Slabiciunea e limPD (de Traian Ungurean)

A aparut prima fisura in relatia Basescu-PD si e normal ca, in viitor, PD sa nu se mai considere automat singura varianta de lucru in calculele prezidentiale. PD l-a riscat pe Basescu, intr-un fel care demonstreaza ca acest partid generat practic de aura presedintelui nu e un grup politic propriu-zis.

Presedintele Basescu poate conta doar pe el insusi. Nu e rau, dar e insuficient. Pentru dictatura prezisa de iluminatii ONG si de grupul de reflectie Dan&Calin. Si pentru echilibrul de forte pe care il cere, modest si ferm, democratia. Basescu e, de fapt, cel mai proeminent membru al partidului prezidential. Si singurul. Fostii sai colegi din Partidul Democrat au alte treburi.

Biletul cerea asaltul. Semnind faimosul inscris pro-patrician, primul-ministru si-a semnat demisia. Raminea ca cineva sa o contrasemneze. Cine altcineva decit PD? Adversarul de principiu, forta care se declara, de mai bine de doi ani, alternativa corecta. Reactia PD era, deci, o chestiune de consecventa elementara. In locul ei, liderii PD au ales replica goala, pe linga subiect.

PD n-a izbutit un gest de indignare minima. Dimpotriva, a decis gales ca primul-ministru se tine de strengarii, dar n-a spart nici un geam.

O asemenea lipsa de directie e mai mult decit o suma de ezitari personale. Partidul Democrat si-a scos la suprafata instinctele. Ele sint educate de aceleasi pofte si combinatii care educa urzelile oligarhiei denuntate de presedintele Basescu. La drept vorbind, PD nu e decit o parcela discreta, undeva la periferia poligonului oligarhic.

De pe aceasta pozitie ireductibila, „democratii“ si-au sfidat promisiunile, electoratul si liderul moral. PD a confirmat, cu un scincet si o scuza palida, regula de sistem: ne sint dragi democratia si onestitatea la hectar de discurs. In realitatea cu amanuntul, avem alte treburi.

Ce putea face PD? Sa ceara demisia ministrului Justitiei lui Patriciu din postul de premier. Si sa ramina la aceasta declaratie, dovedind, macar verbal, ca poate articula o impotrivire. A doua varianta: sa fixeze un termen. Odata neonorat, termenul trebuia urmat de retragerea din guvern, trecerea in opozitie si revenirea la putere, alaturi de liberalii lui Stoica si Stolojan, in 2008.

Un tur de forta eroic si aparent implauzibil, caci in doi ani reciful pesedist-liberal ar fi anexat toate institutiile interne majore.

Insa cum altfel poate fi rupt ciclul majoritatilor neclare pe care se sprijina ca pe aer fortele reformiste de 18 ani incoace? Cum altfel, daca nu printr-o victorie muncita in adversitate? A treia varianta: sa rupa cu primul-ministru si sa ramina la guvernare pe baza unei intelegeri nesigure cu PSD.

PD a ales altceva: calea care duce inapoi, in imbratisarea din care partidul a lasat impresia ca vrea sa scape. Gestul absent al PD l-a reconfirmat, practic, in post pe Tariceanu, a grabit apropierea acestuia de PSD si PC si a reglat pe Basescu luneta vinatorilor.

PD s-a alaturat, functional, marii aliante antireformiste la care participa nedeclarat majoritatea parlamentara, executivul liberal si largi sectoare media. In aceste conditii, PD ramine la guvernare ca ostatic al liberalilor si, evident, primul-ministru n-a ezitat sa treaca la executii.

El se afla, acum, in pozitia absoluta a unui demnitar care nu poate fi detronat si, culmea, poate conta pe fidelitatea marilor sai fosti adversari. Bodu a platit primul. La nevoie, va fi urmat de altii.

Insa raul esential cu care s-a soldat indecizia PD e noua situare a presedintelui Basescu. In clipa in care era, probabil, convins ca participa la un efort solidar, presedintele s-a trezit singur pe scena. Basescu a asezat pe masa un script coerent. PD a pretins fulgerator ca nu stie carte si s-a pitit in spatele unor comunicate altfel foarte pedante.

Asa a aparut prima fisura in relatia Basescu-PD si e normal ca, in viitor, PD sa nu se mai considere automat singura varianta de lucru in calculele prezidentiale. PD l-a riscat pe Basescu intr-un fel care demonstreaza ca acest partid generat practic de aura presedintelui nu e un grup politic propriu-zis.

PD a pozat mult timp intr-o garda de corp impregnata de valorile liniei Basescu, dar a rupt rindurile la prima incercare serioasa.

Indiferent ce va hotari la intrunirea sa de astazi, PD a pierdut o ocazie uriasa de a deveni primul partid de actiune politica autentica al Romaniei si s-a dovedit un fragment bine camuflat al peisajului politic national.