Coronavirus: Cosmonauții ruși nu vor să se vaccineze cu Sputnik V
Cosmonauții ruși care urmează să decoleze în 14 octombrie înspre Stația Spațială Internațională (ISS) au declarat joi că nu vor să se vaccineze cu vaccinul Sputnik 5, citând îngrijorări legate de siguranța acestuia, transmite AFP.
„Personal aș spune că nu mă voi vaccina fiindcă sunt extrem de prudent cu privire la această problemă”, a declarat căpitanul Serghei Ryzhiko în timpul unei conferințe de presă.
„Cosmonauții nu sunt liberi să ia singuri decizii privind sănătatea lor, doctorii vor lua decizia privind vaccinarea”, a explicat inginerul de bord al misiunii, Serghei Kud-Svertchkov, acesta adăugând că „decizia de a recomanda vaccinarea cosmonauților va fi luată doar după ce vaccinul va fi testat și este clar că e sigur”.
Rusia a lăudat eficacitatea vaccinului său antiCovid „Sputnik V”, dezvoltat în timp record deși acesta a fost testat oficial doar pe câteva zeci de persoane. În jur de 40.000 de voluntari urmează să fie vaccinați în Moscova în următoarele săptămâni și alte câteva mii în alte țări.
Niciun studiu independent nu a putut fi realizat asupra vaccinului rus, Organizația Mondială a Sănătății exprimându-și prin urmare scepticismul privind eficacitatea vaccinului.
Cu toate acestea mai mulți oficiali ruși au anunțat că au fost vaccinați cu Sputnik V, printre aceștia numărându-se ministrul apărării, Sergei Shoigu, și primarul Moscovei, Serghei Sobyanin.
Citește și: