Statuia lui Carol I se intoarce pe furis in Piata Revolutiei
Reintoarcerea statuii regelui Carol I in Piata Revolutiei este urmarita de ghinion si de aceasta data. La inceputul anului trecut, Primaria Capitalei s-a paruit serios cu Ministerul Culturii pentru amplasamentul monumentului. Cu o luna inainte de inaugurare, o parte din brozul necesar turnarii acesteia a fost furat. Acum, scandalul a reizbucnit.
In graba de a repune statuia in drepturi, Primaria Capitalei a dat aprobare pentru amplasarea statuii in fata Palatului Regal. Petre Guran, consilierul ministrului Culturii spune, insa, ca decizia locului unde urmeaza a fi amplasata statuia trebuia luata de Comisia Nationala a Monumentelor, nu de primarie.
Desi arhitectul sef al Capitalei, Gheorghe Patrascu spune ca are aviz de la Ministerul Culturii, reprezentantii institutiei spun ca nici nu au vazut proiectul. „Ministerul nu a dat nici un aviz. Nici nu am vazut proiectul. Dupa parerea mea, statuia este supradimensionata in raport cu piata”, a declarat Guran.
De asemenea, amplasarea statuii trebuia discutata si in sedinta Comisie Tehnice de Urbanism de pe langa Primaria Capitalei. Proiectantii au venit la consultari o data, Comisia le-a recomandat sa revina cu mai multe variante de amplasare ca sa ia o decizie, dar de atunci nu a mai venit nimeni, si intre timp statuia a fost avizata de primarie.
Potrivit lui Gheorghe Patrascu, statuia lui Carol va fi amplasata vizavi de Palatul Regal, la o distanta de 14 metri de Biblioteca Central Universitara. Statuia va fi imprejmuita de un gardulet, pe restul pietei masinile fiind parcate in continuare.
Reamplasarea statuii lui Carol I in Piata Revolutiei a fost luata in discutie in anul 2006, cu ocazia anului dedicat regelui roman. La vremea respectiva, Ministerul a hotarat sa cumpere drepturile de autor pentru macheta originala, realizata de Mestrovic, pentru ca monumentul sa fie reprodus dupa ele. Lucrurile nu au mers insa bine, deoarece mostenitorii celebrului sculptor nu s-au inteles la pret, iar drepturile de autor asupra machetei nu au mai putut fi cumparate.
In 2008 a avut loc si disputa dintre Ministerul Culturii si Primarie, privind amplasarea statuii. Prima institutie vroia sa o amplaseze in Piata Victoriei, „ca sa nu intre in aria de protectie a Tepei lui Ghildus”, iar a doua, vizavi de Palatul Regal, unde a si fost amplasata initial pana in 1948 cand a fost distrusa de comunisti.
In toamna anului trecut, primarul Sorin Oprescu a pus o macheta a stauii in Piata Revolutiei si a consultat populatia, pe site-ul primariei Capitalei, referitor la aceasta chestiune. Statuia urma sa fie inaugurata anul trecut pe 1 decembrie. Cu o luna inainte, o parte din bronzul necesar turnarii statuii a fost furat, lucru ce a dus la intarzierea realizarii acesteia.
Pentru realizarea monumentului, Primaria Capitalei a platit sculptorului Florin Codre 10,5 milioane de lei.