Sari direct la conținut

Coronavirus în România: Sub 1.000 de cazuri în ultimele 24 de ore, în urma a puțin peste 14.000 de teste / Alte 94 de decese în ultima zi / Topul județelor după noua raportare

HotNews.ro
Testare coronavirus, Foto: ERNESTO BENAVIDES / AFP / Profimedia
Testare coronavirus, Foto: ERNESTO BENAVIDES / AFP / Profimedia

Alte 994 de cazuri de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, în urma a doar 14.061 de teste, iar bilanțul a ajuns la 1.059.331, potrivit datelor transmise marți de Grupul de comunicare strategică. În ultima zi au decedat alte 94 de persoane, iar la terapie intensivă sunt internați 1.190 de pacienți.

Până astăzi, 4 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.059.331 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 994 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 237 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, au decedat 28.474 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2.

În intervalul 03.05.2021 (10:00) – 04.05.2021 (10:00) au fost raportate 94 de decese (49 bărbați și 45 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 11 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 23 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 26 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de vârstă peste 80 ani. 88 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.170. Dintre acestea, 1.190 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.395.986 de teste RT-PCR și 909.592 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 9.124 de teste RT-PCR (4.448 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.676 la cerere) și 4.937 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 26.133 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.062 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.189 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 133 de persoane.

De la debutul pandemiei, 1.000.451 de pacienți au fost declarați vindecați.

Topul județelor după noua raportare

Cele mai multe cazuri de COVID – 210 – au fost raportate în ultimele 24 de ore în București, iar singurul județ care a raportat peste 100 de noi îmbolnăviri este Cluj.

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi și rata de infectare în fiecare județ:

  • 1. Alba 20602 25 1,88
  • 2. Arad 23301 16 1,50
  • 3. Argeș 26612 49 1,22
  • 4. Bacău 25728 26 0,86
  • 5. Bihor 28487 25 1,71
  • 6. Bistrița-Năsăud 11622 12 1,11
  • 7. Botoșani 13902 6 0,67
  • 8. Brașov 42927 23 1,43
  • 9. Brăila 13004 4 1,14
  • 10. Buzău 12272 15 0,83
  • 11. Caraș-Severin 10996 30 1,67
  • 12. Călărași 9862 7 0,89
  • 13. Cluj 56307 147 2,03
  • 14. Constanța 42294 33 1,26
  • 15. Covasna 8276 12 1,55
  • 16. Dâmbovița 22175 14 0,81
  • 17. Dolj 26153 12 0,97
  • 18. Galați 27031 67 1,18
  • 19. Giurgiu 10829 12 0,91
  • 20. Gorj 9117 5 0,35
  • 21. Harghita 7994 19 1,04
  • 22. Hunedoara 22471 10 1,36
  • 23. Ialomița 10610 13 0,95
  • 24. Iași 41729 15 0,81
  • 25. Ilfov 44379 19 2,17
  • 26. Maramureș 20141 19 0,44
  • 27. Mehedinți 8099 12 0,97
  • 28. Mureș 23395 34 1,54
  • 29. Neamț 18397 14 0,94
  • 30. Olt 14269 2 0,85
  • 31. Prahova 34091 52 1,51
  • 32. Satu Mare 12816 4 0,71
  • 33. Sălaj 10719 9 1,32
  • 34. Sibiu 25832 15 1,59
  • 35. Suceava 23865 18 0,38
  • 36. Teleorman 13391 15 1,26
  • 37. Timiș 53509 28 1,64
  • 38. Tulcea 8214 2 0,88
  • 39. Vaslui 15746 12 0,50
  • 40. Vâlcea 16081 7 1,18
  • 41. Vrancea 10432 24 0,84
  • 42. Mun. București 180739 210 2,27
  • 43. Cazuri noi nealocate pe județe 915 / -99
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro