Părintele perfect nu există, însă există părinți grozavi! Ce ai de făcut în relația cu copilul

Din prima clipă în care i se naște copilul, orice părinte își dorește să fie unul bun. Unul foarte bun. Chiar perfect, dacă se poate. Și toată viața își va pune întrebarea dacă a reușit să fie așa cum și-a dorit. E bine să se știe, încă de la început – poate ca o consolare – că părinți perfecți nu există. În schimb, există o mulțime de lucruri pe care părinții le pot face pentru a fi grozavi, un părinte grozav fiind acela care reușește să crească un copil sănătos, fericit și independent.

1. Arată-ți afecțiunea

Primul lucru – de căpătâi – pe care îl are de făcut un parinte al cărui scop este să fie unul… fantastic, este să-și exprime afecțiunea. Vremea greșitului „Copilul trebuie pupat numai în somn” aparține unui trecut foarte îndepărtat, când importanța contactului fizic cu copilul era subestimată. Mângâierile, îmbrățișările, sărutările, afecțiunea exprimată, îl ajută pe copil să înțeleagă cât de mult îi pasă părintelui de el.

Zâmbește-i copilului, spune-i că îl iubești cât mai des, zilnic, nu-l face să simtă că trebuie să fie așa cum vrei tu ca să-l iubești, spune-i că îl vei iubi indiferent ce s-ar întâmpla, chiar și atunci când greșește, și vei avea un copil cu mai multă încredere în sine.

2. Ascultă-ți copilul

Dacă doar impui reguli care trebuie respectate, ești doar părinte. Dacă îți asculți copilul atunci când se confruntă cu o problemă, ești un părinte grozav.

Comunicarea părinte-copil contează enorm, la fel și exprimarea interesului față de viața copilului și participarea la aceasta. Atunci când un copil îi spune părintelui său că ar vrea să vorbească cu el, trebuie luat în serios. Oprește-te din ce faci și oferă-i întâietate. Sau, dacă ești angajat/ă într-o activitate de la care nu te poți sustrage în exact acel moment, fă-o imediat ce te vei putea concentra să-l asculți.

3. Fii un model bun, dar lasă-l să aibă și propriile experiențe

Copiii învață urmărindu-și părinții, iar asta funcționează mai bine decât a le spune ce să facă. Arată-i că trebuie să-și ceară scuze atunci când greșește, că trebuie să spună mereu adevărul, să respecte opiniile celorlalți chiar dacă nu le împărtășesc, să fie toleranți, să acorde a doua șansă și, în general, fii un exemplu pozitiv.

„Atunci când educăm un copil îl educăm prin puterea exemplului, nu prin ceea ce putem enunța ca teorie și sfat de viață. Copiii nu învață din ceea ce le spun părinții, ci din ceea ce văd la părinți. Copiii, totodată, manifestă tot ceea ce este disfuncțional sau chiar toxic într-o familie. Un părinte care se neglijează pe sine pentru copil va avea un copil care fie îi va prelua scenariul, fie va avea un comportament de îndreptățire. Nicidecum nu va ajunge la echilibru”, a explicat Iulia Barca, psihoterapeut cu formare în psihoterapia cognitiv-comportamentală.

Pe de altă parte, este important să nu iei pentru el toate deciziile ci să-l lași să gândească și singur, să facă propriile alegeri. Rolul părintelui trebuie să fie doar de sfătuitor, pentru ca riscul unei consecințe neplăcute să fie cât mai mic. Copilul va înțelege că acțiunile lui pot avea consecințe bune sau rele și va învăța astfel să facă alegeri corecte și să-și rezolve problemele proprii. Este primul pas către independența sa de la vârsta adultă.

4. Nu îl compara cu alți copii

Nici măcar cu frații sau surorile lui, pentru că fiecare copil este unic. Comparându-l în mod constant cu alți copii, riscă să dezvolte un complex de inferioritate și convingerea că nu este niciodată destul de bun încât să te mulțumească.

Potrivit Scientific American, o abordare mai bună este utilizarea comparațiilor temporale – încurajarea copiilor să se compare cu eul lor din trecut, mai degrabă decât cu alții, cum ar fi evaluând cât de mult au învățat sau s-au îmbunătățit. Când copiii se compară cu eul lor din trecut, ei nu concurează cu ceilalți.

Discută cu el despre obiectivele pe care le are și ce are de făcut pentru a le atinge, în loc să-i spui să facă ce face sora, fratele sau un prieten de-al lui. Scopul părintelui este să ajute copilul să-și construiască stima de sine, nu complexul de inferioritate. Foarte important: rămâi neutru în certurile dintre frați și nu îl favoriza pe niciunul dintre ei!

5. Stabilește limite inteligente și rezonabile

Dacă pui limite nu înseamnă că nu-ți iubești copilul ci că îl ajuți să înțeleagă și gestioneze o lume confuză pentru el. Disciplina nu este o pedeapsă! Dă-i responsabilități în funcție de vârstă (să-și pună jucăriile la loc, să-și spele farfuria, să-și facă patul) pentru că astfel își dezvolta independența și stima de sine. Nu te grăbi să intervii și să repari totul, dă-i șansa să găsească el soluțiile.

Stabilește reguli de conduită pe care să le respecte toată lumea, nu inventa unele bazate pe viziunea ta ideală cu privire la unele lucruri. Explică-i regulile pe care trebuie să le respecte și care sunt consecințele acțiunilor lui. Oana Moraru, expert in educatie, spune că ca părinții buni pun limite, dau structură, direcție, îi iau pe copii în vortexul intenției lor și le dau de acolo, din interiorul lui, spațiu de manevră și alegere. Când pun limite, părinții buni nici nu se scuză, nici nu se justifică. Sunt asertivi, solemni, demni și hotărâți.

6. Nu impune copilului așteptări nerealiste

Una este să-ți dorești să devină o persoană responsabilă, și alta este să-l forțezi să fie un copil perfect. (Amintește-ți, nici părinții nu pot fi perfecți!)

Nu pune presiune pe el ca să obțină cele mai bune note, să fie cel mai bun din clasă, ci încurajează-l să aibă un ritm constant de studiu. Lasă-l să facă (indiferent de domeniu, fie că e vorba de studiu sau de sport) atât cât este el capabil să facă. Dacă îl vei determina să creadă că aștepți de la el superlativul, va avea mereu impresia că nu se ridică la nivelul așteptărilor tale și la un moment dat s-ar putea să se răzvrătească. Încurajează-l fără să-l judeci!

7. Fii ferm dar controlează-ți temperamentul

Când explici sau aplici regulile și limitele, fă-o cu calm dar și cu fermitate. Copilul trebuie să te ia în serios, nu să se teamă de tine, dar nici să gândească „Ei, lasă, zice așa pentru că e nervos/nervoasă, dar îi trece”. Când simți că ai ridicat prea mult tonul și ești la limita de a începe să țipi la el, oprește-te, recunoaște că ai greșit, cere-ți scuze, apoi continuă discuția cu calm.

Dacă ai stabilit reguli, aplică-le în mod consecvent și rezistă tentativelor copilului de a te manipula. Un părinte care cedează pentru a opri o criză de furie a copilului, îi va transmite acestuia mesajul că regulile pot fi „fentate”, iar el nu va mai face niciun efort pentru a le respecta.

8. Petreceți împreună timp de calitate

Joacă-te cu copilul, lăsându-l pe el să aleagă cum să vă jucați, citiți împreună în fiecare zi, programați zilnic o oră a voastră, în care faceți activități fără să vă întrerupă nimic. Ora aceea să fie dedicată numai și numai copilului, să fie o oră specială, iar el să știe acest lucru. O oră fără dat și răspuns la telefon, fără nimic altceva care să intervină între voi.

Și nu uita să construiești amintiri! Cuvintele se mai uită, dar nu și ritualurile: îmbrățișarea și pupicul de „Noapte bună!”, masa în familie, excursiile, împodobirea bradului, vizitele la muzee, prezența la evenimentele și festivitățile școlare, conversațiile… Dacă ai mai mulți copii, încearcă să petreci cu fiecare perioade egale de timp.

Prin urmare, ceea ce este important atât pentru bunăstarea parintelui cât și a copilului, este construirea de conexiuni și profitarea de momente de calitate impreuna. În loc să vă faceți griji pentru câte minute petreci cu copilul tău în fiecare zi, concentrează-te pe a transforma acele minute în momente care contează. Potrivit dr. Dan Siegal, profesor de psihiatrie la UCLA , a fi acolo pentru copil este mai important decât să faci lucruri pentru el.

9. Respectă-i intimitatea

Așa cum tu vrei să-ți fie respectată intimitatea, același lucru trebuie să-l oferi și copilului. Dacă ai stabilit regula că nu are voie să intre în camera voastră fără să bată la ușă și să primească permisiunea de a intra, la fel trebuie să procedezi și tu. Odată ce se află în camera lui, copilul trebuie să simtă că se află într-un spațiu privat. Dacă te va surprinde cotrobăind prin lucrurile lui, greu își va mai recăpăta încrederea în tine.

Sursa foto: Dreamstime.com