Sari direct la conținut

Sfaturi pentru șoferi: 7 metode simple prin care poți reduce consumul de carburant

HotNews.ro
Sfaturi pentru șoferi: 7 metode simple prin care poți reduce consumul de carburant
Masini in trafic (foto Shutterstock)

Chiar dacă am ajuns la finalul verii, sezonul de călătorii nu s-a încheiat încă, iar zilele călduroase ne îmbie să ne urcăm în mașină și să mai facem câte o escapadă. Fie că alegem un drum lung cu mașina, fie ne aventurăm pentru o ieșire de o zi, putem reduce substanțial consumul de carburant al mașinii prin câteva metode simple. HotNews.ro a centralizat câteva sfaturi ale specialiștilor auto, pentru ca, la finalul vacanței, să rămânem cu mai mulți bani în portofel.

1. Conduceți lin și priviți departe în față

Dacă ești distras la volan, nu privești suficient de departe în față sau dacă faci mișcări bruște, te vei pune în pericol și vei risipi inutil combustibil, spune Mark Lane, director general al Murcotts Driving Excellence, citat într-un articol de pe site-ul companiei petroliere Shell.

„Nu pot sublinia suficient efectul condusului lin, al felului în care îți folosești viziunea și cum anticipezi fluxul de trafic. Dacă privești cât mai departe posibil atunci când conduci, anticipezi riscurile și pericolele potențiale mai devreme, deoarece le vezi mai devreme”, spune Mark. 

„Am reușit să demonstrăm că putem reduce consumul de combustibil al cuiva cu 27% doar prin modul în care conduce”.

2. Verificați pneurile

Dacă pneurile sunt corect umflate, acest lucru poate reduce consumul de carburanți cu 5-7%, mai spune expertul auto.

În plus, calitatea anvelopelor este și ea foarte importantă. Acestea sunt clasificate de la A la E, în funcție de eficiența lor, iar diferența dintre clasa A și clasa E poate însemna o reducere de până la 7,5% a consumului de carburant, potrivit site-ului anvelope-auto.ro.

Alegerea anvelopelor din clasa A în locul celor din clasa E poate duce la economia a 6 litri de carburant la fiecare 1.000 de kilometri parcurși, în medie. Aceasta înseamnă că poți reduce consumul cu peste 200 litri de combustibil pe întreaga durată de viață a anvelopelor, având în vedere o durată medie de 35.000 km pentru un set de anvelope.

3. Renunțați la orice bagaj inutil

Greutatea mașinii este, de asemenea, un factor important când vine vorba de cantitatea de carburant consumat. Așadar nu luați cu voi bagaje inutile și, foarte important, demontați portbagajul de deasupra mașinii dacă nu îl folosiți, întrucât acesta afectează aerodinamica vehiculelor.

Mulți dintre noi lăsăm în mașină lucruri pe care le plimbăm de colo-colo, însă acest lucru se simte la consumul de carburant, mai ales la mașinile mici.

4. Fiți cu reviziile la zi

O mașină care este verificată ca la carte are un consum optim de carburant. Așadar nu neglijați perioadele de revizie și mergeți la un service auto la primul semn că mașina nu este în regulă.

Mai mult, înainte de orice plecare la drum lung este bine să dăm o fugă la un service pentru o verificare, chiar dacă mașina pare în regulă, pentru a fi liniștiți la drum și a conduce în siguranță.

„Întreținerea vehiculului este critică, deoarece chiar și bujiile murdare pot avea un impact mare asupra consumului de combustibil”, mai spune Mark Lane.

5. Reduceți viteza

Pe măsură ce viteza mașinii crește, este nevoie de mai multă putere, deci consumul de combustibil crește. Pe autostradă, cel mai bine este să mergeți cu o viteză mai mică decât cea maximă legală. 

„Ca o idee de bază, automobilul tău consumă combustibil pentru a se se pune în mişcare. Ori de câte ori frânezi, tu iroseşti energia maşinii, ceea ce duce la risipă de carburant. Ideea de bază a unui condus economic este să fii nevoit să frânezi cât mai puţin, să pierzi cât mai puţin din energia maşinii”, scriu specialiștii de la promotor.ro.

6. Folosește mai mult frâna de motor și mai puțin pedala 

Dacă urmezi sfatul de la punctul 1 și te uiți departe în față atunci când conduci, anticipezi traficul şi păstrezi distanţa față de mașinile din fața ta, vei folosi cu uşurinţă frâna de motor. 

„Nu, atunci când te apropii de un semafor NU este bine să scoţi la punctul mort şi să calci frâna de serviciu (pedala – n.r.). Dimpotrivă, frâna de motor ar trebui utilizată tot timpul, nu doar atunci când pe jos este zăpadă sau gheaţă, nu doar atunci când ne deplasăm în afara oraşului. 

Efectele utilizării frânei de motor nu se regăsesc doar la nivelul consumului de carburant, ci ele pot fi regăsite şi asupra eficienţei frânării şi a nivelului de uzură a plăcuţelor de frânare”, mai spun cei de la promotor.

7. Oprește aerul condiționat și închide geamurile

Cum este mai bine atunci când conducem pe căldură: să pornim aerul condiționat sau să deschidem geamul? De fapt ambele afectează consumul.

Unii consideră doar un mit faptul că aerul condiționat consumă și el carburant. De fapt este un lucru cât se poate de adevărat. Utilizarea la maximum a aerului condiționat poate crește consumul chiar și cu 8-10%, potrivit airconco.com.

Deschiderea geamului afectează aerodinamica mașinii, însă, dacă este foarte cald și nu putem conduce fără ventilație, cel mai bine este să conducem cu geamul deschis până la o viteză medie, de 50-55 km/h. Apoi, la o turație mai mare a motorului, este mai eficientă utilizarea aerului condiționat.

INTERVIURILE HotNews.ro