Sari direct la conținut

​Statuia gigantica cu Lenin din Berlin a fost pierduta

HotNews.ro
Good Bye Lenin, Foto: Captura YouTube
Good Bye Lenin, Foto: Captura YouTube

Statuia lui Lenin, suspendata de un elicopter, aparent luandu-si la revedere de la Republica Socialista, a fost piesa centrala a filmului Good Bye Lenin, a carui actiune se concentreaza pe caderea zidului Berlinului. Dar, acum, la doua decenii dupa daramarea acesteia, autoritatile de la Berlin recunosc ca statuia ar putea fi pierduta, scrie The Guardian.

Curatorii expozitiei despre monumentele capitalei germane au propus sa includa statuia de 1,7 metri in show-ul lor, programat pentru primavara lui 2015. Intre 1970 si 1991, statuia a stat in Lenin Square din districtul Friedrichshain din Berlin. Dupa ce a fost luata de acolo, aceasta a fost taiata in 129 de bucati si „ingropata” intr-o groapa din Kopenick.

Saptamana trecuta, Senatul a respins propunerea curatorilor de a dezgropa capul lui Lenin, argumentand ca ei nu au stiut niciodata locatia exacta a statuii, ceea ce ar insemna ca ar trebui sa sape in intreaga zona, un proces prea scump in opinia acestora.

Politicienii si istoricii au criticat decizia Senatului. Membrii partidului de stanga Die Linke au sugerat ca primarul Klaus Wowereit este motivat ideologic: „Ei inca sunt speriati de acest cap vechi prost”, a declarat deputatul Wolfgang Brauer pentru ziarul Taz.

Un regizor american si-a oferit serviciile pentru a ajuta la localizarea capului: in 1994, Rick Minnich a sapat in groapa pentru a obtine imagini pentru documentarul sau, intitulat „The Book of Lenins”.

Curatorul expozitiei, Andrea Theissen, pretinde ca are in posesia sa o harta care arata locatia exacta a statuii.

„Statuia cu Lenin este un document important care arata cum o Germanie unita a facut fata istoriei RDG”, a spus aceasta pentru The Guardian.

Pana in prezent, Senatul nu a aratat interes pentru harta lui Theissen, dar aceasta a spus ca nu renunta la speranta ca statuia cu capul lui Lenin ar putea deveni cel mai faimos obiect din expozitia sa, care va afisa mai mult de 100 de monumente originale ale Berlinului, incepand cu secolul 18 si pana la caderera zidului.

Daca planul artistei nu va putea fi pus in practica, aceasta ar putea incerca sa localizeze statuia din filmul „Good Bye Lenin”, care este o copie din bronz, nu originalul, realizat din granit.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro