Sari direct la conținut

FOTO Cum se pregătesc școlile din Sectorul 4 pentru evaluarea națională și BAC: tunel de dezinfecție, maxim zece elevi în clasă, pupitre dotate cu separatoare de plexiglas

HotNews.ro
Dotări Școala 194 3, Foto: Primaria Sector 4
Dotări Școala 194 3, Foto: Primaria Sector 4

Elevii care vor susține evaluarea națională și BAC-ul în Sectorul 4, vor avea o surpriză când vin la școală. Pentru redeschiderea în condiții de siguranță, Primăria Sectorului 4 a dotat unitățile de învățământ cu: tunel de dezinfecție la intrare, covorașe cu dezinfectant, băncile au fost dotate cu bariere de protecție de plexiglas și se află la distanță de minim 2 metri una de alta, maxim 10 elevi în clasă. Accesul în școli se va face pe un traseu bine determinat, decalat, la interval de 15 minute, iar la intrare li se va lua temperatura și vor primi o mască de protecție. Pentru aplicarea acestor măsuri, Primăria plătește circa 1 milion de lei.

Ce măsuri a luat Primăria Sectorului 4:

⦁ La intrarea în școală este instalat un tunel de dezinfecție și a fost creat un circuit care să prevină și să împiedice aglomerarea.

⦁ Copiii vor urma un traseu bine delimitat până la sălile de clasă și un alt traseu pentru ieșirea din unitatea de învățământ.

⦁ La intrare, elevii vor avea la dispoziție covorașe cu dezinfectant și vor fi întâmpinați de personal medical, care le va lua temperatura și le va oferi măști de protecție.

⦁ Apoi, însoțiți de profesori, elevii se vor îndrepta spre sălile de clasă, care au fost reconfigurate.

⦁ Pentru respectarea măsurilor de distanțare socială, într-o clasă va fi permis accesul unui număr de maximum 10 elevi.

⦁ Între bănci a fost asigurată o distanță de aproximativ 2 metri, iar pupitrele au fost dotate cu geamuri de plexiglas.

⦁ Părăsirea claselor de către elevi se va face de asemenea pe un alt traseu bine definit, separat de cel care permite accesul.

⦁ La ieșirea din unitatea de învățământ, elevii vor renunța la masca de protecție folosită în timpul examinării și vor primi una nouă din partea școlii.

⦁ Totodată, în perioada pregătirilor pentru examene, care au loc în două schimburi, accesul elevilor se va face decalat, la intervale de 15 minute între serii, iar activitățile nu vor dura mai mult de două ore. Primele serii de elevi vor putea intra în scoală în intervalul 9 – 11, urmând o pauză de 2 ore, pentru aerisirea sălilor pentru o perioadă de cel puțin o oră și dezinfectarea cu substanțe biocide, după care accesul următoarelor serii va fi din nou permis in intervalul 13-15.

⦁ După terminarea cursurilor, unitatea de învățământ va fi din nou dezinfectată și igienizată pentru următoarea zi.

⦁ Toate cele 57 de unități de învățământ din Sectorul 4 au primit săpun lichid și hârtie igienică și dezinfectant pentru mâini. Până acum, în total, în școli și licee, dar și în grădinițe, au fost distribuite 10.000 de recipiente cu săpun lichid, de câte 500 de ml, și aproximativ 84.000 de role de hârtie igienică, în valoare de 120.000 de lei.

”Școlile și liceele din Sectorul 4 au fost complet dezinfectate și dotate cu toate materialele de igienă necesare, astfel încât elevii din anii terminali – clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a, acolo unde este cazul – și cadrele didactice să poată reveni la cursurile de pregătire pentru examenele naționale, Evaluarea Națională și Bacalaureat. Dezinfecția a fost asigurată de Primăria Sectorului 4, prin Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4. Măsuri similiare au fost luate și în cazul grădinițelor, chiar dacă acestea se vor redeschide abia în septembrie. Astfel, au fost dezinfectate, în total, 107 corpuri de clădire, cu o suprafață totală de 222.400 de metri pătrați”, a anunțat Primăria Sectorului 4 într-un comunicat de presă.

Până în prezent circa jumătate dintre unitățile de învățământ din Sectorul 4 au primit aceste dotări, până la începerea examenelor urmând să fie dotate toate. În Sectorul 4 sunt 26 de școli gimnaziale și 13 licee.

Primele examene de evaluare națională a elevilor de clasa a VIII-a vor avea loc începând cu jumătatea lunii iunie. Astfel, proba scrisă la limba română este programată pe data de 15 iunie, urmând ca proba la matematică să aibă loc în data de 17 iunie.

La examenele naționale de anul acesta, în Sectorul 4, sunt înscriși pe liste aproximativ 2.600 de elevi, absolvenți ai claselor a VIII-a și aproximativ 1.800 de elevi, absolvenți ai claselor a XII-a și a XIII-a.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro