Lupeni 1929 – conflict de munca sau sabotaj?

Revolta minerilor din august 1929 a reprezentat un soc pentru societatea romaneasca. Acuzati initial de comunism, muncitorii au sensibilizat opinia publica, aceasta intelegand mizeria in care traiau. Dupa 1944, comunistii au „confiscat” greva, prezentand-o ca o „pagina glorioasa” in lupta cu burghezia.

Dupa primul razboi mondial, in Romania au existat putine actiuni colective de protest ale muncitorilor. Principala cauza a constat in lipsa de organizare sindicala. Din cauza vecinatatii Rusiei Sovietice, guvernele Romaniei interbelice au fost vigilente si fata de pericolul comunist.

In iulie-august 1919 au avut loc proteste ale muncitorilor ceferisti din Bucuresti si a celor petrolisti de pe Valea Prahovei. Se cereau ziua de lucru de 8 ore, repaus saptamanal, concedii platite etc. Autoritatile au anihilat prompt grevele, acestea neavand timp sa se raspandeasca la nivel national.

Miscarea de masa a muncitorilor a avut o ultima manifestare notabila in octombrie 1920, cand a fost declansata greva generala. Desi au participat circa 400.000 de salariati din industrie si transporturi, guvernul nu a fost destabilizat. De atunci, incetarea activitatii, ca forma de presiune asupra guvernului, nu a mai castigat adepti in Romania interbelica.

CAUZELE GREVEI. Cu toate ca Romania a aderat la Organizatia Internationala a Muncii, creata in 1919, aplicarea principiilor acesteia a fost sistematic amanata. Primele masuri legislative s-au luat in 1925, prin adoptarea Legii repausului duminical si in sarbatorile legale. Presiunile internationale au silit Romania sa adopte legi noi in favoarea muncitorilor, in 1928.

Aceste legi vizau ocrotirea muncii minorilor si a femeilor, fixarea duratei zilei de lucru la 8 ore.

Motivati de noua legislatie, dar si de incurajarile din partea Partidului National Taranesc in a-si revendica drepturile, liderii minerilor din Valea Jiului au declansat la sfarsitul anului 1928 un conflict de munca. Motivul era legat de prelungirea contractului colectiv de munca.

In conformitate cu noua legislatie, se cerea: ziua de lucru de 8 ore, majorarea salariilor cu 40% pentru muncitorii care lucrau la focuri si in puturi, aprovizionarea cu alimente si bocanci, interzicerea activitatii minorilor in subteran etc. Neintelegerile dintre salariati si angajatori au dus la un proces, dar decizia instantei de la Deva i-a nemultumit pe muncitori.

Acestia s-au adresat instantei superioare – Inalta Curte de Casatie –, ca sa medieze conflictul. Cu toate acestea, in preajma izbucnirii grevei nu existau mari sperante in vederea satisfacerii doleantelor minerilor.

ORGANIZATORII GREVEI. Muncitorii de la exploatarea miniera Lupeni se organizasera inca din cursul anului 1928 intr-un Sindicat Independent. Liderii sai erau Teodor Munteanu si un anume Moldoveanu. Respectivul sindicat nu avea orientare comunista. Cei doi lideri erau in relatii cu partidul de guvernamant, PNT, care dorea strangerea legaturilor cu mediile muncitoresti.

Dupa greva, presa opozitiei a afirmat ca relatiile sindicatului cu PNT erau chiar foarte stranse, intrucat membri ai acestuia au participat in mai 1928 la o mare manifestatie electorala, in orasul Alba-Iulia. Astfel ca, in primele luni ale conflictului de munca, sindicatul i-a indrumat pe muncitori sa astepte decizia instantei.

In primavara anului 1929, in Valea Jiului au activat si agitatori comunisti ilegalisti.

Controlul guvernului asupra organizatiilor muncitoresti nu diminua potentialul de revolta. Minerii traiau in mizerie, iar ajutoarele sociale ale statului erau neinsemnate fata de nevoile lor. Amanarea verdictului privind noul contract colectiv a afectat optimismul muncitorilor care nu se simteau protejati de nici o institutie.

Greva era una din putinele solutii prin care puteau atrage atentia guvernului spre conditiile lor de trai.

DERULAREA CONFLICTULUI. Greva s-a declansat in dimineata zilei de 5 august 1929. Muncitorii au fost nemultumiti de decizia conducerii Societatii „Lupeni” de a nu permite Sindicatului Independent sa plateasca fiecarui angajat o zi de munca din fonduri proprii. Imediat, circa 200 de muncitori s-au intrunit pentru a discuta atitudinea patronatului si au decis sa declanseze protestul.

Grevistii de la minele „Victoria” si „Elena” au pornit dupa aceea un mars spre alte doua mine, „Carolina” si „Stefan”. Nu toti minerii au decis insa sa se alature protestului, circa 200 muncitori intrand in subteran.

In scurt timp, situatia a scapat de sub controlul liderilor Sindicatului Independent, care au anuntat autoritatile de la Deva ca nu mai sunt responsabili de evolutia evenimentelor.

Este foarte probabil ca agitatorii comunisti sa fi avut un rol important in radicalizarea actiunii muncitorilor, deoarece miscarile care au urmat au avut un caracter de sabotaj.

Grevistii au decis sa ocupe Uzina electrica Lupeni, deoarece prin oprirea activitatii acesteia puteau face presiuni asupra autoritatilor. Un grup radical a intrat in interiorul uzinei si l-a somat pe mecanicul-sef, Radu Nicolau, sa opreasca focul. Constient de consecinte, acesta s-a opus insa a fost injunghiat, iar mai apoi transportat la spitalul din localitate.

Personalul uzinei a fost evacuat prin folosirea fortei, iar jandarmul care asigura paza obiectivului a fost batut.

Actiunea grevistilor a avut o importanta economica determinanta, intrucat s-a intrerupt alimentarea cu energie electrica a intregii zone industriale din Valea Jiului. Autoritatile puteau interveni in orice moment pentru anihilarea protestului.

Motivatia cea mai functionala putea fi aceea ca, prin oprirea curentului electric, sute de mineri ramasesera blocati in subteran, fiind in pericol de asfixiere.

REACTIA AUTORITATILOR. Demnitarii locali nu prea stiau cum sa reactioneze. In prima zi a protestului, autoritatile din Valea Jiului nu au luat nici o masura. Ulterior s-a aflat ca in zona nu erau decat 18 jandarmi.

Constatand ca peste noapte situatia nu s-a modificat, principalii functionari ai judetului Hunedoara – prefectul, primul procuror, comandantul corpului de jandarmi, subseful Sigurantei Petrosani – s-au deplasat la Lupeni in dimineata zilei de 6 august. Erau insotiti de 80 de soldati din Regimentul 4 graniceri si aproximativ 20 de jandarmi.

AVOCATUL GREVISTILOR

Panait Istrati, intelectual roman simpatizant al comunismului, a fost printre primii publicisti care au scris in toamna anului 1929 despre greva. Solidar cu cauza minerilor, aprecierile sale au fost extreme. Astfel ca el relata: „La Lupeni, n-a fost o potolire a unei revolte, ci o vanatoare de oameni. Autoritatile au baut pana la ziua si au dat de baut si la soldati.

Un prefect beat a tras cel dintai dupa sunarea goarnei. S-au impresurat minerii si au fost macelariti, fara sa li se dea putinta de a fugi, apoi, cand au reusi sa fuga, s-a luat granicerimea dupa ei, beata de vin si de sange”.

DIN EPOCA

In perioada interbelica, toleranta autoritatilor fata de actiunile greviste era minima. Nici ziaristii nu erau sensibili la realitatea mizeriei in care traiau muncitorii. Iata o prima reactie fata de reprimarea minerilor aparuta in ziarul Universul: „Trupa nu si-a facut decat datoria. Vina nu e a ei. A tras.

Bine a facut si bine e sa se stie ca va trage ori de cate ori va primi ordin sa o faca”. Ulterior, responsabilii masacrului au fost destituiti. Societatea a acceptat ca minerii au protestat fata de mizeria lor, si nu fata de regim.

SPECULATII

In anii crizei economice mondiale (1929-1933), sovieticii, prin intermediul Cominternului, au incitat sindicatele din tarile capitaliste sa se revolte. Initial, greva minerilor de la Lupeni a fost considerata de opinia publica o imagine a propagandei sovietice.

Dupa ce presa a facut publice adevaratele probleme care ii nemultumeau pe muncitori, societatea a aratat intelegere pentru protestul acestora. Printr-o rezolutie din toamna anului 1929 a Internationalei Comuniste, guvernul condus de Iuliu Maniu era considerat „fascist”, din cauza masurilor represive luate.

In continuare, comunistii romani erau indrumati sa penetreze sindicatele, pentru a exploata atmosfera tensionata din randul muncitorilor.