Science Report: Când și pe unde au părăsit oamenii, de fapt, Africa? ● Urme umane preistorice au fost descoperite într-un loc în care, teoretic, nu ar fi trebuit să existe ● Sute de planete rătăcitoare ar exista în nebuloasa Orion

​Când și pe unde au părăsit oamenii, de fapt, Africa? ● Urme umane preistorice au fost descoperite într-un loc în care, teoretic, nu ar fi trebuit să existe ● Sute de planete rătăcitoare ar exista în nebuloasa Orion

Când și pe unde au părăsit oamenii, de fapt, Africa?

O idee extrem de vehiculată în ultimii circa 20 de ani spunea că Homo sapiens a părăsit continentul african, cu succes (subliniem acest aspect), în urmă cu aproximativ 60.000 de ani. De acolo, ar fi colonizat extrem de rapid sudul Asiei, Australia, ulterior nordul Asiei și Europa. Ceva mai târziu, acum aproape 30.000 de ani, ar fi ajuns și în America de Nord.

Realitatea este că ipoteza cu pricina, cunoscută sub numele de Out of Africa 2, a fost una controversată, plină de hibe, și care a tot cunoscut corecturi și adăugiri de-a lungul timpului. Și asta pentru a fi în concordanță cu noile descoperiri care o contraziceau. Chiar și autorul ei, Chris Stringer, recunoștea că nu este o idee bătută în cuie, cu valoare de postulat, și că noi interpretări pot să apară în orice moment, pe măsură ce noi dovezi ar fi urmat să apară.

Acum, o echipă internațională de arheologi, geologi, paleontologi și alți specialiști în științele ce vizează trecutul, vine cu o idee nouă. Anume că prezumptiva ieșire din Africa a avut loc nu acum 60.000 de ani, ci acum 84.000 de ani. Iar totul s-ar fi petrecut în episoade succesive, evident, nu într-un singur val de migrație.

Și pe unde s-ar fi întâmplat asta? Că și aici avem o sumedenie de controverse? Prin Peninsula Sinai, spun autorii studiului, Iordania fiind un punct central al acestei rute către nordul Arabiei și, ulterior, către sudul Asiei.

La concluzia asta au ajuns după ce au descoperit mai multe așchii de tip Levallois de-a lungul Văii Iordanului. Datele paleoclimatice au indicat că, pe acolo, existau cursuri de apă, iar vegetația era una de tip savană. Iar toate aceste date, în accepțiunea cercetătorilor din China, Australia, Cehia, Marea Britanie și Iordania, care semnează studiul, ar fi dovada unei rute deosebit de prielnice și de facile dinspre Africa spre Asia.

Practic, oamenii din vremea respectivă ar fi avut toate resursele necesare de-a lungul drumului: apă, materie primă și vânat abundent. În aceeași ordine de idei, metoda luminiscenței, folosită pentru a data materialul litic (nu cea mai sigură din lume, dacă e să fim sinceri), a indicat o vârstă medie de circa 84.000 de ani. În concluzie, atunci și pe acolo ar fi avut loc primele ieșiri din Africa ale reprezentanților speciei Homo sapiens.

Acum, dacă stăm să judecăm drept ceea ce spun autorii studiului, concluzia lor pare mai degrabă o piesă extrem de mică dintr-un puzzle uriaș. Imaginea prezumptivei ieșiri din Africa este cu mult mai complexă decât se arată aici. Apoi, studiul nu răspunde unor întrebări care persistă de peste un secol.

Spre exemplu, urme certe ale lui Homo sapiens (inclusiv zeci de fosile umane) există în Israel, iar datările au arătat că astfel de indivizi au existat acolo în intervalul 90.000 – 120.000 de ani. Mai mult, acele comunități aveau o particularitate. Cultura lor materială a fost descrisă ca musterian levantin. Ca să fim mai exacți, este o cultură aproape identică cu cea a Omului de Neanderthal care a ocupat același areal. Cu greu pot fi deosebite una de alta. Și ambele specii foloseau tehnica Levallois. Ce anume le spune specialiștilor că piesele descoperite în Iordania, în lipsa unor fosile umane, nu sunt neanderthaliene?

Ca lucrurile să fie și mai clare, vom spune că acea cultură materială se regăsește doar în Orientul Mijlociu, ceea ce arată o separare culturală a indivizilor de acolo, față de alți semeni ai lor. În Africa nu există musterian levantin, iar nicăieri în lume nu avem dovezi certe că Homo sapiens ar mai fi creat piese musteriene, acesta fiind apanajul omului de Neanderthal. Nu spunem că nu e posibil să se fi întâmplat asta. Doar că nu avem dovezi 100% certe.

Pe urmă, chiar și aici am subliniat, nu cu multă vreme în urmă, rolul covârșitor pe care l-a jucat Peninsula Arabică în ceea ce a însemnat evoluția și dispersia speciilor umane străvechi. Numai că imaginile pe care le aveam deja indică o istorie mult mai veche și, așa cum am subliniat deja, cu mult, mult mai complexă decât pare la prima vedere.

În concluzie, nu se poate spune că studiul recent publicat în Science Advances aduce vreo mare revelație. Și nici nu a rezolvat vreo mare paradigmă a evoluției umane. E vorba și de puțin senzațional aici, atunci când s-a preluat informația în presa de larg consum. Da, arată prezența oamenilor într-o perioadă dificil de înțeles, în zone puțin cercetate. Dar de aici și până la a spune că ai găsit originile migrației africane, cu tot respectul, mai e cale lungă.

Urme umane preistorice au fost descoperite într-un loc în care, teoretic, nu ar fi trebuit să existe

Atunci când se confruntau cu oscilații climatice care duceau la scăderea severă a temperaturilor, oamenii, fie că vorbim despre specia omului de Neanderthal, fie de Homo sapiens, se retrăgeau în zone mai favorabile din punct de vedere climatic. Sau dispăreau în zonele cele mai afectate. E și asta o posibilitate.

Este și cazul zonei centrale a Peninsulei Iberice, spun 11 preistoricieni spanioli, de la diferite universități și centre de cercetare de profil din țară. Numai că, o serie de descoperiri arheologice de dată recentă, neagă această ipoteză.

Mai exact, cercetătorii erau convinși că, în timpul perioadelor dure din punct de vedere climatic, diferitele comunități umane care trăiau în centrul Peninsulei Iberice se retrăgeau spre refugiile sudice, acolo unde aveau parte de o climă relativ mai blândă.

Nu mai e cazul să credem așa ceva. Asta o subliniază descoperirile din situl Charco Verde II, din provincia Guadalajara. Iar urmele umane de acolo indică un tipar recurent al unor locuiri umane care au avut loc în intervalul 20.800 – 15.000 de ani. Problema este că perioada respectivă, ce a urmat ultimului maxim glaciar, a fost una marcată de scăderi ale temperaturii. Iar situl se află în una dintre cele mai reci regiuni ale Spaniei.

Teoretic, acolo nu ar fi trebuit să existe nimeni în perioadele climatice severe. Dar uite că existau comunități. Unele specifice culturii magdaleniene. Iar concluzia autorilor studiului ni se pare cea mai frumoasă.

Spun ei, faptul că astfel de grupuri umane existau în zone în care se prezuma că nu aveau cum să existe nu ne arată nouă că oamenii aceia erau mai abili și mai rezistenți decât credeam. Dimpotrivă, ne arată că, până acum, ne-am concentrat cercetarea pe zonele costiere, ceva mai bogate din punct de vedere arheologic, și am ignorat centrul Peninsulei Iberice, plecând de la idei preconcepute. Jos pălăria!

Sute de planete rătăcitoare ar exista în nebuloasa Orion

Existența planetelor rătăcitoare, sau planete care, cumva, au fost aruncate din sistemul lor solar, e un fapt. O excepție de la regulă, dar un fapt confirmat. Până în prezent, erau cunoscute circa 70, posibil până la 170, de astfel de planete care hălăduiau prin Calea Lactee.

Se pare că numărul lor ar fi mult mai mare decât se credea. Și asta vine după ultimele date oferite de telescopul James Webb, cel care a identificat nu mai puțin de 540 de astfel de planete, numai în nebuloasa Orion, aflată la 1.350 de ani lumină de Terra.

Observațiile au fost făcute de astronomii Samuel Pearson și Mark McCaughrean de la Agenția Spațială Europeană (ESA) și urmează să fie publicate în revista Nature. Până atunci, există o variantă pre-print a studiului pe platforma ArXiv.

O surpriză majoră a fost identificarea a 42 de perechi de planete rătăcitoare. Adică planete legate cumva de atracția gravitațională, un fapt nemaivăzut până acum. De fapt, nimeni nu poate spune acum cum două planete pot fi aruncate simultan dintr-un sistem solar, și totuși să nu fie separate.

Descoperirea este una ce poate fi lesne categorisită ca excepțională. Cu atât mai mult cu cât astfel de planete nu pot fi identificate în timp ce orbitează o stea, cea mai des utilizată metodă pentru a recunoaște astfel de corpuri cerești. În cazul de față, tehnologia folosită la telescopul James Webb permite observarea planetelor rătăcitoare în spectrul infraroșu.

După o astfel de descoperire, autorii studiului susțin că astronomii vor trebui să reia calculele cu privire la formarea sistemelor solare dar, mai ales, cele privitoare la apariția planetelor rătăcitoare. Nu de alta dar, din câte se pare, în ciuda celor câteva ipoteze pe care le avem, mare lucru nu știm despre ele și despre originea lor.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!