Tudorel Toader i-a respins pe toți cei patru candidați la șefia DNA, procedura va fi reluată
Niciunul dintre cei patru candidați la funcția de procuror-șef al DNA nu a fost considerat destul de bun de Ministerul Justiției, instituția condusă de Tudorel Toader anunțând că procedura va fi reluată.
”În cadrul procesului de selecție s-a apreciat că niciunul dintre candidați nu îndeplinește cerințele necesare desemnării pentru numirea în funcția de procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție. În cadrul programului managerial sau pe parcursul interviului, nici un candidat nu a prezentat suficiente elemente de plan fundamentate pe o analiză a situației actuale care să permită, ulterior, un proces obiectiv şi transparent de evaluare a performanțelor manageriale”.
De la demararea procedurilor de selecție și până acum Toader a spus de mai multe ori că există și această opțiune, o declarație similară fiind făcută și vineri dimineață: ”există această posibilitate pe care eu am anunțat-o și dacă vreți o repet. Da, este posibil să desemnăm un candidat, după cum da, este posibil să nu desemnăm niciun candidat. Asta nu înseamnă o opțiune a mea, asta înseamnă cele două posibilități legale, până la urmă”.
Cei 4 candidați la funcția de procuror-șef al DNA au fost joi la sediul ministerului, unde și-au detaliat proiectele manageriale și au răspuns întrebărilor adresate de membrii comisiei prezidate de ministru.
Cine au fost cei patru care au concurat pentru postul ocupat până în această vară de Laura Codruța Kovesi:
Florentina Mirică, șefă a direcției de combatere a corupției din cadrul DNA, a fost promovată în această funcție de Laura Codruța Kovesi.
Marius Iacob, fostul prim procuror-șef adjunct al Parchetului General, a devenit adjunctul Laurei Codruța Kovesi în iulie 2013, fiind propus de ministrul justiției, Robert Cazanciuc.
Cristian Lazăr este în prezent adjunctul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Elena Grecu a fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, iar în prezent este şef serviciu în structura centrală a DNA.
Funcţia de procuror şef al DNA a devenit vacantă după ce Laura Codruţa Kovesi a fost revocată din această calitate printr-un decret emis pe 9 iulie de preşedintele Klaus Iohannis, care a pus în aplicare o decizie a Curţii Constituţionale.