Segmentul SUV creste cel mai repede, monovolumele si clasa B scad
Segmentul SUV a inregistrat cea mai mare crestere a vanzarilor, aproape 50%, in primele patru luni, in timp ce la polul opus vanzarile de masini tip monovolum din import au scazut cu 6%. Per total, piata auto a crescut cu 14% in primele patru luni, pana la peste 110.000 de vehicule. Aprilie a fost totusi o luna slaba daca o comparam cu martie, vanzarile scazand cu 8%.
Segmentul SUV a fost campion al cresterilor, 47% in primele patru luni, pana la aproape 6.300 de unitati. Cele mai vandute modele au fost Hyundai Tucson, Volkswagen Tiguan si Toyota RAV 4. Pe de alta parte, clasa monovolum a scazut cu 6%, pana la 864 de unitati, iar cele mai vandute modele au fost Opel Zafira, Skoda Roomster si Renault Scenic.
Vanzarile de masini clasa C din import au urcat cu 35%, pana la peste 28.000 de unitati, iar cele mai vandute modele au fost Skoda Octavia, Renault Megane si Ford Focus. La clasa D cresterea a fost mai moderata,17%, iar cele mai cautate modele au fost Volkswagen Passat, Ford Mondeo si Toyota Avensis.
La clasa A vanzarile au avansat cu 12%, pana la circa 2.500 de masini de import, primele trei pozitii fiind ocupate de Chevrolet Spark, Fiat Panda si Hyundai i10.
La clasa B vanzarile au scazut cu 3,5%, pana la circa 18.500 de masini, primele trei clasate fiind Renault Clio, Skoda Fabia si Ford Fiesta.
In primele patru luni ale anului s-au vandut peste 110.000 de automobile, cu 14% peste nivelul din perioada similara din 2007, conform statisticilor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile. Productia interna a urcat cu 10%, exportul cu 16%, iar importul cu 24%.
Vanzarile de autoturisme Dacia au urcat cu 1,8% in tara, pana la 25.890 de unitati, dintre care aproape 20.000 au fost Logan sedan, iar restul Logan MCV. La sedan, peste jumatate dintre clienti au ales motorul pe benzina 1,4 75 CP, iar la MCV motorul preferat a fost diesel-ul de 85 CP, la peste 2.300 de clienti.
Skoda s-a clasat pe primul loc la vanzarile de autoturisme din import, cu peste 8.200 de unitati, urmata de Renault cu 6.900 si Volkswagen cu aproape 6.400. E important de mentionat ca la ultimele doua vanzarile au scazut in primele patru luni ale acestui an, comparativ cu perioada similara din 2007.