Sari direct la conținut

Şapte ani de la moartea lui Silviu Olariu – fizicianul care s-a opus proiectului „marelui laser”

Contributors.ro
Victor Barsan , Foto: Arhiva personala
Victor Barsan , Foto: Arhiva personala

Silviu Olariu (1955 – 2013) a fost unul dintre cei mai dotați cercetători români care s-au afirmat din anii ’70 încoace. A abordat arii foarte diverse ale fizicii, fiind singurul român – și unul dintre foarte puținii fizicieni din lume – care a publicat în cele mai bine cotate reviste americane, Reviews ofModern Physics și Physical Review Letters, dar și în trei serii ale Physical Review: A (dedicată fizicii atomice, moleculare și opticii), B (fizicii materiei condensate și materialelor), C (fizicii nucleare). Aceasta în situația în care a absolvit o facultate mediocră și s-a confruntat cu greutățile inerente ale ceaușismului târziu și ale tranziției.

Silviu Olariu a abordat atât fizica experimentală, cât și pe cea teoretică – situație, iarăși, ieșită din comun. A avut contribuții esențiale și în domeniul matematicii; cartea sa Complex numbers in n dimensions, publicată în prestigioasa serie North Holland Mathematical Studies (vol. 190), este o bijuterie a algebrei clasice. De asemenea, Geneza și evoluția reprezentărilor mecanicii clasice, apărută în Editura Științifică și Enciclopedică (1987), reprezintă o analiză originală, extrem de pătrunzătoare și pedagogică, a dezvoltării mecanicii de la Ptolemeu, la Hamilton și Jacobi.

A fost un deschizător de drumuri, cu contribuții în teoria „laserului cu raze gamma” și cel mai bun cunoscător român al interacției materiei nucleare cu laserii de mare putere, cum s-a amintit recent în presă. Totodată, un critic deschis al proiectului ELI-NP, al „marelui laser” care urma să se construiască în Măgurele.

Erudiția, capacitatea de înțelegere, ușurința de a calcula și, bineînțeles, curajul de a spune adevărul l-au făcut pe Silviu Olariu să critice toate prognozele nerealiste privind realizările „marelui laser”. Un exemplu: procesarea deșeurilor nucleare produse pe an de un reactor de 1 GW s-ar putea face dacă instalația ELI-NP ar funcționa 500 de milioane de ani – timp în care deșeurile s-ar fi decontaminat prin dezintegrare naturală. Recent, nobelistul Mourou, cel mai tenace susținător european al proiectului ELI-NP, explica cercetătorilor din IFIN-HH că marele laser poate face energia nucleară curată.

În perioada care a urmat criticilor făcute proiectului ELI-NP, Silviu Olariu a fost supus în IFIN unei atmosfere extrem de ostile, și a decedat, în urma unui atac de cord. Cei apropiați cred că moartea sa neașteptată s-a datorat necazurilor cu care se confrunse în ultimii ani.

IFIN anunță moartea foștilor săi cercetători, printr-un email trimis întregului institut, în care se exprimă aprecieri pentru defunct, se adresează condoleanțe familiei, se specifică locul și data înmormântării. În cazul morții lui Silviu Olariu, nu s-a transmis un asemenea anunț.

Sfârșitul dramatic al lui Silviu Olariu a fost un inhibitor puternic al discutării critice a proiectului ELI-NP. „Sper să nu ajungem și noi ca familia Olariu”, spunea acum câteva zile o persoană din grupul celor care contesta managementul actual al ELI-NP.

Singura postare pe web, închinată lui Silviu Olariu, este cea pusă de Institutul de Fizică Atomică:

La data de 3 August 2013 s-a stins din viață, la numai 58 de ani și în mod cu totul neașteptat, Dr. Silviu OLARIU, cercetător știintific gr. I la IFIN-HH, ale cărui contribuții științifice de excepție, pasiunea și dăruirea pentru fizică, vor rămâne veșnic în amintirea celor care l-au cunoscut, a Platformei Măgurele și a Fizicii Românești.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro