Sari direct la conținut

Satu Mare: Un bărbat a scăpat cu viaţă după ce a fost lovit de trăsnet

HotNews.ro
fulger, Foto: Hotnews
fulger, Foto: Hotnews

​Un bărbat din Satu Mare a scăpat cu viaţă după ce a fost lovit de un trăsnet, el refuzând internarea în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU), a declarat marţi, pentru Agerpres, managerul instituţiei, Adrian Marc.

Potrivit acestuia, bărbatului de 36 de ani din satul Pişcari i s-au făcut analizele, dar, pentru că s-a simţit bine, el a refuzat să se interneze internat în unitate, deşi medicii au recomandat să rămână sub supraveghere.

„A ajuns la UPU în urma unui contact cu o descărcare electrică în furtuna care a fost. I s-a făcut computer tomograf, investigaţii de laborator, respectiv EKG şi eco-doppler cardiac. În Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) şi medicul de gardă a recomandat să fie supravegheat, să fie internat la Cardiologie, pe secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă, dar omul nu s-a resimţit, a zis că nu este nevoie şi, pe proprie răspundere, şi-a semnat externarea. Nu l-au putut reţine cu forţa, a spus că el se simte bine şi pleacă. Investigaţiile n-au arătat semne de îngrijorare, probabil şi de aceea. Putea să iasă urât, astfel de contacte de regulă sunt unice în viaţă”, a declarat Adrian Marc. Bărbatul a fost transportat cu ambulanţa la UPU Satu Mare în noaptea de luni spre marţi

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro