Sari direct la conținut

Arafat: Oamenii să își calculeze că vor face vacanța acasă. Adică acasă, în România

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

Românii trebuie să se obișnuiască cu gândul că anul acesta vor petrece concediul în țară, însă vacanța nu începe în 1 Mai, avertizează șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Raed Arafat a fost întrebat, joi seara, la Antena 3, ce sfat are pentru românii care postează deja fotografii din concediile din anii trecuți pe Facebook, cu gândul la relaxarea restricțiilor.

„Oamenii să își calculeze că vor face vacanța acasă. Adică acasă, în România, nu acasă la ei neapărat, dar în România. Și asta din două motive! Unu: este mult mai ușor să viți să stai blocat undeva printr-un aeroport. Doi: este un sprijin pentru industria noastră, care are nevoie de noi acum, în această perioadă”, a spus Raed Arafat, joi seară, la Antena 3, întrebat ce sfat are pentru românii care postează deja pe Facebook fotografii din concediile din anii trecuți, cu gândul la relaxarea restricțiilor.

Șeful DSU atrage atenția, însă, că vacanța nu va începe pe 1 Mai.

„Clar că nu din 1 mai (începe vacanța – n.r.), asta este clar! Cei care și-au calculat – că am citit pe Facebook – că mergem la mare pe 1 mai, mergem și facem totul de 1 mai, cum făceam până acum, asta cu siguranță, nu se întâmplă. După 15 mai se vom anunța măsurile și se va ști aproximativ pe unde țintim relaxarea unor măsuri pe partea turistică, dar acum e prea devreme. Eu pot să spun acum că totul e bine și din 15 mai totul va fi bine, iar în 15 mai să spuneți ”, a afirmat Raed Arafat, citat de Mediafax.

El a spus că nu le poate da un răspuns nici celor care îl întreabă când îîși vor putea organiza nunțile.

„Unii au nunți. Chiar ne întreabă și nu putem să le dăm răspuns. Dacă scăderea este menținută și la vară vedem că e ok, că situația este cum au spus mulți, că scade semnificativ, atunci avem curajul să spunem că anumite evenimente pot să înceapă să se desfășoare. Dacă nu, mai trebuie să așteptăm. E un an total atipic”, a conchis Arafat.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro