Filmul unei zile care a scos romanii in strada
Traian Basescu a fost suspendat de Parlament, in sedinta de joi, cu 322 de voturi ‘pentru’, 108 ‘impotriva’ si 10 voturi anulate. Hotararea privind suspendarea lui Traian Basescu a fost publicata joi dupa-amasa de Monitorul Oficial, dar nu a putut fi depusa la Curtea Constitutionala, ale carei usi erau inchise la ora 17.00.
Presedintele Curtii, Ion Vida, a declarat ca judecatorii au lucrat in regim normal pana la sfarsitul programului, adica ora 17.00, timp in care nu au primit niciun act sau vreo solicitare din partea Parlamentului.
Intr-un discurs tinut dupa anuntarea rezultatului votului Parlamentului, premierul Calin Popescu Tariceanu i-a solicitat presedintelui sa-si tina cuvantul si sa-si dea demisia.
„Ca politician, eu interpretez demisia lui Basescu ca pe o recunoastere a propriilor erori si ca pe o recunoastere involuntara a faptului ca nu mai are dreptul moral sa candideze pentru un nou mandat”, a declarat Tariceanu.
Afirmatiile sale vin in conditiile in care PSD ar putea initia o procedura prin care sa se ajunga la interzicerea unei noi candidaturi a lui Traian Basescu la alegerile prezidentiale.
Mai multi parlamentari PSD au declarat pentru HotNews.ro, sub protectia anonimatului, ca in partid se cauta solutii pentru impunerea unei prevederi care sa poata interzice candidatura unui fost presedinte suspendat de Parlament – adica exact cazul lui Basescu, daca Parlamentul va vota suspendarea sa.
Intre timp, in parculetul din fata Teatrului National si in jurul Fantanii de la Facultatea de Arhitectura s-au adunat peste 2.000 de oameni pentru a-si manifesta sprijinul pentru Traian Basescu.
Cozmin Gusa si Lavinia Sandru, prezenti in Piata Universitatii, au fost alergat de multime. Gusa a fost lovit de un manifestant si a trebuit sa se refugieze in holul Hotelului Intercontinental.
Presedintele a ajuns in Piata Universitatii in jurul orei 19.00 in uralele multimii care strigau „Nu va dati demisia”.
„Se pare ca pina se indeplinesc toate formalitatile, lucru care se va intimpla luni, inca sunt presedintele Romaniei. Nu voi avea un discurs electoral pana atunci…
M-ati votat de trei ori. Cu siguranta vom avea ocazia sa ne intalnim la vot pentru a patra oara. Va asigur ca dupa cei voi reveni in functie ca presedinte, voi actiona in acelasi mod”, a declarat Traian Basescu care a indemnat multimea din Piata sa nu se manifeste violent si sa se indrepte in liniste spre casa.
La scurt timp dupa manifestarile de sustinere pentru presedintele Basescu din Piata Universitatii, premierul Calin Popescu Tariceanu a sustinut la ora 20.00 o conferinta de presa,
In mesajul sau, premierul a cerut ca disputele politice sa nu fie transferate in strada fiindca asta ar afecta interesele Romaniei si a afirmat ca institutiile statului functioneaza in mod normal iar Guvernul este unul din pilonii tarii.
Suspendarea presedintelui Basescu a generat reactii pro-Basescu nu numai in Capitala ci si in marile orase ale tarii. Sute de oameni au demonstrat la Arad, Iasi, Craiova, Suceava, Sibiu, Galati si Tg. Jiu, scandand slogane imoptriva Parlamentului si a Guvernului.