai puțin afectate de şcoală, televizor, telefon, vehiculele acastea de modernizare. Acum, în era telefonului mobil şi a internetului, nu prea mai există enclave cum erau înainte Maramureşul, Munții Apuseni, Delta Dunării şi alte comunități izolate. Aş spune în final că pregătesc o ediţie nouă la cartea „Sexualitate şi societate. Istorie, religie şi literatură”. O ediţie mult îmbogăţită şi ilustrată, care va apărea în librării în octombrie 2018.

“Dreptul sexual al mortului”

Reporter: Ce e nou?

Andrei Oișteanu: Un capitol nou se intitulează “Dreptul sexual al mortului”. Ţăranii români sunt foarte atenţi ca sufletul mortului să ajungă cu bine în lumea de dincolo. Orice obstacol întâlnit în acest parcurs este periculos pentru că ar putea provoca întoarcerea sufletului în lumea de dincoace. Fapt perceput ca înfricoşător în cultura tradiţională românească. Dacă, de pildă, un tânăr moare „nelumit”, adică necăsătorit, un flăcău care să nu fi gustat din plăcerile dragostei, s-ar putea să se întoarcă în comunitate (sub formă de zburător, strigoi, vârcolac sau vampir) pentru a se bucura de viaţa sexuală. Ca să prevină acest fapt sinistru, ţăranii pun în scenă o halucinantă nuntă simbolică. Adolescentul decedat, lungit în sicriu, este căsătorit cu o fată din sat, îmbrăcată în mireasă. O mireasă fecioară pentru lumea de dincolo. Un ritual macabru (necrogamie), plin de semnificaţii majore magice şi mentalitare.

Toate acţiunile simbolice şi gesturile rituale specifice ceremonialului nupţial sunt preluate în cadrul ceremonialului funerar: bocetele se asociază cu oraţiile, hainele cernite cu rochia de mireasă, bradul funerar cu cel nupţial, prohodul cu alaiul de nuntă etc.

Este o ceremonie schizoidă, menită de fapt să-l “omoare definitiv” pe feciorul defunct, oferindu-i în mod ritual ultima satisfacţie de care n-a avut parte în timpul vieţii, cea erotică. Din acţiunea ritual-simbolică, alegoria “moartea ca nuntă” ajunge şi în bocete, dar şi în poezii populare de tip Mioriţa: “Iar tu de omor/ Să nu le spui lor./ Să le spui curat/ Că m-am însurat”.

Cine este Andrei Oișteanu

Cercetător, membru în Consiliul Ştiinţific al Institutului de Istorie a Religiilor (Academia Română), conferenţiar la Facultatea de Litere (Universitatea Bucureşti) şi preşedinte al Asociaţiei Române de Istorie a Religiilor. Principalele cărţi publicate: Grădina de dincolo. Zoosophia (1980, 2012); Motive şi semnificaţii mito-simbolice în cultura tradiţională românească (1989); Cutia cu bătrâni (roman) (1995, 2005, 2012); Mythos & Logos (1997, 1998); Cosmos vs Chaos: Myth and Magic in Romanian Traditional Culture (1999);

Imaginea evreului în cultura română (2001, 2004, 2012) (Premiul Uniunii Scriitorilor din România – Asociaţia Bucureşti; Marele Premiu al ASPRO); Das Bild des Juden in der rumänischen Volkskultur (Konstanz, 2002);

Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească (2004, 2013);

Religie, politică şi mit. Texte despre Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu (2007, 2014); Il diluvio, il drago e il labirinto (Verona, 2008); Inventing the Jew: Antisemitic Stereotypes in Romanian and Central-East European Cultures (University of Neraska Press, Lincoln & London, 2009) (Premiul Academiei Române); Konstruktionen des Judenbildes (2010);

Narcotice în cultura română (2010, 2011, 2014) (Premiul special al Uniunii Scriitorilor din România); Les Images du Juif: Clichés antisémites dans la culture roumaine (Paris, 2013); Rauschgift in der rumänischen Kultur (Berlin, 2013). Sexualitate şi societate (216, 2018), L´ebreo immaginario: Stereotipi antisemiti nel contesto culturale romeno ed europeo centro-orientale (Livorno, 2018).

În 2005, Preşedintele Italiei i-a conferit decoraţia Ordine della Stella della Solidarietà Italiana, în grad de Commendatore, iar în anul 2006, Preşedintele României i-a conferit decoraţia Ordinul Național Steaua României, în grad de Cavaler, “în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia deosebită în domeniul istoriei religiilor şi pentru promovarea operei lui Mircea Eliad”.

Fotografiile din acest articol fac parte din arhiva personală Andrei Oișteanu

CITESTE interviurile proiectului Love Story:

Ana Barton și vremea inițierilor

Ana Barton și necesitatea educației de viață privată

Andrei Oișteanu Epoca hippie, a scrie despre sexualitate și riscurile meseriei