Banii aduc sau nu fericirea? – O istorie cu filosofi greci, măsurători, comparații și „demisii silențioase”
„Banii nu aduc fericirea” este una dintre cele mai des folosită zicale, fiind prezentă și-n glume, dar și-n manele. Totuși, s-au făcut și studii serioase care încearcă să dea un răspuns, iar lucrurile nu sunt așa simple cum ar părea. Cum era văzută fericirea în trecut? Ce legătură are ea cu tendințe precum „Great Resignations” și „Quiet quitting?”. De ce în unele țări oamenii sunt „super-happy”?
Fericirea, filosofii și Black Friday
Una dintre celebrele zicale este că „Banii nu aduc fericirea” iar continuarea glumeață este „dar o mențin”. O altă vorbă, mai rar folosită, este „am rupt-o-n fericire”, dar nu prea are legătură cu acest concept, fiindcă înseamnă să dai de necaz.
Fericirea este un concept considerat de unii ca fiind derizoriu, iar ideea de a măsura gradul de fericire a unui om sau a unei mari companii, spre exemplu, pare ciudată.
În fiecare an, World Happiness Report publică și un clasament al celor mai fericite și nefericite țări, Finlanda, Danemarca și Islanda fiind primele trei. România era pe locul 24, iar ultimul loc este ocupat de Afghanistan.
Fericirea, această stare de mulțumire sufletească intensă și deplină, este un concept despre care s-a vorbit încă din Antichitate.
Filozoful Confucius spunea că, dacă ești un om bun, care-i ajută pe alții și se integrează în comunitate, ești și un om fericit. Aristotel considera că fericirea este scopul existenței umane și că depinde de noi înșine dacă o atingem. Epictet spunea că trebuie să ne concentrăm pe ceea ce putem controla și că, în calea spre fericire, trebuie să nu ne mai facem griji în legătură cu lucruri ce nu mai depind de puterea sau voința noastră.
Fericirea este prezentă mult și în reclame, unde ni se spune că putem fi fericiți dacă cumpărăm un telefon, o mașină sau o vacanță.
Fericirea are un loc important și în mecanismele psihice care funcționează de Black Friday. Oamenii se simt bine când cumpără ceva pe care sunt convinși că au dat mai puțin și se menține un pic de timp acea stare de bine care te cuprinde când ți-ai văzut produsul în coșul virtual și apoi când curierul te sună să cobori să ridici coletul. În acele momente sunt activați centrii cerebrali ai plăcerii și este secretată și dopamina, unul dintre principalii neurotransmițători de la nivelul sistemului nervos.
Un fel de clasament al fericirii
Matt Phelan, un antreprenor englez născut în 1982, a lansat în 2014 o aplicație numită „The Happiness Index” (THI) care sondează și calculează în timp real „scorul” fericirii angajaților din companii, nu la nivel de individ, ci la nivel de departament și de organizație în general. Scorul total este format din feedback-ul dat în timp real și anonim de angajați.
O parte dintre concluziile despre care veți citi mai jos rezultă dintr-un total de 20 de milioane de intrări într-o bază de date de la câteva sute de companii, cu angajați în aproximativ 100 de țări.
Phelan, care a vorbit și la evenimente din seria TedEX, a scris o carte cu titlul „Freedom to Be Happy: The Business Case for Happines” în care face o comparație între diverse culturi, explică de care factori depinde fericirea și vorbește și despre neuroștiința fericirii.
Matt Phelan (foto Vlad Barză)
Phelan a fost invitat la București de compania SODEXO, care distribuie în România platforma The Happiness Index, iar englezul a vorbit despre index, despre fericire și despre business și la evenimentul Bucharest Tech Week.
L-am întrebat pe Phelan în ce țară gradul de fericire este cel mai scăzut.
El spune că dacă sunt luate în calcul datele din Europa, The Happinness Index arată că în Franța sunt cei mai nefericiți angajați și în țările nordice sunt cei mai fericiți. Rău stă Ucraina, dar și alte câteva țări din zona aceasta.
„Fericirea este infuențată de mai multe lucruri. Dacă ai bani pentru un acoperiș deasupra capului, pentru facturi, pentru mâncare, dacă ai mai mult din fiecare vei fi fericit. Mai mulți bani înseamnă o mașină mai bună sau că te poți muta într-o zonă mai bună. Există un nivel după care „indicatorul” fericirii nu prea se mai mișcă și, după un anumit punct, banii nu mai reprezintă un factor care să influențeze mult scorul fericirii.
Banii chiar aduc fericirea, dar nu în orice situație și cantitate
Pare amuzant, dar au fost mai multe studii serioase care încercau să răspundă la această întrebare: „Can money buy happiness?” În martie apărea în Washington Post un articol despre un studiu publicat în PNAS, una dintre cele mai respectate reviste științifice, exact despre fericire și bani.
Studiul a fost făcut din răspunsurile a peste 33.000 de oameni, iar una dintre concluzii a fost că gradul de fericire este cu atât mai mare, cu cât venitul este mai mare. O altă concluzie a fost că există o așa-numită „minoritate nefericitiă” (unhappy minority), la care gradul de nefericire descrește cu cât veniturile sunt mai mari, dar nu mai descrește după un anumit nivel al veniturilor. Această „minoritate nefericită” reprezintă o cincime dintre respondenți și sunt oameni care au intrat în depresie, au pierdut pe cineva grav, au suferit de o boală serioasă sau au pățit alt mare necaz. Ei nu devin mai puțin nefericiți, chiar și cu venituri mai mari.
Matt Phelan scrie în cartea sa că banii mai mulți te fac mai fericit, dar trebuie să ai grijă ce-ți dorești și cum îi cheltuiești, pentru că dacă îți cumperi ceva după care tânjeai, gradul ridicat de fericire nu va persista mult timp după ce ai făcut achiziția. Creierul nostru se adaptează rapid la lucrurile din jurul nostru și nu se menține un nivel susținut al fericirii pentru mult timp.
Un studiu din 2014 arată că oamenii sunt mai fericiți dacă își cheltuiesc banii pe experiențe, decât dacă-și cumpără lucruri. Una dintre concluziile studiului condus de Thomas Gilovich era că dacă dăm banii pe experiențe vom fi mai „happy” și fiindcă putem vorbi cu cei apropiați despre ele și petrecem acele experiențe (vacanțe, jocuri) cu prietenii și familia, și întărim legăturile cu ei. Spre comparație, multe dintre aparatele pe care le cumpărăm le folosim singuri și nu se bucură și alții de ele.
În plus, evident că dacă ai mai mulți bani ești mai fericit, dar depinde cât de greu – sau de ușor! – ai făcut acei bani, ideea fiind că, în general, este mai fericit un om care a ajuns bogat prin propriile forțe, decât unul care a moștenit totul.
Phelan spune că diversele cercetări făcute în ultimele decenii au scos la iveală faptul că „scorul” fericirii unei persoane este influențat în mare parte și de genetică, fiindcă de la părinți învățăm (și preluăm) cum să reacționăm în diverse situații și ne influențează și ei, spre exemplu, cum să continuăm după un eșec: să considerăm că este „un capăt de țară” sau să privim cu încredere spre viitor.
Colectând prin platforma The Happiness Index date anonimizate de la angajați în timp real, una dintre concluzii a fost că nu ar trebui stabilite ținte foarte ridicate de fericire, pentru că oamenii nu au cum să fie fericiți tot timpul și ar fi și anormal să fie bucuroși tot timpul, la fel cum este anormal să fie nefericiți mereu.
Factorul genetic are 50% influență asupra gradului nostru de fericire resimțită, iar 40% contează modul în care gândim, starea noastră mentală, fiindcă unii oameni pot, cu orice preț, să vadă mereu partea bună a lucrurilor și să fie optimiști, în timp ce alții sunt la polul opus. Antreprenorul englez compară nivelul de fericire cu pulsul, în ideea că este normal ca scorul fericirii să urce și să coboare, în funcție de situație.
Cam 10% influențează mediul fericirea noastră, mai exact lucruri precum: locuința, locul de muncă, mașina, dacă stăm singuri sau avem copii.
Nivelul fericirii, mai ales la locul de muncă, depinde și de modul în care simțim că suntem tratați: dacă aflăm că un coleg care face același lucruri are salariu mult mai mare, fericirea va dispărea rapid.
Fericirea + munca – Câteva diferențe între țări
În SUA există o teamă mare de a-ți pierde locul de muncă, fiindcă pierzi accesul la asigurările sociale. Totuși, în mai multe sondaje americanii au ieșit între primii pe plan mondial la gradul de fericire la locul de muncă și pentru că sunt șanse reale de promovare și sunt multe locuri de muncă, așa că nu este greu să schimbi compania, dacă dorești.
În Europa sunt state cu protecție socială puternică, precum Franța, iar în Scandinavia se insistă pe ideea că este normal ca angajații să fie fericiți la locul de muncă, existând acolo și un termen pentru „fericirea la serviciu”.
În Danemarca oamenii sunt peste media mondială a fericirii, chiar dacă plătesc printre cele mai mari taxe din Europa. Contează enorm câteva lucruri: sistemul de sănătate funcționează foarte bine și țara este una extrem de sigură, așa că oamenii își lasă uneori bicicletele fără lacăt când intră undeva sau lasă cărucioarele în afara unui restaurant unde intră, fără teama că le vor furate.
Și Olanda stă foarte bine la capitolul oameni mulțumiți de viață: se face multă mișcare, sunt multe piste de biciclete, oamenii sunt mai puțin stresați și, deși se muncește mult, angajații nu prea stau după program și respectă cu sfințenie și pauzele de masă, în care uneori ies la plimbare dacă rămâne timp, explică Matt Phelan în cartea „Freedom to be happy.
Marea demisioneală, pandemia și „demisia silențioasă”,
Great Resignation, Big Quit sau „Marea demisioneală” se referă la un fenomen prin care un număr record de oameni și-au părăsit locul de muncă, începând cu primele luni din 2021, pe fondul pandemiei.
L-am întrebat pe Matt Phelan cât de mult s-a simțit acest fenomen în Europa, iar el spune că datele aplicației arată că în 2021, deși angajații erau într-un grad mare implicați în activitatea companiei, scorul total al fericirii acestora scădea. „Asta însemna că în 2022 cele mai multe companii credeau că totul este ok, dat fiind că gradul de implicare era ridicat, scorul fericirii angajaților era scăzut și asta a dus la Marea Demisioneală și în Europa. Pentru companii înseamnă o pierdere la partea de competitivitate, fiindcă pleacă oameni care aveau cunoștințe și care au ajutat compania să progreseze”.
În 2022 s-a scris mult despre „ultima modă” în muncă, și anume fenomenul numit „Quiet quitting” sau „demisia silențioasă”, o mișcare prin care angajații își limitează, practic, atribuțiile de la serviciu.
Mișcarea constă în faptul că angajații nu mai vor să depășească atribuțiile de la job, omit sarcinile suplimentare și nu mai răspund la e-mailuri după program sau în weekend. „Quiet quitting” este un fel de continuare a „The Great Resignation”.
„Quiet quitting a venit ca reacție la faptul că pentru oamenii care au lucrat de acasă granița dintre muncă și timp liber a devenit tot mai neclară, iar Quiet quitting a fost răspunsul uman la asta și încercarea de a recâștiga controlul asupra vieții noastre. Eu nu am o problemă cu acest fenomen, pentru că el apare atunci când șefii nu le spun clar angajaților între ce ore trebuie să muncească și nu este clar nici volumul de muncă. Quiet quitting este un răspuns natural la mediul de lucru”, crede Matt Phelan, care adaugă că important este ca oamenii să fie productivi. „Orice companie ar prefera un om care lucrează de la 8 la 16, dar este productiv, decât unul care este acolo de la 6 la 18, dar este neproductiv”.
Pentru unii angajați, această stare de „Quiet quitting” a fost o reacție subconștientă pentru a evita ajungerea la completă epuizare, din cauza volumului mare de muncă, spre exemplu.
Phelan spune că sunt oameni care cred că angajații care sunt mai leneși sunt și cei mai fericiți, însă datele nu dau dreptate acestei păreri.
În pandemie, indexul general al fericirii a scăzut mult, mai ales în faza a doua, în 2021. Matt Phelan spune că în primele luni din pandemie, oamenii au fost mai solidari, mai dornici să ajute, dar în 2021 mulți s-au săturat și moralul a scăzut și fiindcă erau multe restricții care au afectat grav petrecerea sărbătorilor tradiționale și timpul petrecut cu familia.
Phelan spune că „scorul fericirii” unui om depinde foarte mult de scorururile celor din jurul lui, celor apropiați, pentru că dacă ei au probleme, le simțim și noi la scorul total al fericirii.
The Happiness Index
The Happiness Index, platforma dezvotată de compania lui Phelan, a fost creată în 2013, este folosită în câteva sute de companii și există planuri de extindere pe noi piețe.
Platforma THI folosește o metodologie bazată pe neuroștiință și ajută companiile să înțeleagă modul în care gândesc, simt și se comportă angajații. Instrumentul măsoară elementele care îi motivează pe angajați și care îi fac fericiți.