Coronavirus: Germania înăspreşte restricţiile pentru perioada Paştelui catolic şi protestant
Majoritatea magazinelor vor fi închise şi serviciile religioase anulate în weekendul de Paştele catolic şi protestant, între 1 şi 5 aprilie, în cadrul unei perioade de restricţii înăsprite pentru a opri creşterea numărului infecţii cu COVID-19, a anunţat marţi cancelarul german, Angela Merkel, notează AFP și Agerpres.
Adunările, ca şi mesele în aer liber, vor fi interzise în perioada 1-5 aprilie. Numai magazinele alimentare vor putea deschide pe 3 aprilie. Pe de altă parte, multe restricţii în vigoare de la sfârşitul lui 2020, precum limitarea reuniunilor private, închiderea facilităţilor culturale şi de agrement, au fost prelungite până la 18 aprilie, a anunţat, de asemenea, Angela Merkel.
„Situaţia este gravă. Numărul de cazuri creşte exponenţial, iar paturile de la terapie intensivă se umplu din nou”, a avertizat cancelarul german într-o conferinţă de presă după aproape 12 ore de negocieri cu landurile federale.
Ea a descris o „creştere exponenţială” a pandemiei, provocată de mutaţia britanică. Germania se confruntă cu o „nouă pandemie, clar mai letală, clar mai infecţioasă şi contagioasă mai mult timp”, a avertizat ea.
În schimb, a fost exclusă ipoteza unui lockdown local, precum şi închiderea şcolilor. Cursurile au fost deja întrerupte din decembrie până în februarie şi mulţi elevi încă nu s-au întors la scoală sau frecventează cursurile doar o zi sau două pe săptămână.
Guvernul federal şi landurile se bazează pe intensificarea campaniei de vaccinare, care întâmpină dificultăţi pentru a atinge ritmul dorit. „Suntem într-o cursă pentru vaccinare, care trebuie să fie efectivă cât mai repede posibil”, a avertizat cancelarul german.
Rata de incidenţă a atins luni 107,3 cazuri la 100.000 de persoane, cu peste 7.700 de cazuri noi şi 50 de decese raportate.