Sari direct la conținut

Vlad Voiculescu nu exclude carantinarea Capitalei dacă incidența Covid trece de 6 la mie. „Rata de infectare e mai mare decât cea oficială”

HotNews.ro
Vlad Voiculescu, Foto: AGERPRES
Vlad Voiculescu, Foto: AGERPRES

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că nu exclude varianta ca, după depăşirea incidenţei de 6 la 1.000 de locuitori, Capitala să intre în carantină şi „foarte probabil” una dintre măsuri va fi ca bucureştenii să iasă din casă cu declaraţii pe proprie răspundere, informează Agerpres.

Întrebat dacă este posibil ca după o rată de 6/1.000 Capitala să intre carantină, Voiculescu a răspuns: „Nu putem exclude acest lucru şi după 6 la mie şi senzaţia mea este că vom ajunge acolo în câteva zile, nicio măsură nu poate fi eliminată”.

El a afirmat că vor fi revizuite toate criteriile pentru impunerea carantinei. „Și o să vedem de asemenea dacă așa cum s-a procedat până acum, cu felul acesta de carantinare, care lasă locuri libere, trebuie să continue”, a spus el.

Ministrul a precizat că, „foarte probabil”, ieşirea cu declaraţii va fi una dintre măsurile adoptate.

„Aceleaşi măsuri cu care ne-am obişnuit, aceleaşi măsuri care se iau în carantină peste tot în ţară, aceleaşi trebuie luate şi în Bucureşti. (…) Închiderea centrelor comerciale… iertaţi-mă, dar între a închide şcoli şi a închide centrele comerciale cel puţin peste weekend, de exemplu, preferinţa mea şi cred că preferinţa Guvernului este cât se poate de clară şi cred că este preferinţa a fiecăruia dintre noi”, a mai arătat ministrul Sănătății.

Vlad Voiculescu: Rata de infectare e mai mare decât cea oficială

Întrebat care este rata actuală de infectare în Capitală – de 5,33 sau 5,46 la mie – Vlad Voiculescu a răspuns că Bucureștiul are „cu siguranță” o incidență a cazurilor mai mare decât cea raportată.

„Bucureștiul are astăzi cu siguranță o cifră mai mare decât ambele menționate. Cel puțin după calculele noastre la Ministerul Sănătății. Mâine veți vedea și datele”, a declarat el.

Potrivit ministrului, numărul testelor pentru depistarea noului coronavirus este unul mic.

„Cred că trebuie să spunem foarte clar, da, se fac prea puţine teste. Nu trebuie să ne facem iluzii, testele ne arată o imagine din trecut. Testarea ne arată mai degrabă unde am fost mai degrabă acum o săptămână, acum două săptămâni. Testele se fac mai degrabă de nevoie decât de voie, dar ce este foarte important este cifra aceea a persoanelor în secţiile de terapie intensivă”, a susţinut Voiculescu.

Demnitarul a afirmat că luni va avea loc o discuţie la Ministerul Sănătăţii la care vor participa reprezentanţi ai INSP, ai Direcţiilor de Sănătate Publică şi cei ai Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Actualele restricţii pentru București, prelungite duminică pentru încă 14 zile

În contextul ratei de infectare de 5,33 la mia de locuitori, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a dispus duminică prelungirea măsurilor actuale. Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a precizat că restricţiile în vigoare vor fi prelungite cu 14 zile, dar că situația se va schimba, „foarte posibil”, dacă incidența cazurilor de coronavirus din Capitală va trece de 6.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro