Science Report: Ar putea exista inteligența extraterestră fără oxigen? ● De ce ultima perioadă interglaciară este plină de paradoxuri ● Cum ar fi dus microbii din lacuri la o încălzire globală severă

​Ar putea exista inteligența extraterestră fără oxigen? ● De ce ultima perioadă interglaciară este plină de paradoxuri ● Cum ar fi dus microbii din lacuri la o încălzire globală severă

Ar putea exista inteligența extraterestră fără oxigen?

Atunci când faci trimitere la posibila existență a unor specii extraterestre care să fi atins măcar nivelul de inteligență al speciei umane, dacă nu chiar unul superior, este extrem de dificil să îți imaginezi cum ar fi evoluat ele în lipsa elementelor care au dus la apariția vieții pe Terra, implicit al celei inteligente.

În cazul de față, ne referim la oxigen. Iar ideea vine de la doi astrofizicieni, unul de la Universitatea din Roma, celălalt de la cea din Washington, Amedeo Balbi și Adam Frank pe numele lor. În studiul care deocamdată se află doar în forma pre-print, cei doi jonglează puțin cu probabilitatea ca numărul ipoteticelor specii inteligente să fie mult mai redus decât ne imaginam.

Spre exemplu, oxigenul susține focul. Fără oxigen, nu poți aprinde un foc. Fără foc, ar mai putea fi atins nivelul tehnologic al unei civilizații avansate? Apoi, nivelul de oxigen din atmosferă ar trebui să fie de cel puțin 18% ca să poată susțină arderea. Pe Terra este de 21% dar, nu trebuie să uităm, pentru mai bine de jumătate din istoria planetei noastre, focul nu ar fi fost posibil.

Cei doi astrofizicieni mai spun că oxigenul poate fi obținut în două feluri. Primo, via procese biologice (cazul Terrei), atunci când apar organisme capabile de fotosinteză. Secundo, varianta abiotică, în aer vaporii de apă sunt separați în hidrogen și oxigen sub acțiunea razelor ultraviolete.

Adăugați în ecuația asta și temperatura și dimensiunile unei planete. Dacă planeta e prea mică, nu va putea susține o atmosferă. Dacă e prea mare, atunci atmosfera va fi dominantă de hidrogen și heliu, iar microorganismele nu vor putea produce oxigenul necesar arderilor. Cum o dai, tot nu poți face focul.

De asemenea, dacă temperatura unei planete este prea ridicată, vezi cazul lui Venus, ea nu va putea mențiune o cantitate suficientă de vapori de apă pentru a genera oxigen. Ar putea funcționa în cazul super-pământurilor, acolo unde, teoretic, ar exista suficienți vapori de apă pentru a crea o atmosferă bogată în oxigen, dar asta ar fi cazul variantei abiotice. După cum spuneam, Venus, că tot era exemplul ăsta, este prea mică pentru a avea oxigen abiotic.

Evident, ceea ce fac cei doi nu are valoare de adevăr absolut. În știință, la urma urmei, singurul adevăr absolut este că nu există adevăr absolut. Necunoscutele în ecuația apariției vieții, și mai ales a inteligenței, sunt mult mai complexe și mult mai multe decât lipsa sau prezența oxigenului. Dar, da, este un exercițiu bun de imaginație care ridică niște întrebări pe care e posibil să le fi omis atunci când vă gândeați la extratereștri inteligenți.

De ce ultima perioadă interglaciară este plină de paradoxuri

S-a tot discutat în ultima perioadă, pe măsură ce temperaturile globale au tot atins valori record, dacă omenirea, recte Homo sapiens, a mai văzut vreodată temperaturi așa ridicate. A mai văzut, asta clar, poate chiar mai recent decât în ultima perioadă interglaciară. Însă, în ceea ce privește ultimul interglaciar, Riss-Würm pe numele său, lucrurile sunt ceva mai complicate.

Desfășurat în intervalul de acum 130.000 – 119.000 de ani, cu vârful creșterii temperaturilor înregistrat acum circa 125.000 de ani, interglaciarul cu pricina a rămas totuși o perioadă puțin înțeleasă. Spre exemplu, avem date certe (polinice, fosile) care să ne arate că pădurile de foioase ajungeau până spre Cercul Arctic.

Apoi, nivelul mărilor ar fi fost mai ridicat decât azi cu 6-9 metri. În consecință, Scandinavia ar fi fost doar o insulă la vremea respectivă, iar părți importante din nordul și vestul Europei ar fi fost sub ape. Și totuși, iată paradoxul, nu se știe clar cât de ridicate erau temperaturile la vremea aceea.

Cele mai multe estimări spun că erau similare cu cele de azi, respectiv cu 1,5 grade peste nivelul preindustrial. Date fiind însă datele de mai sus, ceva parcă nu se leagă.

O echipă de geologi de la Universitatea din Stockholm a dus lucrurile ceva mai departe și a colectat mostre de sediment din zone aflate în zona arctică în care există încă cea mai groasă parte a calotei de gheață. Intenția, așa cum au subliniat în studiul publicat în Nature, a fost să studieze planctonul fosil din acestea, pentru a identifica situația ghețurilor arctice din perioada interglaciară.

Au descoperit astfel că, în nivelurile sedimentare din perioada respectivă, există o abundență a speciei Turborotalita quinqueloba. Ce ne interesa pe noi este că specia respectivă este una subarctică, adaptată să trăiască în ape neacoperite de ghețuri. Dată fiind această situație, concluzia este una singură, anume că zona Polului Nord nu era acoperită de gheață în ultimul interglaciar. Asta cel puțin pe perioada verilor.

Și aici intervine un alt paradox. Dacă temperaturile erau similare cu cele de azi, de ce atunci nu exista gheață la Polul Nord? Ca să nu mai pomenim de nivelul cu mult mai ridicat al nivelului oceanelor?

Cercetătorii suedezi rămân tributari ideii temperaturilor similare cu cele de azi. Și atrag atenția asupra posibilei dispariții complete a ghețurilor de la Polul Nord în acest secol. Sau, poate una dintre cele mai bune concluzii din studiul lor, că studii suplimentare sunt necesare pentru a înțelege cum erau temperaturile la vremea cu pricina. Nu de alta dar, așa cum spuneam, ceva parcă nu se leagă.

Cum ar fi dus microbii din lacuri la o încălzire globală severă

Ca să rămânem în ton cu prima știre din topul celor mai importante informații științifice de azi, vom vorbi tot despre încălzirea globală. Nu despre cea prezentă, ci despre una din trecut, căci fenomenul încălzirii nu este neapărat ceva inventat de om. Omul doar a accelerat procesul.

În realitate, perioade de încălzire accentuată au tot existat de-a lungul timpului. Iar despre una dintre acestea vorbesc specialiștii de la Universitatea Nanjing, China, într-un studiu apărut recent în revista Geology.

Este vorba despre o perioadă de încălzire accentuată, înregistrată în intervalul 340-290 de milioane de ani, în așa numitul Paleozoic (sau Perioada Vieții vechi). Geologii și paleoliticienii chinezi au analizat mostre de sediment și roci care corespund perioadei respective, în special din albia unor foste lacuri alcaline.

Așa au depistat, în urma analizelor chimice, prezența unor microoganisme metanogene, adică microorganisme care procesau bioxidul de carbon și oxigenul din lacuri în metan. Din datele oferite de chinezi, vârful emisiilor ar fi fost atins acum 304 milioane de ani. Autorii studiului sugerează că emisiile de metan ar fi ajuns la un total de 109 gigatone, echivalentul a 7.521 de gigatone de dioxid de carbon. Și asta numai pe teritoriul care corespunde Chinei de azi. Ca să vă faceți o idee, datele din anul 2022 arată un vârf al emisiilor de dioxid de carbon de 36,8 gigatone la nivel global.

Totul ar fi pornit de la o activitate vulcanică intensă și de la procesele hidrotermale care au crescut alcalinitatea lacurilor. În acest fel, organismele de care pomeneam au avut un avantaj evolutiv față de altele, și tot astfel ar fi ajuns să prospere. Excepție făcând procesul de încălzire globală actual, cel pomenit în studiul de față actual a fost, probabil, unul dintre cele mai rapide din istorie.

Totul s-ar fi petrecut în mai puțin de 300.000 de ani și ar fi durat, așa cum arată studiul, aproape 50 de milioane de ani, poate și mai mult. De altfel, vârful acestei perioade de încălzire, cel de acum 304 milioane de ani, corespunde unui episod de exincție a vieții, cunoscut și ca „Dispariția pădurilor tropicale din carbonifer”.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro