Sfantul Putin, binefacatorul romanilor
Fereste-te de rusi cand spun „Transilvania“, ar putea fi un intelept proverb romanesc. Multi politicieni romani sufera insa de tulburari ale memoriei de lunga durata si nu-si amintesc ca Rusia a mai „jucat“ pe cartea transilvana. Revenirea Transilvaniei la Romania – dupa ce planurile initiale sovietice o imaginau provincie independenta sub protectoratul Moscovei – a fost utilizata ca factor de presiune in privinta Basarabiei si ca parghie de control asupra puterii de la Bucuresti. Unele ziare germane aratau, pe la mijlocul anilor ’90 ca Moscova a supravegheat activ si evenimentele de la Targu-Mures, utilizate ca pretext pentru reinventarea Securitatii ca SRI. Vechea tactica stalinista a invrajbirii interetnice n-a murit la Kremlin.
In loc sa se alarmeze ca Vladimir Putin rosteste „Transilvania“, bunilor nationalisti romani li s-au umezit ochii de emotie. Istoria de mai bine de 100 de ani a fost pusa intre paranteze, si Rusia a devenit, peste noapte, prieten al Romaniei, iar Statele Unite si Uniunea Europeana mari puteri dusmanoase, care fac experimente odioase pe statele mici si neajutorate. Atat PRM cat si PIN incearca sa-l impuna in constiinta publica pe Vladimir Putin ca pe un binefacator al romanilor, ingrijorat pentru soarta Transilvaniei. Intr-un cap pe umeri, numai lista lui Vladimir Putin, a regiunilor aflate in pericol de secesiune, ar fi actionat un clopotel de alarma. Transilvania este a treia numita, dupa Abhazia si Transnistria, zone cu conflicte inghetate ale caror deziderate separatiste sunt stimulate si sustinute chiar de Rusia. Vladimir Putin nu ne-a batut pe umar compatimitor si incurajator, ci a picurat vechea otrava sovietica intre romani si maghiari, aratand lumii ca Romania are o vulnerabilitate. Politicienii romani au muscat momeala, confirmand ipoteza aberanta a presedintelui rus, zarva nationalista de la Bucuresti – culminand cu cererea de excludere a UDMR de la guvernare – fiind muzica pentru urechile lui Vladimir Putin.
Prin internalizarea si supradimensionarea evenimentului Kosovo, Romania a demonstrat ca sufera inca de complexul statului national tanar, care nu si-a rezolvat spaima de dezmembrare. Desi Ardealul nu este Tara Bascilor, nici Taiwanul si cu atat mai putin Kosovo, clasa politica romaneasca, in acord cu declaratia lui Vladimir Putin, a nascocit problema „Transilvaniei“ si a creat impresia unui stat slab care poate fi santajat. La un prim nivel de lectura, declaratia lui Putin este o presiune asupra Romaniei ca nu cumva sa-si schimbe, cu ocazia Summitului NATO, pozitia in privinta Kosovo.
Independenta Kosovo a fost in termeni geopolitici o „ruptura a istoriei“. Teoria spune ca, de fiecare data cand se produc astfel de rupturi, statele aflate intr-o pozitie avantajoasa sunt tentate sa modifice sistemul de raporturi geopolitice existent pentru a-si promova interesele de putere si chiar pentru a crea „suprafete geopolitice“ conforme cu imaginea proprie. Fara indoiala ca Rusia incearca sa foloseasca independenta Kosovo in beneficiul sau. Cum? Vom vedea probabil chiar la Summitul NATO.
Integral in EvZ.