Slovacia: Robert Fico primeşte sprijin decisiv pentru a conduce o coaliţie, dar cu condiţia continuităţii în politica externă
- Redactia Hotnews
Şansele ca viitorul guvern slovac să fie condus de fostul premier social-democrat Robert Fico, care conduce partidul Smer-SD şi doreşte să oprească ajutorul militar al Slovaciei pentru Ucraina, au crescut marţi după ce liderul celuilalt partid de stânga, formaţiunea Hlas (Vocea), Peter Pellegrini, a anunţat că de acum înainte va lua în considerare doar opţiunea unei coaliţii cu Fico, relatează Agerpres citând Reuters.
Partidul Hlas deţine cheia formării unei majorităţi în parlamentul rezultat în urma alegerilor legislative desfăşurate pe 30 septembrie. Partidul Smer-SD, o formaţiune social-democrată de orientare conservatoare, a obţinut 23% din voturi, urmat de formaţiunea liberală din care a provenit preşedinta Zuzana Caputova, partidul Slovacia Progresistă (PS), care a obţinut 17% din voturi, iar pe poziţia a treia, cu 14,7% din voturi, s-a plasat formaţiunea Hlas (Vocea), un partid moderat de stânga scindat din Smer-SD.
Liderul Hlas, Peter Pellegrini, i-a succedat lui Fico la conducerea guvernului în 2018.
Pellegrini a declarat marţi că privilegiază o coaliţie cu partidul lui Fico şi cu formaţiunea naţionalistă Partidul Naţional Slovac (SNS), în locul alternativei unei coaliţii cvadripartite cu formaţiuni de dreapta care, în politica externă, doresc menţinerea sprijinului militar pentru Ucraina în războiul cu Rusia, iar la nivel european au poziţii apropiate de Bruxelles, în timp ce Fico este mai apropiat de abordările premierului ungar Viktor Orban şi a anunţat încă din campania electorală că se opune ajutorului militar pentru Ucraina.
Totuşi, Pellegrini a menţionat în aceeaşi declaraţie că prezenţa partidului său în viitoarea coaliţie de guvernare va garanta continuitatea în politica externă slovacă. „Sunt convins că realizarea politicii noastre social-democrate şi promovarea celei mai mari părţi a programului nostru vor fi posibile prin această coaliţie tripartită puternică”, cu Smer-SD şi SNS, a explicat el la o conferinţă de presă. Dar „dacă guvernul va schimba orientările de politică externă, Hlas va înceta să mai facă parte dintr-un asemenea guvern”, a avertizat Pellegrini.
În negocierile care au urmat alegerilor, el a refuzat o ofertă din partea formaţiunii Slovacia Progresistă (PS) de a fi premier într-o coaliţie condusă de acest partid.
Guvernele de centru-dreapta care au condus Slovacia după ce Rusia a declanşat războiul contra Ucrainei au susţinut fără rezerve Kievul cu arme şi muniţii, furnizând armatei ucrainene întreaga flotă slovacă de avioane de vânătoare MiG-29, singurul sistem antiaerian S-300 pare care-l avea Slovacia, 16 obuziere Zuzanna-2, 30 de vehicule de luptă ale infanteriei BVP-1, plus alte arme şi cantităţi substanţiale de muniţii.
Preşedinta Zuzana Caputova, o susţinătoare fermă a sprijinului militar pentru Ucraina, a sistat joia trecută furnizarea de noi arme către Kiev, întrucât potenţialul viitor premier Robert Fico s-a pronunţat împotriva acestui ajutor. (Agerpres)