Băzău: Un nou focar de pestă porcină africană, în localitatea Boboc
Virusul pestei porcine africane a fost confirmat duminică, în urma analizelor de laborator efectuate de către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (I.D.S.A.) Bucureşti, la trei porci dintr-o gospodărie din localitatea Boboc, comuna buzoiană Cochirleanca, informează Biroul de presă al Prefecturii Buzău citat de Agerpres.
„Sanitar-veterinarii buzoieni au instituit măsurile aplicabile în cazul diagnosticării unui focar de PPA, gospodăria respectivă a fost plasată sub supraveghere oficială, s-a realizat dezinfecţia, au fost aplicate măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor şi a mijloacelor de transport, a fost dispusă uciderea celor trei capete de porcine din această gospodărie şi ecarisarea carcaselor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Gabriel Cozma
Potrivit sursei citate, Centrul Local de Combatere a Bolilor Buzău se va reuni luni, 21 ianuarie a.c., pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul şi combaterea bolii, precum şi pentru stabilirea zonelor de restricţii, ancheta epidemiologică fiind în desfăşurare.
În localitatea Boboc a fost depistat al 10-lea focar de pestă porcină africană din judeţul Buzău, nouă în gospodăriile populaţiei şi unul în mediul silvatic.