Sari direct la conținut

Oamenii din Floreasca care s-au luptat nouă ani în instanță să-și ia spațiul verde înapoi. „Ne dorim ca în curând să marcăm încă o premieră”

HotNews.ro
Bloc strada Ghita Padureanu 2, Foto: Hotnews
Bloc strada Ghita Padureanu 2, Foto: Hotnews

Tribunalul București a decis demolarea unei construcții de 4 etaje ridicate pe un spațiu verde dintre blocurile vechi din cartierul Floreasca, pe strada Ghiță Pădureanu nr. 4 și plantarea terenului așa cum era înainte.

Demolarea ar urma să se facă pe cheltuiala celui care a ridicat construcția a cărei autorizație a fost anulată tot de instanță, fiind emisă ilegal. Procesul a fost intentat de vecinii care s-au trezit cu noua construcție la câțiva metri de ferestrele lor.

În cazul în care proprietarul nu va demola, demolarea o pot face vecinii și să recupereze banii de la cel în culpă. Decizia nu e definitivă și poate fi atacată cu recurs.

,

Ce a decis instanța

”Obligă pârâtul Ș. M.R. să procedeze la demolarea imobilului nefinalizat cu destinația de locuință S+P+2E+3E Retras+4E Tehnic și împrejmuirile existente, edificat la adresa din București, …, Sector 2, respectiv la desființarea tuturor lucrărilor efectuate în baza autorizației de construire nr.675/82/P/19.12.2012 și să readucă terenul în starea anterioară edificării construcției, aceea de spațiu verde, prin plantarea a 12 exemplare arbori, 35 de tufe arbuști și a gazonului, în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, iar în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii îi autorizează pe reclamanţi să desfiinţeze ei înşişi sau prin alte persoane imobilul şi lucrările executate în baza autorizației de construire nr.675/82/P/19.12.2012, pe cheltuiala pârâtului”, se arată în sentința Tribunalului București.

Blocul nu este terminat, însă s-au construit trei din cele 4 etaje, apoi lucrările au fost sistate.

Instanța a stabilit și faptul că Primăria Sectorului 2 trebuie să îi plătească persoanei care a ridicat blocul 145.912 euro despăgubire.

”Obligă pârâții-chemați în garanție, Primarul Sectorului 2 București, Primăria Sectorului 2 prin Primar și Consiliul Local Sector 2 București prin Primar, să plătească pârâtului S.M.R., în solidar, suma de 145.912 Euro, reprezentând diferența dintre prețul plătit pentru terenul situat în …., Sector 2, București având categoria de folosință curți-construcții și valoarea de piață a acestuia ca spațiu verde și să plătească suma de 27.487,18 lei avansată pentru defrișarea terenului, procurarea materialului dendrologic, obținerea autorizațiilor de construire și racordarea la rețeaua de gaze”, se mai arată pe portalul instanțelor de judecată.

9 ani de procese

Cetățenii au obținut sentința de demolare după aproape 9 ani de procese.

”Deoarece Dezvoltatorul nu a dorit de bună voie să dărâme construcția ilegală, și nici Primăria Sectorului 2 nu a luat nicio măsura legală, am fost nevoiți în 2019 să promovăm o nouă acțiune pentru demolarea construcției existente, dar și mai important „readucerea spațiului în starea anterioară, respectiv spațiu verde și replantarea arborilor și arbuștilor defrișați ilegal”. Judecătoria a admis cererea noastră, dar a obligat și Primăria Sectorului 2 să despăgubească Dezvoltatorul pentru anumite costuri ocazionate cu edificarea construcției”, a declarat pentru HotNews.ro Traian Constantin, avocat și unul dintre proprietarii afectați de construcție.

Acesta spune că drumul de la primul proces până aici a fost lung și anevoios dar important pentru întreaga comunitate din Floreasca deoarece a demonstrat că Primăria a acționat nelegal – favorizând dezvoltarea imobiliară necontrolată, abuzivă, și distrugerea intenționată a zonelor verzi dintre blocuri în detrimentul locuitorilor din cartier.

”Ne dorim ca în curând să marcăm încă o premieră – primul lot dintre blocuri readus la starea anterioară – spațiu verde, după demolarea construcției ilegale. Este clar ca acest mod de dezvoltare urbană prin distrugerea spațiilor verzi dintre blocuri și îndesirea excesivă prin construirea de noi clădiri, multe dintre ele autorizate la limita legii trebuie să înceteze fiind o practică ilegală și distructivă pentru comunitate. Așteptăm cu interes reacția Primăriei Sectorului 2 și acțiuni concrete pentru gestionarea și păstrarea intactă a spațiilor verzi rămase încă neconstruite în Floreasca. Cartierul Floreasca trebuie să rămână „cartierul grădină” al Bucureștiului nu un spațiu „împietrit” de noile betoane autorizate pe spațiile verzi între blocuri”, a mai spus Traian Constantin.

Cetățenii din blocurile vecine au început procesul pentru anularea autorizației de construire aferente acestei construcții în 2013, când au început lucrările de construire.

Prin sentința civilă 8782/7.12.2015 Tribunalul București a anulat aceste acte administrative soluția rămânând definitivă în 20.03.2017.

Anterior, în 30.04.2013, Tribunalul Municipiului București suspendase autorizația de construire constatând indicii de nelegalitate a autorizației, decizia devenind definitivă în 2015. Deși soluția de suspendare era executorie, dezvoltatorul a construit nestingherit aproape 3 etaje fără să fie deranjat de către autoritățile competente (Inspectoratul de Stat în Construcții, Poliția Locală), a declarat pentru HotNews.ro Traian Constantin, unul dintre proprietarii afectați de construcție.

HotNews.ro a scris despre acest subiect încă de când a început defrișarea terenului pentru ridicarea construcției.

În 2012, Primăria Sector 2, condusă la acea vreme de Neculai Onțanu, a dat autorizație pentru construirea unei clădiri cu subsol, parter și trei etaje pe str. Ghiță Pădureanu nr. 4. Beneficiar: S.M.R. În 2013, terenul în suprafață de 280 metri pătrați, un spațiu verde dintre blocuri potrivit Cadastrului Verde al municipiului București, a fost defrișat fiind tăiați doi tei, un salcâm, un nuc, doi brazi, trei magnolii și mai mulți trandafiri.

Cum arăta zona înainte și cum arată acum

Spațiul verde de pe str. Ghiță Pădureanu nr. 4 înainte de defrișare

Spațiul verde de pe str. Ghiță Pădureanu nr. 4 după defrișare

Str. Ghiță Pădureanu nr. 4- în timpul lucrărilor

Str. Ghiță Pădureanu nr 4. – blocul a fost ridicat

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro