Școală și toamnă. Autentic românești, producție bio de anxietate, nostalgie, depresie, oho, spaimă

Cine are bani de început de școala este copleșit de nostalgia după ai săi ani de școală. Cine n-are bani, are anxietate financiară și nostalgia după prima sa zi de școală. Cine n-are copii de școală, are nostalgie și depresie: cum s-au dus anii ăștia, vai. Cine are școlari la țară se teme pentru integritatea lor: cum ajunge copilul la școala de peste kilometri/ dacă e furat de pe strada principală “pentru organe” / “trafic”, dacă o să cadă în toaleta din fundul curții de la școală. Cu toții trăiesc însă depresia de toamnă: schimbare de tabiet, de temperatură. Suntem pradă unei diversități emoționale pe care o dată-n an o prindem. Trebuie recunoscut cu mândrie că un asemenea belșug de trăiri intense este autentic românesc. Din cauza temperamentului nostru care se ciocnește/este ciocănit an de an de o societate imprevizibilă.

Școala-toamna 2019 sunt o fabrică de anxietate, nostalgie, depresie, oho, spaimă pentru tot omul.

1. N-am înțeles cum, de ce 15 septembrie, tradiționalul început al școlii este omorât: 2,8 milioane de elevi se întorc la școală luni 9 septembrie. O tradiție de zeci de ani e mutată arbitrar. Nu te apucă imprevizibilitatea, pardon, furia? Lasă că unii și-au planificat concediile pînă-n 15 septembrie. Las asta. Era un reper – o ștafetă între copii și părinți. O dată simbolică care stărnea povești, discuții, amintiri. Se naște anul acesta anxietatea părinților eterni: de ce au omorât ăștia 15 septembrie?

2. N-am înțeles cum în 30 de ani nu au putut fi clădite-zugrăvite toalete omenești pentru copiii noștri. Repet: pentru copiii ăia pe care-i iei de mână în prima zi de școală și nu le dai drumul decât la facultate. Toalete, locul unde îți faci nevoile mici și mari, că suntem oameni, nu animale care fac p și c în pantaloni, pe ziduri, în tufiș, în pădure, în clasă, nu? WC-uri cu closet, chiuvetă, săpun, hârtie igienică. La țară, mama își ia de mână copilul și Spaima și le duce la școala românească. Dacă-mi cade copilul în budă?

3. N-am înțeles de ce abecedarul/manualul – simbolul începutului de școală nici anul acesta n-a fost gata. Postarea profesoarei Tunegaru mă lasă fără cuvinte:

Ce spune Tunegaru? N-ai manual, n-ai previzibilitate, ai anxietate: ce mă așteaptă, ce mi se va întâmplă anul ăsta, cum mă va mai trăzni ministerul? Tot de școală e vorba.

4. Cum ajunge copilul la școală, în sate?Autobuzele de școală sunt pericol, cursele regulate ale privaților sunt supraaglomerate, primăriile fac zero în privința asta. Felul defectuos de rezolvare a cazului Macesanu-Dinca din Caracal s-a transformat în milioane de nedumeriri: cat de sigure sunt strazile României? De aici este un pas pana la: să-mi las copilul pe mâna nepricepuților, violatorilor, traficanților de organe. Vezi scandalul Caracal. N-are mama spaimă? Și-a crescut Luiza, și-a făcut mare Alexandra, ca să ce? Nu zice ea: dă-o dracului de școală, mai bine.

5. Banii? Banii! Eterna poveste. Unii îi iau, alții nu. Tot mai mulți NU. Și aici vorbim de previzibilitate. De la ordonanța lăcomiei la impozitele în creștere prin număr și cifră, guvernanții lovesc în bruma de români care abia își duc viața plătind întreținere, gaz, electrica, telefoane, impozite. Bruma aia de inși care trăiesc dintr-un salariu mediocru. N-ai bani, nu?, ăsta-i salariu. Ai avut și un concediu blestemat care ți-a halit banul. Te-mprumuți pentru rechizite, „fondul clasei”, șpăgi, renovarea clasei, ușa clasei, ferestre mai bune, o lavabilă pe unde-i nevoie, bodyguardul din curtea școlii!

Da, copilul tău merge la școală. Te împrumuți. Derută, depresie, anxietate, iar, pentru Paradisul promis copilului.

6. Sunt multe de enumerat. Oh, nu amintesc traficul blocat în orașe, nu? Lipsa metroului, nu? Nu. Așa începem anul școlar: cu bucuria că merge copilul la școală dar și cu uriașa neîncrederea în sistem, cu prejudecăți și paranoia privind puterea Școlii de a forma în bine copilul.

Școala-toamna 2019 sunt o fabrică de anxietate, nostalgie, depresie, oho, spaimă pentru tot omul. Festivismul, discursurile goale de conținut ale primei zile de școală sunt cadoul dăunător făcut copilului.

Aceste stări ale românului și aceste vorbe festive vorbesc de fapt copilului nostru despre coruperea sistemului de valori, deformarea normalității, o mulțumire cu “e bine și așa”. Asta punem noi cu adevărat în ghiozdanul copilului. De asta e și așa de greu.

7. Hai să o luăm și din punct de vedere omenesc. Nu-i destul ce aduce deschiderea anului școlar. Mai e ceva: e toamnă, azi – ieri a plouat. E mai frig, soarele a făcut „burtă” și se culcă mai devreme. Toate astea dau astenie, depresie, la tot omul. Fiecare le suportă după caracter și experiență. Unii urlă ca urșii, alții se bat pe burtă ca babuinii. Unii umblă cu capul în nori ca girafa.

Nu-i românul și toamna asta de psihanaliză?