Coronavirus în Marea Britanie: Un consilier apropiat al premierului Boris Johnson, suspectat că a încălcat măsurile de izolare
Unul dintre principalii consilieri ai premierului britanic Boris Johnson, Dominic Cummings, a fost surprins încălcând regulile de izolare, au informat vineri jurnalele, scrie AFP, potrivit Agerpres.
Dominic Cummings şi-a părăsit domiciliul din Londra pentru a se instala la părinţii săi în Durham, în nord-estul Angliei, în timp ce prezenta simptome de COVID-19, au afirmat cotidianele Daily Mirror şi The Guardian.
Opoziţia a cerut explicaţii. „Poporul britanic nu se aşteaptă ca să existe o lege pentru el şi altă lege pentru Dominic Cummings”, a declarat un purtător de cuvânt al Partidului Laburist.
La rândul său, liderul liberal democraţilor, Ed Davey, a subliniat că Dominic Cummings „va trebui să demisioneze” dacă faptele sunt confirmate.
Poliţia din Durham a confirmat că, la 31 martie, a fost informată că a sosit cineva de la Londra.
Dominic Cummings a fost văzut la părinţii săi împreună cu un copil, posibil fiul său, au adăugat jurnalele britanice.
La acea dată, guvernul condus de Boris Johnson cerea populaţiei să nu iasă din casă decât pentru asigurarea nevoilor esenţiale şi le impunea celor care prezentau simptome să nu-şi părăsească locuinţa.
Dominic Cummings a fost un membru eminent al campaniei în favoarea Brexitului, apoi l-a urmat pe Boris Johnson în 10, Downing Street anul trecut.