Sari direct la conținut

Coronavirus Italia: 683 de noi decese miercuri, numărul deceselor depășește 7.500 / Contagiunea continuă să încetinească

HotNews.ro
Doctori tratand un pacient cu coronavirus, Foto: Profimedia Images
Doctori tratand un pacient cu coronavirus, Foto: Profimedia Images

Numărul deceselor cauzate de epidemia de coronavirus în Italia a ajuns miercuri la 7.503, cu 683 de noi decese înregistrate în ultimele 24 de ore, potrivit Agenţiei italiene pentru Protecţie Civilă, citată de Reuters.

De asemenea, numărul total al cazurilor de Covid-19 în peninsulă a ajuns la 74.386, potrivit sursei citate.

Acest bilanț arată o creștere de 7,5% a cazurilor pozitive, ca și luni și marți, respectiv cele mai reduse rate de la venirea virusului în Italia.

Lombardia, în nordul țării, rămâne cea mai afectată regiune, cu 4.474 decese (+296 în 24 de ore).

„Suntem mai degrabă în linie cu zilele precedente, deci această senzație de încetinire a creșterii cazurilor poate fi calificată drept constantă”, a comentat guvernatorul Lombardiei, Attilio Fontana.

Potrivit unui studiu al Consiliului național de cercetări (CNR), 57 dintre cele 107 departamente italiene au atins vârful creșterii epidemiei. Este cazul pentru 10 dintre cele 12 departamente lombarde, inclusiv Milano.

Cercetătorul Giovanni Sebastiani, citat în studiu, arată că „cele 57 de departamente care afișează vârful de creștere sunt în toate regiunile țării (…) și acest lucru este fără îndoială un fapt pozitiv”.

Dacă rămân prudenți, doctorii și cercetătorii fac apel să nu fie relaxate eforturile, în condițiile în care circa 60 de milioane de italieni sunt în a treia săptămână de carantină.

„Încetinirea vitezei de creștere este un factor extrem de pozitiv. În anumite regiuni, suntem aproape de punctul de cădere al curbei iar vârful ar putea deci să fie atins în această săptămână”, a spus directorul general adjunct al OMS, Ranieri Guerra.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro