Sari direct la conținut

China a raportat încă 17 cazuri de infecție cu noul tip de virus. Riscul unei epidemii crește

HotNews.ro
Nou virus detectat in China, Foto: Captura YouTube
Nou virus detectat in China, Foto: Captura YouTube

Autoritățile chineze au anunțat duminică 17 noi cazuri de infecție cu noul tip de coronavirus, alimentând temerile potrivit cărora țara s-ar îndrepta spre o epidemie, în condițiile în care milioane de persoane călătoresc în diverse regiuni ale țării cu ocazia Anului Nou chinezesc, potrivit Reuters, citată de Mediafax.

Cele 17 noi cazuri au fost înregistrate tot la Wuhan, iar numărul total al cazurilor confirmate de autoritățile chineze se ridică în prezent la 62. Trei dintre cei 17 pacienți infectați recent se află în stare critică. De la apariția noului tip de coronavirus, două persoane au decedat din cauza acestuia.

De asemenea, un caz a fost identificat în Thailanda și încă unul în Japonia, în ambele cazuri fiind vorba despre persoane care călătoriseră la Wuhan.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat că noul coronavirus din China s-ar putea răspândi la nivel mondial și a îndemnat spitalele din întreaga lume să se pregătească pentru acest scenariu.

Coronavirusurile fac parte dintr-o mare familie de virusuri care provoacă boli diverse, de la răceala comună la SARS, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Simptomele sunt și ele diverse, de la febră la insuficiență renală, iar, în unele cazuri, la deces. Unele se transmit ușor de la o persoană la alta, altele, nu.

Virusul SARS a infectat peste 8.000 de oameni și a ucis 774, într-o epidemie care a afectat Asia și apoi 37 de țări, în perioada 2002-2003. Un coronavirus este vinovat și de MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu), identificat inițial în Arabia Saudită, în 2012. MERS a ucis 851 de oameni la nivel global, potrivit OMS.

Noul coronavirus detectat în Wuhan nu pare a fi atât de puternic precum SARS și MERS, având drept simptome principale febra și dificultățile respiratorii.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro