Un tablou al fraţilor Le Nain a fost vândut la o licitaţie în apropiere de Tours contra sumei de 3,6 milioane de euro
Un tablou semnat de fraţii Le Nain, descoperit în octombrie 2017 acasă la o septuagenară în Vendée, a fost vândut duminică contra sumei de 3,6 milioane de euro, taxe incluse, în timpul unei licitaţii organizate în apropiere de Tours, scrie AFP.
Opera, reprezentându-l pe copilul Iisus blond, meditând în faţa unei cruci, a fost achiziţionată de „un colecţionar francez amator al picturii secolului al XVII-lea”, a explicat comisarul Philippe Rouillac, ca urmare a vânzării de la castelul Artigny, scrie News.ro.
Recordul prcedent pentru o vânzare la licitaţie a unui tablou semnat de fraţii Le Nain a fost de 800.000 de euro la Christie’s à New York, potrivit aceleiaşi surse.
„Este o mare reuşită pentru piaţa de artă franceză care are resurse”, a afirmat Rouillac.
Pânza, un ulei de 72 cm pe 54 cm, îl reprezintă pe Iisus, la vârsta de 6 sau 8 ani, în genunchi, cu braţele încrucişate pe inimă. Copilul blond are ochii albaştri, piele albă, trăsături fine, obraji roşii şi buze colorate.
În octombrie 2017, Philippe Rouillac şi fiul său Aymeric au fost contactaţi de o septuagenară din Vendée. „Mi-a explicat că vinde vechituri pe Internet şi că are o îndoială în privinţa unui tablou oferit de bunica ei în anii 1950”, a povestit Aymeric Rouillac pentru AFP în martie trecut.
„Când am ajuns la ea, tabloul era agăţat pe peretele din salon”, a adăugat el. Cu permisiunea proprietarei, el a luat tabloul pentru a-l studia.
Din colecţia căpitanului Henri Loret (1862-1950), fiu de „vânzător de noutăţi”, pânza a fost conservată în locuinţa sa din Nantes, înainte de a fi transmisă în anii 1950 unei nepoate.
Potrivit lui Stéphane Pinta de la cabinetul parizian de experţi Éric Turquin, este vorba despre „o operă majoră a fraţilor Le Nain, probabil realizată între 1642 şi 1648, după naşterea lui Louis XIV”.
Pe 17 aprilie, anul trecut, ministrul francez al Culturii Françoise Nyssen a refuzat, prin ordin, scoaterea lucrării de pe teritoriul francez, estimând că ea prezenta „un interes major pentru patrimoniul naţional din punct de vedere al istoriei şi artei şi primeşte astfel caracter de comoară naţională”.