Sa construim o groapa…
Acum cateva saptamani, niste angajati de la compania de gaze sapau o groapa pe strada mea. Evident, o imagine foarte familiara pentru noi toti romanii: nimic mai tipic la noi in tara, decat niste muncitori care sapa o groapa. De multe ori, suntem insa surprinsi de entuziasmul pe care conationalii nostri il arata atunci cand sapa o groapa. Cu siguranta, nimic nu insufleteste mai mult muncitorul roman decat ideea de a sapa o groapa.De ce oare? Probabil una dintre explicatiile psihologice este legata de inabilitatea noastra functionala de a face un lucru bine, de a construi ceva corect.
Cladirile construite sunt strambe, finisajele sunt de mantuiala, drumurile crapa la scurt timp dupa ce au fost terminate, totul pe principiul romanesc „merge si asa”, care dupa mine ar trebui interzis prin lege in Romania. Si atunci, refugiul este in „groapa”, deoarece aceasta are o proprietate interesanta: poti munci oricat de prost, fara un plan, fara sa fii prea destept (de fapt, fara sa fii deloc inteligent!) si totusi, la final, groapa va fi acolo, desavarsita in uratenia ei, mareata, ce e drept cu semnul minus, fiind in jos, si nu in sus, sau mai precis fiind in esenta o distrugere, in loc de o constructie. Cu alte cuvinte, este singurul, sau in orice caz unul dintre putinele lucruri pe care stim sa le facem bine, noi romanii. Iata de ce romanii sunt atat de entuziasmati atunci cand trebuie sa sape o groapa (sau mai multe, cat mai multe gropi!).
Era un banc despre niste muncitori care primisera, primul sarcina sa sape niste gropi, iar al doilea sa le astupe (sau era cu niste cuie care trebuiau batute de primul si respectiv scoase de urmatorul). Din pacate, spre deosebire de bancul acela, in cazul de fata nimeni nu a primit, se pare, sarcina sa mai si astupe groapa! Orasele noastre, drumurile noastre, sunt pline de gropi, facute cu sau fara intentie. Nu degeaba sunt atatea zicale romanesti legate de gropi, cum ar fi „cine sapa groapa altuia..” sau „e prost de da in gropi”. Ceea ce ne descrie ca pe un popor nu foarte inteligent (oricat ne-ar placea noua sa credem altceva), pentru ca la cate gropi avem in tara, multi cadem in ele in mod frecvent: quod erat demonstrandum.
O categorie speciala de groapa si care trebuie analizata separat este in plus santul. Santul are proprietatea ca este in esenta tot o groapa, dar o groapa cu structura, cu un plan in spate, cu „personalitate”, o „groapa prestigioasa”. Ea merge de la punctul A la punctul B, ceea ce o face mai greu de realizat, dar probabil cu atat mai interesanta pentru numerosii sapatorii de gropi din Romania, deoarece strazile noastre sunt pline de santuri transversale, multe dintre ele suficient de adanci pentru a inghiti cu totul rotile unei masini mai mici. „Transeele” acestea sunt sapate de „edilii” nostri prin toate orasele tarii, cu precadere toamna, inainte de caderea primei zapezi, astfel incat santurile si gropile respective sa ramana asa, „inghetate” si la propriu si la figurat, inca macar patru-cinci luni, pana la venirea primaverii, cand reancep lucrarile de amenajare a drumurilor, deci romanii angajati in aceste lucrari incep sa sape noi gropi, noi santuri.
Nu vreau sa filosofez ieftin pe tema „gropii” dar mi-e teama ca Romania nu poate iesi din groapa in care se afla atat timp cat noi toti, romanii, suntem incapabili sa construim ceva deasupra „nivelului zero” ci dimpotriva, ne incapatanam sa nu facem altceva decat sa sapam gropi in care, dupa caz, sa ne ascundem incapacitatea de constructie sau pur si simplu sa asteptam sa cada (alt)cineva in acele gropi…
INTERVIURILE HotNews.ro