Sari direct la conținut

Facebook confirmă o nouă scurgere de date: Nu mai puțin de 419 milioane de numere de telefon au fost făcute publice

HotNews.ro
Facebook, Foto: Pexels
Facebook, Foto: Pexels

Nu mai puțin de 419 milioane de numere de telefon din baza de date a companiei au fost publicate online, incidentul fiind confirmat de reprezentanții Facebook. Informațiile cu datele private au fost stocate într-un server online care nu era protejat de parolă, potrivit unui raport realizat de TechCrunch, relatează Guardian.

Acesta este doar unul dintre incidentele din seria lungă de încălcări ale regulilor privind protecția informațiilor cu caracter privat ale utilizatorilor în care este implicată marea companie. Peste 419 milioane de ID-uri și numere de telefon au fost stocate într-un server neprotejat de parolă, printre acestea figurând 133 de milioane de date privind utilizatorii din SUA, 18 milioane din Marea Britanie și 50 de milioane de utilizatori din Vietnam.

Pe lângă numerele de telefon, baza de date afișa și identitatea din rețeaua socială a utilizatorului, numele sau țara de origine. Datele au fost colectate anterior scandalului Cambridge Analytica și abandonate de Facebook. Datele au fost șterse după ce TehCrunch a contactat siteul. Facebook a confirmat incidentul și a lansat o anchetă. Un purtător de cuvânt al companiei a susținut însă că este vorba despre expunerea publică a datelor privind 210 milioane de utilizatori, restul fiind de fapt o copie a acestora.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro