Sari direct la conținut

Science Report: SUA anunță reușita primului transplant de ochi din istorie ● Peste 10 milioane de stele sunt pe punctul de a părăsi Calea Lactee ● Cum poți transforma regolitul lunar în sol propice pentru plante

HotNews.ro
medici în sala de operație, Foto: Jochen Sand / Mood Board / Shutterstock Editorial / Profimedia
medici în sala de operație, Foto: Jochen Sand / Mood Board / Shutterstock Editorial / Profimedia

​SUA anunță reușita primului transplant de ochi din istorie ● Peste 10 milioane de stele sunt pe punctul de a părăsi Calea Lactee ● Cum poți transforma regolitul lunar în sol propice pentru plante

SUA anunță reușita primului transplant de ochi din istorie

Aaron James, un electrician de 46 de ani din Arkansas, a suferit un accident groaznic în urmă cu doi ani, atunci când a atins un fir de înaltă tensiune. Ca urmare a accidentului, și-a pierdut partea stângă a feței, inclusiv ochiul, precum și o parte a brațului stâng.

Recent, o echipă de peste 140 de specialiști de la centrul Medical Langone Health din New York a anunțat însă că a reușit ceea ce nimeni nu mai reușise vreodată. Anume să îi transplanteze pacientului nu doar partea stângă a feței unui donator compatibil, ci și ochiul stâng al acestuia. Ca un detaliu, mai puțin de 50 de transplanturi faciale au fost realizate vreodată, și niciunul nu a implicat și un transplant de ochi.

După o intervenție care a durat circa 21 de ore, medicii americani au reușit să conecteze vasele de sânge ale ochiului cu cele din craniul pacientului și, în doar 25 de minute, să restabilească fluxul sanguin. Partea cea mai grea a rămas însă conectarea nervului optic, și asta pentru că nimeni nu a reușit vreodată să restabilească funcționalitatea unui nerv optic care a fost tăiat.

Specialiștii susțin că au păstrat cât mai mult din nervul optic al donatorului, în speranța că asta va permite regenerarea acestuia. Iar pentru asta au injectat celule stem prelevate din măduva osoasă a donatorului în punctul în care nervul optic al ochiului transplantat se întâlnește cu cel al pacientului.

La circa cinci luni după intervenția chirurgicală, medicii în cauză au anunțat că ochiul transplantat este sănătos, are un flux sanguin normal și chiar poate produce lacrimi. Nervul optic este încă viabil, însă pacientul nu și-a recăpătat vederea.. Posibil să nu o facă niciodată. Însă numai faptul că ochiul este sănătos după o astfel de intervenție, că nu au apărut complicații și că pacientul a supraviețuit, înseamnă un succes uriaș.

Peste 10 milioane de stele sunt pe punctul de a părăsi Calea Lactee

Atunci când o stea nu se sincronizează cu mișcarea de rotație a unei galaxii, șansele ca ea să fie aruncată în spațiul intergalactic sunt uriașe. De obicei, asta se întâmplă. Iar o echipă de astronomi de la Universitatea din Barcelona tocmai anunță că există posibilitatea ca peste 10 milioane de stele din Calea Lactee să părăsească galaxia.

Într-un studiu care urmează să apară în revista Astronomy and Astrophysics, specialiștii spanioli susțin că au comparat datele pe care le-au obținut prin intermediul sondei spațiale GAIA a celor de la Agenția Spațială Europeană cu date din două cataloage care conțineau date despre stele din Calea Lactee. Fapt care le-a permis să măsoare nu doar poziția și distanța, ci și mișcarea a peste un miliard de stele.

Astfel, au ajuns la concluzia că peste 10 milioane de stele sunt pe punctul de a părăsi galaxia. Însă o astfel de afirmație este făcută cu o oarecare reticență, pentru că mecanismul care produce astfel de fenomene nu este pe deplin înțeles.

O ipoteză ar fi aceea că stelele care sunt aruncate au făcut parte dintr-un sistem binar, în care una dintre stele a devenit o supernovă. Forța generată de un atare fenomen ar putea arunca o stea din sistemul ei solar, ba chiar din galaxie.

O a doua ipoteză implică interacțiunea dintre sistemele binare și cele cu o singură stea. Într-o zonă compactă, în care există o densitate mare de stele, interacțiunea gravitațională a stelelor poate genera un fenomen precum cel amintit.

Deocamdată, așa cum subliniam, nu se poate spune cu certitudine ce anume generează exodul atât de multor stele din Calea Lactee. Conform specialiștilor din Barcelona, procesul este însă în plină defășurare, iar noi îl putem deja observa.

Cum poți transforma regolitul lunar în sol propice pentru plante

Să îți imaginezi că vom coloniza Luna și că acolo vom începe să plantăm, simplu, cartofi, rapiță sau porumb, iar ele vor crește doar pentru că am găsit o soluție ca să irigăm solul lunar, e o idee complet falsă. Serele vor putea, cel mult, să protejeze plantele de radiații. Dar, în lipsa nutrienților din sol, culturile complexe nu vor crește acolo cu de la sine putere. Și aici intervine marea provocare. Să poți transforma regolitul în sol fertil.

Un pas important pare să îl fi făcut specialiștii de la Universitatea de Agronomie din Beijing, anunță Reuters. Conform unui studiu publicat în revista Nature Communications Biology, ei susțin că au identificat trei tipuri de bacterii care, odată introduse în regolit, cresc aportul de fosfor, un ingredient necesar plantelor.

Într-un atare regolit modificat, cu o aciditate sporită față de nivelul normal, cercetătorii chinezi au putut cultiva o plantă din familia tutunului, Nicotiana benthamiana. Nu doar că plantele cobai au dezvoltat rădăcini mai adânci decât în solul netratat cu bacterii, dar au dezvoltat și tulpini și frunze mai viguroase, susțin autorii studiului.

Practic, sunt de părere cercetătorii de la universitatea amintită, bacteriile sunt cheia succesului transformării regolitului în sol fertil. Un pas important în ceea ce înseamnă iminenta colonizare a Lunii.

Dați Follow paginii noastre de Facebook, HotNews Science, pentru a putea primi direct, în timp real, cele mai noi informații și curiozități din lumea științei!

Sursa foto: profimediaimages.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro