Sari direct la conținut

Orban vrea „simplificarea” procedurilor de achiziții publice / O variantă: o singură instanță de apel, cu complete specializate

HotNews.ro
Ludovic Orban, Foto: Agerpres
Ludovic Orban, Foto: Agerpres

Premierul Ludovic Orban a anunțat luni că este necesară operarea unor „simplificări” în procedurile de achiziții publice, una dintre măsurile analizate fiind existența unei singure instanțe de apel, după decizia Consiliului de Soluționare a Contestațiilor, cu complete specializate de judecători în achiziții publice.

„Trebuie să operăm niște simplificări” în ceea ce privește procedurile de achiziții publice, a spus Orban, invitat la Digi 24, una dintre soluțiile aflate în analiză în acest moment fiind aceea de a „nu exista decât o instanță de apel după CNSC și complete specializate”, cu „judecători specialiști în analiza procedurilor pe achiziții publice”.

Premierul a afirmat că este necesară o „fluidizare” a procedurilor de achiziții publice, în condițiile în care în prezent, după adjudecarea unei licitații, rezultatul poate fi contestat la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor iar decizia CNSC instanței poate fi atacată în instanță și apoi în apel, aceasta în condițiile în care „instanțele ia niște decizii așa cum le iau” cu „complete care nu sunt specializate în achiziții publice”.

„Simplificările” pe care dorește să le aducă Guvernul vor respecta regulile europene, a asigurat Ludovic Orban.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro