„Să mori tu?” ​Mihai Șora îi răspunde lui CTP: Nu mă supăr, dar mai demne de atenție ar fi fost temerile privind evoluția Digi 24 decât răstălmăcirea bietelor mele rânduri

Filosoful Mihai Șora îi dă replica jurnalistului Cristian Tudor Popescu. Șora îi transmite ziaristului că ar fi fost „mai demne de atenție” temerile referitoare la evoluția Digi 24, decât „răstălmăcirea bietelor mele rânduri”.

Totul a început de la o postare a lui Mihai Șora care a scris pe Facebook, după un interviu cu Florin Iordache la Digi 24, că „o televiziune care îl invită pe AltăÎntrebare în fața românilor merită să dispară”.

Joi seară, Cristian Tudor Popescu i-a răspuns lui Șora, într-o emisiune la Digi 24: „Domnul Șora argumentează după aceea ce a spus. Pomenește despre niște expresii care ar fi de fapt echivalentul celor spuse de dânsul. Spune că „merită să dispară” e totuna cu „după faptă și răsplată”, sau „și-a făcut-o cu mâna lui”. De asemenea mai spune domnul Șora că între „merită să” și „trebuie să” este „o diferență ontologică, nu doar (formal) lingvistică. Prin urmare, îi dau și eu un răspuns domnului Mihai Șora, un răspuns ontologic: Să mori tu? Ă? Să mori tu? Eu sper că domnul Șora nu se va supăra, pentru că domnul Șora nu este bântuit de „incapacitatea de a analiza lucid o situație, de a stabili relația de cauzalitate între fenomene”, cum suntem noi, eu, în cauză.”.

„Firește că nu mă supăr! Nici nu te poți supăra pe dumnealui pentru asemenea copilării. Mai mult decât atât: „Să mori tu?“ nu e același lucru cu „Să mori tu!“ Forma interogativă este o formă familiară și drăguță, adesea folosită de copii; uneori, în cazul celor foarte mici, cu pronunția „Să moli tu?“. Iar această formă interogativă nu înseamnă nimic altceva decât „Vorbești serios?“ sau „Pe cuvântul tău?“. Este, așadar, o diferență – ontologică! – între cele două intonații: interogativă și exclamativă. Deci, da, să mol eu…”, i-a răspuns filosoful vineri, pe Facebook.

Șora susține totuși că „ar fi fost, cred, mai demne de atenție aceste temeri privind evoluția postului, decât răstălmăcirea bietelor mele rânduri, amputate tocmai de ideea principală, și anume că: orice încurajare a discursului mincinos al Puterii nu este un semn de „imparțialitate“, de „echidistanță“ jurnalistică (obligatorii într-o societate funcțională, cu reperele bine așezate și anticorpi dinamici față de orice derapaj al Puterii), ci înseamnă – de facto – complicitate”.