Sistemul Parvulescu – o curiozitate electorala din Lesotho si Venezuela (de Catalin Avramescu)

Informatia pe scurt:

Sistemul de vot propus de Asociatia Pro-Democratia si televizat pe toate ecranele are un „merit” esential: nu este uninominal. In principiu, din fiecare „colegiu uninominal” sunt alesi doi candidati. Doar candidaturile sunt uninominale.

Iar din punctul de vedere al rezultatelor, sistemul Parvulescu este pur proportional, nicidecum majoritar sau intermediar intre majoritar si proportional.

Sistemul Parvulescu nu este nici macar „sistemul german”, asa cum se pretinde. Mai intai, pentru ca Bundesrat-ul german nu este ales de cetateni, ci numit de guvernele landurilor.

Mai apoi, pentru ca alegatorul german dispune de doua voturi (Erststimme si Zweitestimme) cu care voteaza, pe acelasi buletin, un candidat si o lista de partid (ideea initiala, nesustinuta de realitate, e ca alegatorii vor da o sansa si altui partid).

Sistemul Parvulescu este de fapt sistemul care a fost folosit pana in 2005 la alegerea Senatului italian (cu singura diferenta ca acolo 75% din mandate erau atribuite uninominal, in vreme ce in sistemul Parvulescu doar maxim 50%).

Din punct de vedere al tipologiei sistemelor de vot, sistemul Parvulescu face parte dintr-o clasa exotica numita Sistem Mixt Proportional (Mixed Member Proportional).

E un sistem complicat, care a fost inventat pentru a oferi o selectie personalizata a reprezentantilor partidelor, pastrandu-se (in totalitate sau partial) compozitia politica a Parlamentului asa cum ar fi rezultat ea dintr-un vot pur politic, de partid. In afara de sistemul italian, doar cateva tari practica acest sistem: Germania, Noua Zeelanda, Lesotho si Venezuela lui Hugo Chavez.

In Lesotho se compenseaza insa doar o treime din scaunele din Parlament, iar in Noua Zeelanda 65 de locuri din 120, deci in ambele cazuri mai putin. O compensare de 50%, care sa asigure proportionalitatea exacta, se intalneste doar in Germania si Venezuela.

Cat de performant e Sistemul Mixt Proportional? El a fost introdus in 1996 in Noua Zeelanda, care spera sa elimine astfel presupusele efecte secundare ale uninominalului simplu, intr-un tur (First Pass the Post). Dupa zece ani si nu mai putin de patru alegeri, alegatorii din Noua Zeelanda au numit, ironic, acest sistem drept MMP = Many More Problems.

Sondajele de opinie arata ca doar 5% dintre alegatori sunt multumiti de Sistemul Mixt Proportional. Una dintre problemele aparute este lipsa de vizibilitate a celor desemnati de partid pe locurile oferite in compensare. Alta problema a fost instabilitatea coalitiilor de guvernare. Ca si sistemul pur proportional, Sistemul Mixt Proportional tinde sa nu permita coagularea unei majoritati clare.

Mai mult, la fel ca in sistemele proportionale, exista multi parlamentari care migreaza de la un partid la altul, iar partide noi sunt formate peste noapte, in Parlament. Astfel, alegatorii voteaza niste partide si se trezesc ca sunt reprezentati de alte partide.

In fine, tot ca in sistemele pur proportionale, Sistemul Mixt Proportional acorda o putere foarte mare partidelor mici, care pot santaja partidele mari cu iesirea din coalitia de guvernare. Acest lucru s-a intamplat, spre exemplu, cu partidul New Zealand First, care a ajuns in pozitia de a decide Primul-ministru cu toate ca primise, in 1996, doar 13% din voturi.

Dintre statele si teritoriile care au considerat trecerea la Sistemul Mixt Proportional se numara provincia Ontario.

Acolo s-a organizat acum cateva saptamani, la 10 Octombrie 2007, un referendum in care cetatenii provinciei au fost intrebati daca doresc sa renunte la sistemul practicat de 215 ani in Canada, adica uninominalul intr-un singur tur de scrutin, si sa treaca la Sistemul Mixt Proportional modelat dupa sistemul german al alegerii Bundestag-ului.

Cetatenii din Ontario au beneficiat insa de o campanie puternica si corecta de informare. Doar cheltuielile guvernamentale cu materialele informative au fost de 10 ori mai ridicate decat cu organizarea referendumului propriu-zis. Rezultatul: doar 37% dintre cei care s-au prezentat la vot au dorit trecerea la Sistemul Mixt Proportional, iar masura a fost respinsa.

Votul pe lista: zeci de democratii si de dictaturi, laolalta

Votul pe lista, asa cum este practicat acum in Romania, se intalneste in diferite genuri de sisteme politice, distribuit aproape aleatoriu. Se intalneste in Europa (Belgia, Croatia, Polonia), Africa (Burkina Faso, Mozambic, Senegal), America de Sud si Centrala (Argentina, Peru, Surinam) si Asia si Orientul Mijlociu (Israel, Cambogia, Turcia).

Il gasim in tari dintre cele bogate (Finlanda, Danemarca, Olanda) sau in cele mai sarace tari de pe glob (Guineea Ecuatoriala, Liberia, Capul Verde).

E practicat in democratii vechi si stabile (Suedia, Islanda, Norvegia) sau in dictaturi si regimuri autoritare (Algeria, Paraguay, Vietnam), sau in regimuri instabile, caracterizate de lovituri de stat militare sau de razboi civil (Bolivia, Burundi, Indonezia).

Una dintre erorile relative la aprecierea caracterului unui sistem este concentrarea exclusiva pe sistemul efectiv de vot. Dar la fel de importante sunt si alte elemente ale sistemului electoral, cum ar fi pragul electoral sau diviziunea in circumscriptii. Spre exemplu, Turcia are un prag electoral de 10%, ceea ce face ca sistemul turc sa functioneze, de fapt, aproape ca un sistem majoritar.

Alt exemplu este Spania. La alegerile pentru Camera inferioara a Legislativului spaniol, datorita distributiei circumscriptiilor electorale se obtine un efect apropiat de sistemele majoritare (uninominale).

Votul uninominal in doua tururi: Franta si fostele colonii franceze

In Europa, sistemul propus la referendumul din 25 Noiembrie se aplica in Franta si in Monaco. In Franta el se foloseste din 1958, cu exceptia unei singure alegeri, in 1986. Experienta acelor alegeri s-a dovedit traumatica pentru francezi. Trecerea la sistemul proportional, al listei de partid, a permit aparitia in Parlament a ultra-nationalistilor lui Le Pen.

In 1988 au fost organizate noi alegeri, pe sistemul „clasic”, in doua tururi. In afara Europei, sistemul a fost preluat de unele foste colonii franceze sau de teritoriile de peste mari ale Frantei (Noua Caledonie, Polinezia Franceza) precum si de unele dictaturi (Belarus, Uzbekistan).

El pare sa functioneze intr-un sistem al consultarii populare atat de diferit de standardele occidentale cum este Iranul, cat si in tari sarace precum Mali.

Votul uninominal intr-un singur tur: sistem anglo-saxon

Votul majoritar simplu, altfel spus, uninominal intr-un singur tur, este sistemul originar, care se intalneste in Statele Unite, Marea Britanie, Canada si India (Australia practica un tip de vot apropiat, Votul Uninominal Preferential, pentru alegerea Camerei inferioare). El mai poate fi gasit in foste colonii britanice (Bahamas, Barbados, Zimbabwe).

Un lucru remarcabil in ce priveste sistemul de vot uninominal, mai ales cel intr-un singur tur, e ca asigura o stabilitate institutionala foarte puternica. Majoritatea solida pe care partidul la care castiga o are, de regula, face actiunea guvernamentala suficient de eficienta pentru ca Legislativul sa nu trebuiasca sa modifice institutiile fundamentale ale statului.

Marea Britanie si Statele Unite, spre exemplu, pastreaza institutii inventate acum sute de ani, uneori in perioada feudala. Constitutiile lor sunt, practic, cele mai vechi din lume. In contrast, statele cu sisteme mixte si proportionale sunt caracterizate de un grad mare de instabilitate constitutionala. Iata cazul tarilor scandinave, altminteri un model de buna guvernare.

Suedia a introdus sistemul proportional acum 90 de ani. S-a ales cu dominatia absoluta a unui singur partid (Social-democrat) pentru decenii intregi (pana in 1976). Sistemul proportional a rezistat, insa in 1969 a „cedat” sistemul bicameral care a fost inlocuit cu unul unicameral, iar in 1974 a „cedat” legea fundamentala (Constitutia), care a fost re-scrisa.

Islanda in 1991 si Bavaria in 1999 au trecut de asemenea la unicameralism, prima rescriindu-si si ea Constitutia, iar a doua nemaiavand alternanta la guvernare din 1957 incoace. In contrast, Statele Unite au, in esenta, acelasi sistem din 1787, cand a fost adoptata Constitutia americana