Bugetele mai multor ministere, inclusiv al Sănătății, aprobate de comisiile de buget-finanțe
Comisiile pentru buget, finanţe din Parlament au aprobat, luni seara, bugetele mai multor ministere, inclusiv cel al Sănătății, care cuprinde și amendamentul lui Liviu Dragnea privind finanţarea programului privind vitamina D. Dezbaterea bugetelor SRI, SIE și SPP a fost amânată pentru marți, potrivit Mediafax.
Bugetul Ministerului Sănătății a fost aprobat cu 19 voturi favorabile, trei ”împotriv㔺i două abţinere. Bugetul MS include amendamentul depus de Liviu Dragnea, care prevede că “suma propusă asigură implementarea de Ministerul Sănătăţii a trei programe importante pentru populaţie, respectiv programul vitamina D, proiect nou care se va derula în 2019 şi cuprinde analize pentru depistarea carenţei de vitamina D pentru un număr estimat de 3,56 milioane de asiguraţi”. În acest amendament mai sunt prevăzute și programele panorama, ce presupune testări prenatale și programul testare markeri tumorali. Sursa de finanţare pentru programul privind vitamina D, panorama şi teste markeri tumorali este din bugetul SRI, care se diminuează cu 295 milioane de lei, se arată în amendament.
Un alt amendament adoptat stipulează suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii cu 230 milioane de lei, credite bugetare şi credite de angajament, pentru implementarea de către CNAS a programului „Diabet juvenil”. Sursa de finanţare pentru acest amendament provine din diminuarea bugetului SRI cu 150 milioane de lei, a SIE – cu 30 milioane de lei şi a SPP – cu 50 milioane de lei.
De asemenea, au mai fost aprobate bugetele ministerelor Apărării Naționale, Afacerilor Interne, Justiției și al Relației cu Parlamentul.
Comisiile de buget-finanțe au amânat pentru marți dezbaterea bugetelor SRI, SIE și SPP.