Să (nu) le dăm ONG-urilor liber la obiective politice

Într-un interviu postat pe blog-ul portocaliu şi alb-ca-zapada Madame Blogary, Sebastian Lăzăroiu lansează o idee interesantă dar năstruşnică cu privire la schimbarea legii pentru a putea permite ONG-urilor să aibă scopuri politice.

Redau cu copy/paste secțiunea din interviu la care fac referire şi care m-a făcut să scriu prezentul articol.

“Ar fi o noutate să apară asociaţii care să aibă obiective politice şi economice, nu doar obiective referitoare la reforma morală a societăţii. S-ar putea ca din această zonă să plece presiunea, pentru că, dacă aceste obiective vor fi foarte bine formulate, foarte bine comunicate, ele vor avea şi foarte mulţi susţinători. Şi cu cât ai mai mulţi susţinători, cu atât nu mai poţi fi ignorat, adică partidele, într-un fel sau altul, se vor reaşeza după aceste semnale pe care le dai.”

Mai sus în interviu Lăzăroiu spunea că nu e nevoie de un nou partid pentru că un nou partid nu ar aduce nimic nou şi „nu va sparge gura târgului”, drept pentru care este nevoie de o platformă politică. De aici deducem că cea mai facilă formă pentru această platformă este, evident, un ONG ce se poate înfiinţa cu doar 3 membri. Deci ne este limpede că dl. Lăzăroiu are un interes direct aici când ne vorbeşte de ONG-uri cu scopuri politice. Un interes care nu trebuie neapărat să-l tratăm ca ilegitim atâta timp cât este exprimat deschis. Dar mai mult decât mă interesează politica şi noua construcţie ( sau platformă?) ce se înfiripează, mă interesează societatea civilă în forma ei organizată, neguvernamentalul căruia i-am dedicat ultimii nouă ani din viaţă.

Argumente pro ONG-uri cu obiective politice:

• Deja există, nu trebuie decât să le aducem legalitate. Chiar dacă nu o spun în statutele lor, ele există. Iată câteva exemple:  Institutul de Studii Liberale (în cadrul ARLD) ce „aparţine” PNL (şi despre care nu am mai auzit de ceva timp), Institutul de Studii Populare ce „aparţine” PDL  (şi care a apărut după modelul ISL, după ce Valeriu Stoica s-a dus către PDL. Acest Institut este activ şi se manifestă ca un veritabil think-tank, după model american). Institutul Social Democrat „Ovidiu Şincai”, aferent la PSD-ului. Sunt şi altele, înfiinţate de personalităţi politice precum Ion Iliescu, Călin Popescu Tăriceanu, Teodor Baconschi şi alţii, dar acestea nu s-au remarcat în mod deosebit.
• Legea partidelor politice este extrem de restrictivă şi blochează practic din faşă noi iniţiative politice. Pentru a înfiinţa un nou partid ai nevoie de resurse imense la care au acces doar oligarhii şi baronii. „Obiective politice” înseamnă dreptul de a propune oameni pentru demnităţi publice şi de a participa în alegeri. Cel puţin asta înţeleg eu, chiar dacă subiectul interviului citat nu o declară deschis.
• Dacă nu mă înşel, UDMR-ul este în continuare un ONG (sau federaţie de ONG-uri) căruia i se permite tacit să participe la alegeri şi să propună oameni în guvernele care au nevoie să realizeze majorităţi. Acest argument este din categoria „deja există şi pe deasupra mai şi funcţionează”.
• Argumentul lui S. Lăzăroiu referitor la presiunea care ar trebui să plece de aici, dinspre societatea civilă, pentru reformarea clasei politice mi se pare acceptabil. În perioada 2000 – 2004, când practic nu am avut democraţie funcţională, ONG-urile şi presa au fost acele entităţi care au asigurat „checks and balances”  proprii democraţiilor. Plus că, actuala clasa politică pare incapabilă de o reformare care să se bazeze pe propria ei voinţă politică. Partidele noastre sunt alimentate de bişniţari locali ce se visează baroni. Aceşti bişniţari-politicieni fără anvergură intelectuală şi verticalitate morală nici măcar nu pun în practică decizia populaţiei de la referendum, anume parlamentul unicameral.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro