Sari direct la conținut

SRI reactioneaza dupa ce conducerea PSD a decis ca primul ministru sa nu mai ceara niciun aviz pentru ministri: Nu dam avize. Dam informatii privind siguranta nationala

HotNews.ro
SRI, Foto: Facebook/ SRI - Serviciul Roman de Informatii
SRI, Foto: Facebook/ SRI - Serviciul Roman de Informatii

„Asa-zisa dezbatere despre ‘avizele’ SRI pentru noul Guvern este un non-subiect”, a declarat vineri jurnalistilor purtatorul de cuvant al SRI, Ovidiu Marincea, dupa ce conducerea executiva a PSD a decis sa nu ceara aviz niciunei institutii pentru ministrii din viitorul cabine Dancila. „Dam date daca ne solicita vreun beneficiar legal, iar acele date sunt exclusiv date pe care noi le putem culege potrivit legii! (…) date privind securitatea nationala”, a explicat Marincea

„Exista vreo lege care ne obliga sa dam aviz pe o numire a unui ministru? Nu! Dar dam totusi vreun aviz? Nu! Dam date daca ne solicita vreun beneficiar legal, iar acele date sunt exclusiv date pe care noi le putem culege potrivit legii! Deci, date privind securitatea nationala”, a explicat Marincea intr-un mesaj transmis jurnalistilor.

„Conform Legii 14/1992, de organizare si functionare a SRI, la art.4: la cererea conducatorului institutiei publice, SRI verifica si ofera date cu privire la persoanele care urmeaza sa ocupe o demnitate publica. Daca nu ne solicita nimeni, noi informam totusi pe cineva? Doar daca avem informatii privind securitatea nationala. Cui trimitem? Beneficiarilor legali, in functie de responsabilitatile lor, si parchetelor, dupa caz. (…) SRI are obligatia de a transmite beneficiarilor legali informatii referitoare la amenintari la adresa securitatii nationale (Legea 51/1991, art.3 corborat cu art.11)”, a transmis purtatorul de cuvant al SRI.

Reactia reprezentantului SRI vine dupa ce in presa a fost relatat faptul ca in Comitetul Executiv National (CExN) al PSD s-a decis, in ultima sedinta, ca premierul sa nu mai ceara serviciilor de informatii avize pentru membrii Guvernului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro