Science Report: Bizareriile unei stele cu nume imposibil. De la SF la realitate cu energia viitoarei baze selenare. Sifilisul cunoaște o recrudescență fără precedent, și nimeni nu știe clar de ce

​​Bizareriile unei stele cu nume imposibil ● De la SF la realitate cu energia viitoarei baze selenare ● Sifilisul cunoaște o recrudescență fără precedent, și nimeni nu știe clar de ce

Bizareriile unei stele cu nume imposibil

Cu siguranță că 99,999% dintre voi nu au auzit niciodată de steaua botezată T8 Dwarf WISE J062309.94−045624.6 (un nume pe care doar maică-sa l-ar iubi). Sfatul nostru este să nici nu încercați să îi memorați numele, căci n-aveți nimic de câștigat din asta. Mai important este ce face steaua asta care, apropo, nici nou descoperită nu este, căci se știe despre ea încă din anul 2011.

Ideea este că steluța asta, una din categoria piticelor maro, are o temperatură extrem de scăzută. Adică vreo 420-425 de grade Celsius. Mulți s-au grăbit să o declare „cea mai rece stea” cunoscută, ceea ce nu e nici pe departe adevărat. Cea mai rece stea despre care avem noi cunoștință, așa cum ne anunță cei de la NASA, este una cu un alt nume drăguț, WISE 1828+2650, care ar avea o temperatură de vreo 25 de grade Celsius. Practic, ai putea să și răcești acolo, dacă ieși transpirat din naveta spațială.

Ceea ce este cu adevărat interesant la T8 (ca să o menționăm cu numele prescurtat) este că transmite unde radio. Și nu ar trebui să facă asta. Motivul este destul de simplu… anume dinamica unei astfel de stele pitice nu permite formarea unui câmp magnetic care să genereze unde radio detectabile de pe Terra.

Nici treaba asta nu e un unicat. Circa 10% dintre piticele maro emit astfel de unde. Și aici intervine explicația, una ipotetică, din partea specialiștilor. Cred ei că de vină ar fi afluxul de electroni din zona polilor magnetici care, dată fiind rotația accelerată a unei atare stele, pot produce scurte și repetate semnale radio.

În concluzie, semnalele alea nu vin de la extretereștri inteligenți, ci sunt un efect al legilor fizicii. Sau astrofizicii. Ah, ce mai știm noi despre steaua asta este că se află la circa 37 de ani lumină față de Terra, că este ceva mai mică decât Jupiter, dar că ar fi de 44 de ori mai densă decât aceasta.

Ce nu știm să vă spunem este cum vă poate ajuta informația asta în viața de zi cu zi. Dar rău nu are cum să vă facă puțină cultură generală în plus, mai ales dacă vă place să aflați lucruri noi despre tot ceea ce ne înconjoară, despre evoluția stelelor din univers și despre cum planetele gazoase și stele pitice își generează câmpul magnetic.

De la SF la realitate cu energia viitoarei baze selenare

Să poți ține o bază permanentă pe un alt corp ceresc decât Terra înseamnă un consum foarte mare de energie. Energie pe care nu o ai, dar trebuie să o obții de undeva. Și de unde o poți lua, dacă nu de la Soare, care e drăguț și ne-o oferă chiar gratis? Ai putea să încerci să o transporți de pe Terra, sub forma combustibililor fosili, dar asta e cea mai proastă idee pe care ar avea-o cineva, atunci când e vorba de colonizarea sistemului solar. De fapt, cred că nimeni nu s-a gândit la ea decât în glumă.

Și aici ajungem la partea cu energia solară care să asigure necesarul funcționării bazei permanente. O idee a unei companii elvețiene, Astrostrom, a atras atenția Agenției Spațiale Europene, și pare una dintre cele mai fezabile variante, chiar dacă, în principiu, sună ca un proiect SF.

Elvețienii au studiat forma și dinamica aripilor fluturilor și le-a venit o idee. Mai exact, să creeze o stație spațială pe care să o doteze cu panouri solare în formă de V, pe modelul aripilor amintite. Panourile astea ar trebui să aibă în jur de un kilometru pătrat suprafață, ceea ce ar asigura permanent 23 de megawați pentru cealaltă bază, cea de pe Lună. Ca să vă faceți o idee, cu 1 megawat poți asigura necesarul de energie pentru vreo 200 de case.

Partea și mai frumoasă este că panourile vor fi construite din pirită, sau „aurul proștilor”, material care se găsește bine merci și în regolitul lunar. Ei, se pare că aurul proștilor va deveni mai rentabil decât aurul deștepților, căci va fi la mare căutare, având în vedere capacitățile sale de a reflecta lumina solară. Iată că vă oferim nu doar cele mai tari noutăți din știință, ci și idei de afaceri.

Stația menționată va fi situată la aproximativ 61.350 de kilometri deasupra Lunii, adică în punctul Lagrange dintre Terra și satelitul ei natural. Pe scurt, în acel punct în care există un echilibru între forțele gravitaționale ale celor două corpuri cerești.

Chiar dacă, teoretic și practic, te costă de te usucă, proiectul ăsta tot e mai ieftin decât dacă te-ai apuca să îl faci cu materiale de pe Terra. Cum ar veni, nu doar că vom construi o bază, dar vom pune Luna să „plătească” pentru ea, cu materialele ei. Și ăsta nu ar fi decât începutul.

Sifilisul cunoaște o recrudescență fără precedent, și nimeni nu știe de ce

De la cele extraterestre, propunem să ne oprim puțin și la cele lumești, Mai precis, la bolile lumești. În cazul de față, vom vorbi despre sifilis, probabil cea mai veche boală venerică pe care a cunoscut-o omenirea.

De-a lungul timpului, i s-a spus în N feluri. Germanii, englezii și italienii i-au spus „boala franceză”. Francezii i-a spus „boala napolitană”. Rușii au numit-o „boala poloneză”, pentru ca polonezii să îi spună „boala germană”. Danezii, portughezii și cei din nordul Africii au denumit-o „boala spaniolă”, în timp ce turcii, mai practici, i-au spus „boala creștină”. În India, hindușii au numit-o „boala musulmană”, ceea ce nu a picat deloc bine, căci musulmanii au botezat-o „boala hindusă”. La final, s-au împăcat toți, probabil au făcut și sex, și au decis să îi spună „boala europeană”.

E clar că toate denumirile astea au fost eronate, având în vedere că, după ce a picat ipoteza cu „boala americană” adusă de marinarii lui Columb din Lumea Nouă, oamenii de știință din zilele noastre au realizat că, de fapt, sifilisul ar avea origini de vreo 15.000 de ani, origini care se regăsesc în zona africano-asiatică.

Ce ne interesa pe noi astăzi este că, așa cum ne informează Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor Infecțioase din SUA, numărul cazurilor de sifilis a crescut și crește în continuare în ritm alarmant. Și asta la doar 20 de ani după ce se credea că am ajuns în punctul în care să eradicăm această boală.

Ca să vă faceți o idee, iată câteva cifre! Organizația Mondială a Sănătății ne spune că, numai în anul 2020, au fost înregistrate 7,1 milioane de cazuri global. În Marea Britanie, spre exemplu, nu s-a mai văzut o așa recrudescență din 1948. Adică o creștere cu 8,4% din 2020 în 2021.

Iar dacă asta vi se pare mult, stați să vedeți ce urmează! Canada a anunțat o creștere a numărului de cazuri cu 389% din 2011 în 2019. În același timp, în Mississippi, SUA, a fost semnalată o creștere cu aproape 900%. În California, 2,3% din populație are sifilis. Australia a raportat o creștere de 90% din 2015 până în 2020. Și exemplele ar putea continua.

Nimeni nu știe să spună clar de unde recrudescența asta. BBC ne informează că există un oarecare consens în lumea medicilor, consens legat de faptul că pandemia Covid a dus la o reducere dramatică a măsurilor de siguranță în ceea ce privește transmiterea bolilor venerice.

Nu trebuie omis nici faptul că numărul cel mai mare de cazuri se înregistrează în rândul indivizilor cu un nivel scăzut de educație, precum și în comunitățile sărace. Adăugăm aici și faptul că, de când SIDA a ajuns să fie considerată mai degrabă o boală cronică decât una letală, asta pe măsură ce au apărut medicamente care o pot ține sub control, atenția pentru măsurile de prevenție a bolilor cu transmitere sexuală a tins să scadă peste tot în lume.

Singura parte bună în toată treaba asta este că recrudescența nu este pusă pe seama rezistenței organismului uman la antibioticele cunoscute. Deci penicilina rămâne în continuare principala armă împotriva sifilisului. Mă rog, a doua armă după măsurile de prevenție.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro