Sari direct la conținut

Ana Birchall, despre extrădarea lui Radu Mazăre: Așteptăm documentele de la instanța de judecată / Curtea de Apel Bucureşti analizează dacă sunt întrunite condiţiile extrădării (surse)

HotNews.ro
Ana Birchall, Foto: Agerpres
Ana Birchall, Foto: Agerpres

Ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall, a declarat, miercuri seară, că instituția pe care o conduce poate demara procedura de extrădare a lui Radu Mazăre din Madagascar doar după ce instanța competentă va dispune o asemenea decizie și va remite documentele.

„Ministerul Justiției a primit astăzi (miercuri -n.r.), la ora 17.34, o informare de la Biroul Interpol prin care se confirmă că Mazăre Ștefan Radu a fost arestat provizoriu la data de 8 mai în Madagascar. Conform Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, Ministerul Justiției demarează procedurile legale în vederea extrădării în baza atribuțiilor care îi revin numai după primirea de la instanța competentă a încheierii prin care se constată că sunt îndeplinite condițiile de extrădare. Așadar, așteptăm documentele de la instanța de judecată. Vom informa opinia publică în mod transparent cu privire la toate măsurile legale”, a declarat Ana Birchall la sediul Ministerului Justiției, potrivit Mediafax.

Surse judiciare au precizat pentru Mediafax că Poliția Română a sesizat Curtea de Apel București cu privire la arestarea lui Radu Mazăre, în Madagascar. Curtea de Apel București analizează dacă sunt întrunite condițiile extrădării, iar, după aceea, instanța va informa Ministerul Justiției, care o să trimită către Madagascar cererea de extrădare. Ulterior, autoritățile de acolo se vor pronunța cu privire la această cerere, potrivit sursei citate.

Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre a fost ridicat de autorităţile din Madagascar şi este ţinut în custodie, această măsură fiind luată ca urmare a mandatului de căutare emis de autorităţile române prin Interpol, au informat miercuri surse judiciare.

În momentul în care a fost prins, fostul primar al Constanței era cu o tânără din Constanța.

Ulterior, Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat oficial că fostul primar Radu Mazăre a fost capturat, miercuri, de către autoritățile din Madagascar, fiind arestat pentru o perioadă de 6 zile.

Fostul edil are de executat o condamnare definitivă: judecătorii instanţei supreme l-au condamnat, în 8 februarie, la 9 ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanţei. Radu Mazăre a fost acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri (plaje şi faleze din Constanţa), prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro. Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.

Autorităţile din România au emis pe numele lui Radu Mazăre un mandat de căutare internaţională.

Mazăre a plecat în Madagascar de mai mult de un an, iar acolo a făcut demersuri pentru obţinerea azilului, amintește Agerpres.

Radu Mazăre are multiple condamnări în România, multe nedefinitive. Pedeapsa definitivă care a atras cu sine şi mandatul internaţional este cea din dosarul plajelor retrocedate, rămasă definitivă în februarie la instanţa supremă.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro