Coronavirus: Agenția Europeană pentru Medicamente, „foarte încrezătoare” în aprobarea unui vaccin până la Crăciun
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) este „foarte încrezătoare” că va putea da o opinie ştiinţifică pozitivă asupra unor vaccinuri împotriva COVID-19 înainte de Crăciun, a declarat miercuri directorul executiv al acestei agenţii europene, Emer Cooke, potrivit Reuters și Agerpres.
„Dacă totul merge bine, putem fi foarte încrezători că am putea avea o opinie pozitivă înainte de Crăciun”, a spus Cooke într-un interviu radiofonic acordat postului irlandez RTE.
Potrivit publicaţiei Irish Independent, Emer Cooke a spus marţi că obiectivul EMA este să poată da o recomandare pozitivă într-un termen similar celui al Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a SUA, al cărei verdict asupra vaccinului Pfizer este aşteptat aproximativ la jumătatea lunii decembrie.
„Ceea ce evaluăm în acest moment sunt rezultatele testelor clinice, şi acestea sunt foarte pozitive. Dar până când vom privi datele în detaliu şi ne vom asigura că acolo este ceea ce se spune pe cutie că avem, nu-l putem recomanda publicului european”, a explicat responsabilul agenţiei europene.
„Daţi-mi voie să spun că o eficacitate de 90% este foarte, foarte bună pentru un vaccin, aşadar posibilitatea ca aceasta să fie validată în practică de ceea ce vedem în dosar ne face să privim acest lucru cu foarte mult optimism”, a mai spus Emer Cooke când a fost întrebat despre datele studiilor clinice prezentate de trei companii farmaceutice.
Comisia Europeană a semnat până în prezent, în numele statelor membre ale UE, contracte pentru achiziţia vaccinurilor împotriva COVID-19 dezvoltate de companiile AstraZeneca, Johnson&Johnson, Sanofi, Pfizer/BioNTech, CureVac şi Moderna, care însumează aproape două miliarde de doze.
Vaccinurile dezvoltate de AstraZeneca, Pfizer/BioNTech şi Moderna sunt la ora actuală supuse evaluării agenţiei europene.
Potrivit preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cantităţi semnificative din vaccinurile împotriva COVID-19 sunt aşteptate din luna aprilie 2021, ea estimând că, în cel mai fericit scenariu, companiile farmaceutice ar putea livra lunar Uniunii Europene până la 50 de milioane de doze, care vor fi repartizate proporţional în funcţie de populaţia fiecărei ţări membre.
Cele mai multe ţări se află încă în etapa de alcătuire a planurilor lor naţionale ce vizează distribuirea şi administrarea dozelor de vaccin.
Italia se aşteaptă să primească primele doze cu vaccinuri Pfizer-BioNTech şi AstraZeneca la începutul anului viitor.
Spania intenţionează să înceapă vaccinarea populaţiei sale din ianuarie 2021.
În Bulgaria, inspectorul-şef din domeniul sănătăţii se aşteaptă ca primele livrări cu vaccinuri aprobate să sosească în martie-aprilie. Ministerul de Externe din Ungaria a spus că primele doze vor ajunge în ţară cel mai devreme în primăvara anului 2021.
Citește și: