Sari direct la conținut

Moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, la vot final în plenul Camerei Deputaţilor

HotNews.ro

​​Moţiunea simplă depusă de PNL împotriva ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, va fi votată, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, după ce a fost dezbătută luni de deputaţi, potrivit News.ro.

Deputatul PNL Florin Roman a spus, luni, la dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Sănătăţii, că regulamentul de sporuri este „cel mai discriminatoriu” după 1989 şi i-a cerut Sorinei Pintea abrogarea regulamentului, care a generat „haos”.

El i-a reproşat ministrului Sănătăţii că a dezbinat echipa medicală şi i-a cerut să nu mai pună presiune pe managerii de spitale şi pe ordonatorii de credite. „Puneţi în pericol viaţa pacienţilor. Luaţi bani din medicamente. În mandatul dumneavoastră şi al lui Bodog mor oamenii în spitalele. Opriţi dricul, lăsaţi Sănătatea să coboare”, a afirmat Roman.

După dezbaterea moţiunii, ministrul Sănătăţii a spus că este „un exerciţiu democratic”, un drept al opoziţiei.

„Nu cred că este vorba despre presiune politică, este vorba despre un drept pe care opoziţia l-a aplicat, de a depune o moţiune simplă. Eu mă bucur pentru că am reuşit de la tribuna Parlamentului să argumentez activitatea mea din ultimele trei luni şi activitatea Guvernului de la preluarea guvernării pe program de guvernare pe zona de sănătate. A fost un exerciţiu democratic, nu l-am considerat deloc deranjant, dimpotrivă, cred că este în regulă să trecem prin astfel de lucruri”, a declarat Sorina Pintea.

Moţiunea simplă a fost depusă de PNL şi iniţial a fost returnată iniţiatorilor pentru a fi refăcută, deoarece titlul moţiunii se referea la doi miniştri.

”Titlul s-a adresat către doi miniştri – Sănătate şi Muncă -, ori legislaţia spune foarte clar: o moţiune simplă este adresată către un singur ministru”, a declarat atunci secretarul Camerei Georgian Pop (PSD).

PNL a anunţat în 23 aprilie că a depus moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, intitulată „PNL solicită lui Liviu Dragnea demiterea ministrului Sănătăţii! De mână cu ministrul Muncii”. Iniţiatorii spun că moţiunea reprezintă „strigătul de disperare al milioanelor de pacienţi şi al sutelor de mii de angajaţi din sectorul sanitar din România”.

„După 15 luni de guvernare PSD-ALDE, tot sistemul de sănătate este dat peste cap de o lege absurdă a salarizării, de lipsa tot mai acută a dotărilor spitaliceşti, de plafoane insuficiente pentru realizarea de analize medicale, de un deficit acut de personal de specialitate. Consecinţa: copiii şi adulţii mor cu zile în spitale. Medicamentele şi vaccinurile ori nu sunt, ori zac prin depozite. Bolnavii de cancer sunt umiliţi şi nu li se asigură medicamentele minimale, iar bolnavilor de hepatită li se refuză tratamente moderne”, se arată în textul moţiunii simple.

PNL susţine că, de fapt, creşterile salariale din sănătate „produc angajaţi de mâna a doua”, iar salariile acestora au fost „ciopârţite prin lege.”

„Problemele salarizării din Sănătate, aşa cum apar acum prin focare de proteste ale unor categorii de angajaţi, sunt doar vârful icebergului. Ca să fie clar cât de mare este haosul din sistem şi intoxicarea pesedistă: sunt multe cazuri de personal medical care nu au primit nici măcar 25%, care să compenseze trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat – rezultatul fiind o scădere masivă a salariilor”, susţin semnatarii.

În același context, liberalii spun că medicina preventivă este tratată ca o Cenuşăreasă, iar medicii de familie sunt trataţi ca nişte duşmani ai sistemului medical. De asemenea, mai spune PNL, în toate ţările europene din bugetul de sănătate o cotă de minimum 10 %, deşi media este de 13-14% la nivel european, se duce către medicina preventivă, către medicina de familie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro