Sari direct la conținut

Coronavirus: Ce înseamnă imunitatea colectivă și ce riscuri presupune această strategie

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

Olanda mizează pe imunitatea colectivă, o strategie care a fost avută în vedere și de premierul britanic Boris Johnson, înainte de a face câțiva pași înapoi, în fața unor rapoarte care invocau un număr foarte mare de morți. Ce înseamnă această imunitate colectivă, cât de eficientă este și ce riscuri presupune, într-un material realizat de France Info.

Care este principiul imunității colective

Imunitatea colectivă este un principiu prin care poate fi controlată propagarea unei maladii în momentul în care o majoritate a populației este imunizată. Acest lucru presupune ca o parte a indivizilor să fie imunizați, fie prin vaccinare fie prin dezvoltarea de anticorpi după un prim contact cu agentul patogen. În acest fel, chiar dacă virusul continuă să circule, cu cât mai multe persoane sunt imunizate, cu atât riscul unei întâlniri între un bolnav și o persoană neimunizată scade. Pragul de persoane imunizate necesar pentru a stopa propagarea virusului depinde de gradul de contagiozitate al agenților patogeni.

„Agentul infecțios este lăsat să circule până când un anumit procent al populației se îmbolnăvește și apoi dezvoltă anticorpi”, explică Alexandre Bleibtreu, specialist în boli infecțioase de la Pitié Salpêtrière din Paris.

Pe acest principiu al imunității colective se bazează vaccinarea. Indivizii vaccinați se protejează între ei și acționează ca o barieră pentru cei nevaccinați. Dar, pentru ca un vaccin să aibă efecte asupra ansamblului grupului, este nevoie ca o majoritate să fie vaccinată. Persoanele pentru care vaccinul este riscant – imunodeficiență sau alergie – pot atunci scăpa: persoanele vaccinate formează o barieră de protecție între persoanele contagioase și cele cu risc.

Imunitatea colectivă funcționează?

Da, pentru anumite boli și în anumite condiții. Autoritățile britanice vorbeau despre un prag de 60% din populație care să contacteze coronavirusul, astfel încât ansamblul populației să fie protejată de epidemie. Cifre neclare, în condițiile în care nu se știe cum va evolua situația. „Putem spre exemplu să observă, că sub pragul de 95% persoane imunizate rujeola revine în Franța”, a explicat pentru France Infon epidemiologul Alexandre Bleibtreu. Cu cât maladia este mai contagioasă, cu atât crește procentul populației care trebuie imunizată.

În timpul pandemiei de gripă H1N1 din 2009-2010, persoanele cele mai vulnerabile erau cei mai tineri: cei născuți înainte de 1957 erau protejați deoarece se întâlniseră deja cu viruși de acest tip, care au circulat masiv între 1918 și 1957. Pentru gripa sezonieră, se estimează că între 20 și 30% din populație este susceptibilă să se infecteze în fiecare an: ceilalți sunt imunizați de o precedentă contaminare sau vaccin.

Este imunitatea colectivă o strategie bună împotriva Covid-19 ?

Avantajul acestei strategii este că permite unei țări conservarea activității economice. Carantinarea totală, cum au ales Franța, Spania și Italia, nu este avută în vedere de premierul olandez Mark Rutte, care a invocat exact rațiunile economice. „Ar trebui să ne închidem țara timp de un an sau chiar mai mult, cu toate consecințele pe care le implică, pentru a evita contaminările”, a pledat el, estimând că virusul „ar putea să reapară imediat ce măsurile sunt retrase”.

Dar Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a insistat asupra necesității unei abordări globale pentru a lupta cu epidemia: „Nu este vorba de a face doar teste, de urmărirea bolnavilor, carantinarea sau distanțarea socială. Toate trebuie făcute”, spunea șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus. În seara de sâmbătă, când premierul francez Edouard Philippe anunța închiderea tuturor centrelor comerciale „neesențiale pentru viața țării”, o petiție semnată de peste 250 de cercetători britanici îi cerea lui Boris Johnson să treacă „imediat” la un grad superior de măsuri.

Redactorul șef al revistei științifice The Lancet, Richard Horton, scria pe Twitter că „guvernul joacă la ruletă cu publicul. Comite o eroare majoră”. Ian Donald, profesor de sociologie la universitatea din Liverpool arăta însă că „strategia guvernului este mai elaborată decât a altor țări și potențial eficientă. Dar este de asemenea mai riscantă și bazată pe un anumit număr de ipoteze” care trebuie să se dovedească reale.

În cazul Covid-19, două necunoscute majore par să se opună unei imunități colective eficiente și rapide. Prima – niciun vaccin nu există în prezent. A doua – nu este exclusă posibilitatea de a contracta pentru a doua oară virusul, după vindecare. În plus, contagiozitatea Covid-19 este mai mare decât cea a gripei sezoniere, ceea ce înseamnă că procentul populației care trebuie imunizată pentru ca întregul să fie protejat este și el mai mare.

Doctorul Damien Mascret avertizează și că în cazul „coronavirusului, imunitatea nu durează” mai mult de câteva luni, chiar săptămâni. Posibile efecte: o persoană care s-a infectat cu Covid-19 se poate reinfecta anul viitor.

Care pot fi consecințele imunității colective la Covid-19?

Dincolo de eficiența medicală a strategiei britanice și olandeze, costul uman riscă să fie foarte important. Este nevoie, de asemenea, de un „sistem de sănătate organizat de manieră proporțională”, subliniază Alexandre Bleibtreu. Pericolul: dacă virusul se propagă, numărul persoanelor infectat va urma curba de progresie naturală și va depăși foarte rapid numărul de paturi disponibile.

Un raport al Imperial College din Londra, publicat luni seara, arăta că epidemia Covid-19 ar putea ucide până la 510.000 de oameni în Regatul Unit în cazul pur ipotetic în care nu se ia nicio măsură. Cu strategia urmată până atunci de guvern, cercetătorii estimau că Regatul riscă până la 260.000 de decese, din cauza sufocării sistemului de sănătate. Exact acest raport a determinat guvernului lui Boris Johnson să recurgă la măsuri mai dure și să ceară populației să evite orice contact, deplasările neesențiale și să ceară persoanelor în vârstă și femeilor însărcinate să se izoleze timp de trei luni. Măsuri, oricum, mai puțin radicale decât cele adoptate de alte țări europene.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro