Sari direct la conținut

Big Ben sărbătorește în tăcere 160 de ani de când a sunat prima dată

HotNews.ro
Big Ben sărbătorește în tăcere 160 de ani de când a sunat prima dată

​Big Ben, celebrul orologiu din turnul palatului Westminster, sediul Parlamentului britanic, simbol al oraşului Londra, sărbătoreşte, joi, în tăcere 160 de ani de când a sunat prima dată, fiind în plin proces de restaurare, potrivit Reuters, citată de Mediafax.

Orologiul a sunat prima dată pe 11 iulie 1859, la câteva săptămâni după ce a fost pus în funcţiune, pe 31 mai.

Big Ben se referă în mod normal la ceasul în sine, dar numele a fost atribuit, prin extensie, şi turnului pe care acesta a fost plasat. Big Ben îşi datorează numele creatorului său, Benjamin Hall, a cărui corpolenţă i-a adus acestuia porecla de „Big Ben” („marele Ben”). Sir Benjamin Hall era în epocă prim-comisar responsabil de construcţiile publice. Ceasul poartă, de altfel, o inscripţie cu numele acestei personalităţi. Construcţia turnului a fost finalizată în 1859, după cea a Palatului Westminster, care a înlocuit Camerele Parlamentului, distruse într-un incendiu, în 1834.

Un prim ceas pentru turn a fost realizat în 1856, dar s-a crăpat în anul următor, în timpul probelor.

Cel de-al doilea, care se găseşte şi în prezent în turn, a fost finalizat pe 10 aprilie 1858 şi cântăreşte 13,7 tone. A durat 30 de ore să fie ridicat în foişor şi s-a crăpat apoi în septembrie 1859. După patru ani de tăcere, a fost rotit pentru ca loviturile ciocanului, mai puţin violente, să ţintească în alt loc şi astfel ceasul şi-a reluat sunetul caracteristic de gong.

Turnul Big Ben este unul dintre cele mai cunoscute monumente din lume. Un număr mare de turişti vin zilnic să vadă palatul Westminster, situat pe malurile Tamisei, şi să audă soneria orologiului devenit unul dintre simbolurile capitalei britanice.

Aniversarea de joi nu a fost marcată sonor, întrucât, în 2017, a început un amplu proiect de restaurare a monumentului, care va fi finalizată în 2021. În ultimii doi ani, orologiul a sunat doar la evenimente foarte importante, precum sărbătorile de Anul Nou.

Cu ocazia restaurării, a fost descoperită o capsulă a timpului în acoperiș, ascunsă în anii 1950 de o echipă de muncitori care a reparat monumentul afectat de bombardamente în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Comoara conține numele celor care au lucrat atunci la proiect, o monedă veche, copia unui ziar și o scrisoare în care se face referire la o altă capsulă a timpului lăsată în timpul unei renovări din anii 1920.

Un proiect de restaurare a întregului turn, a cărui valoare se ridică la 5 miliarde de dolari, este programat să înceapă la mijlocul anilor 2020, iar parlamentarii își vor desfășura activitatea într-o clădire din apropiere.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro